Poezie

Prezentare şi traducere de Elena Pîrvu

Enrico D’Angelo, poet existenţialist, traducător şi consultant editorial, s-a născut în 1954, la Luzzi. Locuieşte la Grottammare, în Marche.

Este considerat unul dintre cei mai rafinaţi poeţi italieni ai generaţiei sale.

A publicat volumele: Le giornate (Cosenza, 1984), Quasi una serra (Napoli, 1991), Andata e ritorno (Napoli, 1997), Merci madame de la nuit (Catanzaro, 2005), Il fiore della serpe (Ancona, 2009), Versi esicasti (Martinsicuro, 2013) şi Night (ediţia I, Cosenza, 2003; ediţia a II-a, Martinsicuro, 2013). Au scris despre volumele sale, printre alţii, Gabriele Frasca, Ciro Vitiello, Mauro Francesco Minervino, Raffaele Sirri, Giulia Niccolai, Angelo Ferracuti.

A tradus în italiană din Henri Michaux (Cosenza, 1995), R. M. Rilke (Roma, 2000) şi Anatole France (Catanzaro, 2005). A îngrijit culegerea de nuvele orientale La vita e la sanguisuga (Catanzaro, 1997) e culegerea de nuvele slovace Il sorriso verso il buio (Catanzaro, 2001).

La mijlocul anilor optzeci ai secolului trecut a intrat în redacţia revistei calabreze Periferia, în care a înfiinţat imediat secţiunea „Africana”, în acel timp, o noutate în panorama editorială italiană. După câtva timp, împreună cu un grup de intelectuali şi universitari de la Universitatea „L’Orientale” din Napoli, a înfiinţat la Napoli, revista semestrială Plural, publicaţie atentă la aşa-numitele „literaturi minore“. În anul 2003, în regiunea Marche, a înfiinţat revista semestrială Smerilliana, pe care o conduce şi azi, publicaţie de poezie internaţională, semnalată încă de la primul număr de poetul Giovanni Raboni.

Poeziile pe care le prezentăm publicului românesc au fost selectate din volumele Quasi una serra (Aproape o seră, 1991), Versi esicasti (Versuri esicaste, 2013) şi Night (ediţia a II-a, 2013). La începutul ediţiei a II-a a volumului Night, Enrico D’Angelo mărturiseşte că volumele Quasi una serra (1991), Versi esicasti (2013) şi Night (ediţia I, 2003) formează o trilogie.

Zilele

Această zi, ca această pagină

întoarsă care nu ştie să se termine la ieri

sau să fie pentru mâine, care culmea

ispiteşte lumina chiar unde tremurul

intim este ultima privire gânditoare;

şi, duioasă în sine de semne şi de vise,

în noi rămâne, astfel, o întâlnire a timpului

cu timpul, când ne vom citi.

O, inimă melancolică

lui Bruno Pinchard

O, inimă melancolică, eu nu-mi propun

să te las singură pe lume

când pe mine mă doare să renunţ la tine

pentru că doar pentru tine s-a născut iubirea

pentru acea moarte supravieţuitoare

pentru acea viaţă supramuribundă

cred în picăturile de culori

aud în ecourile cuvintelor...

şi pentru fiecare sunt într-o parte

aerul vrăjit de frunzele în vânt

iar în cealaltă rămasă la fel

brazda plutitoare a sentimentului

sau luna care străluceşte

pentru că a depăşit limita mortală

sau soarele care se transformă

pentru că a depăşit limita vitală.

Vorbind şi tăcând

Se pare că în tăcere intervine negrul

şi inima îl primeşte şi îl îndeamnă la tăcere;

şi din această cauză gândul devine

o înaintare mentală care nu intră la apă.

În acest timp se spune că timpul

se purifică vorbind şi tăcând.

Apoi se traduce în noi şi un pic de talent

înseamnă o îmbrăţişare şi o conversaţie;

apoi se traduce în noi şi un pic de talent

înseamnă o rugăciune şi o convertire.

Dacă apa sau cerul

Unde fiecare mişcă sau bate pasul pe loc,

şi unde viaţa pare incertă la început,

unghiul nu mai e acel punct precis

al gândului care ascunde sau uneori dezvăluie.

Dar cum se reflectă apa

în cer şi cerul în apă...

cunoşti tu poate principiul reflexiei?

în care din cele două – dacă în apă sau în cer –

începe imitaţia sau în care

se naşte, lor însele necunoscută, comuniunea?

Invitaţia

În soarele care restrânge culorile

tu te piepteni pentru mine, sensibilă

la o nouă romantică invitaţie

o, dulce îndrăgostită indulgentă.

Cu mişcări delicate, mângâiem

pe obraji dorinţa de fragilitate.

Te întinzi spre lună, iubire,

şi părul ţi-l despleteşti, senzuală

la o nouă impudică invitaţie

o frumoasă îndrăgostită indulgentă.

Cu mişcări extenuate, mângâiem

pe obraji dorinţa de continuitate.

II.

