Poem
de Emilian Iachimovski
CV
Sunt pielea ta uscată ca o frunză O frunză peste potecile oaselor oaselor albe ale nopţilor din scheletul încremenit în calendar pielea uscată de arşiţa amintirilor vela naufragiului în propria inimă pielea sărată de lacrimi ciuruite de stele frunza sfărâmicioasă ce o frămânţi în palmă cărată de furnici în muşuroiul timpului.
Când nu mai ai nimic de făcut când nici nu mai ştii ce să faci creionul vine la tine cu o foaie albă ca un catarg cu o singură pânză şi pleci mai departe în larg...
|