| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Metastazele Oraşuluide Emilian IachimovskiPe un loc viran verde primăvara stă o casă părăsită şubrezită de Nepăsare cu toate ferestrele bătute în scânduri Această peluză verde lăsată liberă în jurul ei nu e o zonă de respect urban aşa cum s-ar părea E o zonă de carantină creată împrejurul Culturii ! Nu vă apropiaţi de Cultură ! Lăsaţi-o în paragină Deasupra intrării e un balconaş cu grilaj din fier forjat ca o caligrafie în tuş ca un scris de cancelarie de pe vremuri În acest balconaş din praful uitării creşte un pomişor Când Oraşul e cârmuit de un om-interjecţie ? Ce mai vrei să afli ? Ce mai poţi să faci Morţi succesive Un zâmbet trist şi o teamă palidă pare că acoperă chipul copilaşului care ţine în mână o puşcă de tinichea şi la picioarele lui stau împăiate urât o vulpe şi doi iepuri de câmp Toţi cei care privesc mise-en-place-ul grotesc simt că undeva în preajmă trei animale jupuite urlă de durere Numai fotograful nu vede nimic 1963 Moare peste vreo 30 de ani într-un accident de maşină vrând să ocolească un iepure În oraşul ăsta călcăm în picioare materia statuilor Gorilizăm oraşul Homo Cylindricus populează cartierele Au doar gură şi rect şi se rostogolesc pe străzi Bătrânii sunt nişte morminte deschise Iubirile şi urile sunt mai vechi decât noi Tăcerea e un peşte uscat Cu ochii de piatră ai statuilor vânăm păsări Totul trece Muştele de biserică mănâncă lumânări Niciodată nu găsesc o foaie de hârtie curată albă-albă pe care să scriu Dacă aş putea să dau cu muchia palmei peste foaie şi să şterg toate lucrurile toate întâmplările toate obstacolele care mă împiedică să scriu Tainele păstrate pun stăpânire pe noi Vremea tăcerii ne asupreşte A muri e la fel de uşor cu a mânca a bea sau a te odihni E mai firesc decât să trăieşti Calul e mâncat de câine peştele e mâncat de pisică iar omul mănâncă ca (sic) porcul în apartamente fără familii fără prieteni fără mobilă în care locuiesc oamenii de companie ai câinilor O societate în care oamenii de bună voie sunt trataţi cu şocuri electronice O blondă pustie la casa de bilete ! Salvează-ţi viaţa ! Păstrează chitanţa Morţi succesive Orăşelul Copiilor În spatele meu pe o banchiză doi urşi polari unul mare şi unul mic Nu se ştie sigur dar cred că special pentru mine sunt tată şi fiu Stau călare pe o motoretă şi zâmbesc fericit lângă mine e tata care şi el crede că e fericit E iarnă Deasupra capetelor noastre arde un bec Afară e întuneric Ziua e scurtă Tata a terminat mai repede construirea socialismului şi a venit acasă să mă ducă la Orăşelul Copiilor 1962 Am avut 6 ani Să stai singur într-un hotel şi să trimiţi vederi unor oameni cu care nu ai corespondat niciodată Singurătatea îţi dă dreptul să locuieşti unde vrei La Teatrul Mâniei se joacă cu casa închisă şi cu sala goală O casă părăsită nu are nevoie de oglinzi Prin scenă trece o suflare ce clatină lumina lumânărilor Amoraşii dolofani de pe tavan atingeau cândva creştetele oamenilor Oamenii erau nedumeriţi de acea filozofie mecanică Afară petale albe zboară prin vântul de april plutind pe lângă mustăţile pisicilor borţoase Evul Mediu Contemporan Chiar şi cavalerii când văd moartea cu ochii nu se mai îngrijesc de domniţe Pe neaşteptate o sală de bal se poate transforma într-un grajd ? Poţi să priveşti un amoraş dolofan şi roz zbătându-se în ghearele morţii E câte o noapte care pare fără sfârşit când cerul negru se învăpăiază şi afli că mai sunt şi minuni diavoleşti Adierea vântului adoarme în frunze Hai să ieşim din umbra amară a plopilor tremurători Este ceva de Orient interbelic în fotografia asta ceva de bazar marocan în care au aterizat doi ţărani îmbrăcaţi ca la oraş Simt un mister şi un parfum nedefinit când văd recuzita fotografului ambulant care şi-a încropit un cort pe maidan Văd paravanele negre cu un desen fascinant prin simplitatea lui Două linii albe paralele care coboară la un moment dat al privirii şi formează o literă U apoi continuă orizontal până la margine Din acea literă U ca dintr-o cupă cresc doi lujeri simetrici cu frunzuliţe mici care se termină în vârfuri filiforme În litera U mai încape un pătrat ce conţine un cerc cu patru acante pe diametre şi în final de la baza literei coboară un fir nevăzut pe care îl simţi care se termină într-o elipsă albă aşezată vertical ca un scut african împodobit cu o linie ce formează un romb în partea de sus iar în partea de jos un fel de cruce îngroşată a Sfântului Andrei Pe o măsuţă pliantă firavă acoperită cu o pânză cu buline mărunte stă o vază cu trandafiri de hârtie Privim doi bărbaţi tineri Bunicul Dumitru stând pe scaun picior peste picior şi privind serios la aparat Pantofii lui sunt plini de praf Poartă un costum cu vestă cămaşă albă şi cravată cu oblice dungi E pieptănat cu părul pe spate are o mână pe genunchi iar o mână se reazemă cu cotul de măsuţă Celălalt e prietenul lui pe care îl recunosc dar am uitat cum îl cheamă E îmbrăcat şi pieptănat asemănător Şi pantofii lui sunt prăfuiţi Are şi cămaşă şi vestă şi cravată cu dungi E foarte serios şi poartă pantaloni albi stă în picioare şi ţine o mână pe umărul bunicului meu O mână prea arsă de soare Tăbăcită Până la urmă vezi doi ţărani tineri înainte de colectivizare la Bâlciul de Sfânta Maria Mare Văd oameni care târăsc în urma lor pânze de păianjen Uneori cred că sunt oameni care nu au nici o menire pe pământ Ei nu ştiu să meargă mai departe crezând că mai departe e doar o altă zi (Fragment din poemul |