Azi va încerca să zboare şi lebăda

de pe o fâşie de cer în alt cer:

în zborul vântului va sfârşi un con de pin

pe pământ gura va avea vorbe dulci

frunza se va învârti ca pe un căluşel

la fel pe foaie peniţa, cerneala...

ah, câte vise pentru a spune „bună ziua“

fără a spune „noapte“ de după coline,

oh, iată câte vise cresc în jur,

ca zmeul ca o aripă de lebădă azi.

III.

Norii fug de pe cer,

nu ştiu unde să se ducă, dar trebuie

să facă spaţiu: poate razelor îngheţate

sau stelelor pe care le văd apărând

sau cine ştie cărui lucru? Fug doar

în lumina mării, a unui arc

săpat în apele cereşti şi de aur

cu aripile tale ca nişte vâsle de barcă.

Ştiu asta: tu pleci din ceea ce nu e:

Nu tu zbori în cer, ci cerul în tine!

IV.

Ridică o aripă şi fă-ţi zborul uşor

încearcă din nou, încrezându-te în tine,

pentru că de la lebădă aerul vrea mângâiere

şi aspiră în mare grabă la un nou sine

de parcă ar fi o coasă care înhaţă liniştită

încât galbenul grâului îl dezmiardă şi îl seceră;

ştii, în zbor, o aripă cheamă cealaltă aripă

în golul de aer are isteţimea să zboare

dacă zăreşte un crin de râu se coboară

la fel ca râul învaţă întreaga mare.

1.

Noaptea, ieşind ca să mă rog,

acel bine al meu suferit şi îndurerat e

singura mea ocazie autohtonă

acel fir întins oferit de durere

2.

Sub o lună schimbătoare îmi pun tight-ul

sărbătorind «Smerilliana», dar în zadar

te cunosc pe tine în penumbră la night

dacă îmi ling rănile ca un câine.

3.

Tovarăşă devotată îmi e această vină

de a aştepta pe pământ daruri de la cer

ca o discuţie la cină, parfumată

cu vinul alb al sufletului, Toni.

4.

Apropie-mă de tine, spune că încă iubeşti,

suspendă azi o aşteptare care este moarte

şi spune-mi numai dacă vrei ca eu să te numesc

iubire – o durere vie de confort.

5.

Tu vrei să râzi pe cât, în schimb, vreau eu să plâng

tu soare în deşert eu lună în colivie

Poate iubirea este o reciprocă măcinare

de nisip în apă, de apă în nisip.

6.

Eşti «deja ocupată» de alţii din local,

îmi spune chelnerul prieten, şi sigur

mie îmi aduce o nouă sosită.

Fără tine, noaptea va înălţa un zid.

7.

Cobori din umbră ca negrul ales

(doar ca să tulburi destinul)

şi deja cade la picioarele tale zidul înălţat

mai înainte: tu eşti sfârşitul ruinelor.

8.

Printre femei şi petrecăreţi, fără somn, în penumbră,

şampania curge din belşug.

Doar pe fundurile cupelor, pe scurt,

se citeşte despre o frumuseţe care decade.

9.

E un dincolo de tăcere care nu plăteşte

dacă vorbirea degajată pare că ne frecventăm

cu tonul propriu iubirii care hoinăreşte.

Vocea va sfârşi prin a ne îmbolnăvi.

10.

Uneori îmi concentrezi întreaga atenţie

şezând în locurile retrase ale localului

spre acele frize decorative

în cruce (converteşti în mod neobişnuit!).

11.

Azi noapte am întredeschis poarta cerului

Acolo sus în conversaţiile dintre tăceri...

stelele împrăştiind priviri de gheaţă

iubindu-te pe tine în catrene fără patimă.

12.

Graţioasă în dansul tău, ţie îţi cedează

cel care admiră în întunericul localului

strălucirea privirii tale şi vede

bine o lumină dulce, fără păcat.

13.

În această risipire ceea ce nu am

oriunde şi mereu, ziua şi noaptea,

să se sature în lentă disperare, pentru că nu                              ştiu

dacă într-o altă lume eu sunt bogat peste măsură.

14.

Insomnia apărea şi noaptea

culcând pe pernă visele învinse,

nemişcat, precum în biserică, cu genunchii rupţi,

un plânset (care nu urăşte sau iubeşte) e necesar.

15.

Tu ai ajuns aici din Bulgaria

cadou unde nu ajung o sută.

Te rog... acceptă un cadou din Calabria:

Îmi schimb pentru tine accentul din zona mea.

16.

Din cauza unui loc comun al minţii

cu suflete infirme ne temem de night,

când arde numai un foc clar

ceea ce rămâne dintr-o ţigară toscană.

Intruziune

Îmi ceri poate cuvinte simple

pentru a-ţi scrie poezii, iar eu îţi surâd

pentru că pentru a reuşi mai întâi ar trebui

să învăţ să scriu fără durere;

dar asta (cred că tu nu ştii)

ţine doar de cer, cu rimă sau fără rimă.