Unul dintre cei mai izbitori sculptori români actuali, Marian Zidaru (1956), este angrenat în ultimii ani într-un amplu proiect editorial consacrat unei noi traduceri ilustrate a Divinei Comedii a lui Dante. Apărut în 2021 (Editura Vremea) în traducerea lui Cristian Bădiliţă, Infernul i-a permis în mod special etalarea imaginarului dantesc, nu doar prin ilustraţiile electrizante pe care i le-a dedicat, ci şi prin ecoul puternic resimţit în restul operei sale.

Fie că este vorba despre desen, pictură, sculptură, video sau instalaţie, imaginarul infernal l-a sedus (acesta este cuvântul corect, chiar dacă sună frisonant) mereu. Încă de la mijlocul anilor ‘80 (expoziţia Crăciun însângerat, la Muzeul Satului, în decembrie 1984), Marian Zidaru era în largul său în perimetrul întunecat al sacrificiului, al decapitărilor, al violenţei, torturilor şi pedepselor de tot felul, care vizau privitorul cu forţă, dincolo de sau totodată cu stilizarea perfectă a formelor sculpturale care purtau cruzimea. Înclinaţia lui spre reprezentarea agresiunii brutale era nu doar insulară în peisajul artei româneşti a vremii (cenzurat direct şi indirect de autorităţile comuniste, pentru care orice reprezentare a represiunii şi a violenţei era prohibită), ci şi interpretabilă moral, politic, istoric, chiar mesianic. În 1989, România chiar a avut parte de un Crăciun însângerat, care a despărţit-o de comunism în cel mai violent mod cu putinţă.

Imaginarul infernal a avut şi are o puternică componentă etică şi profetică la Marian Zidaru. Aparent una dintre cele mai blajine şi non-conflictuale personalităţi ale artei româneşti, discursul său vizual combină (în sculptura preponderent în lemn) atracţia pentru formele graţios rotunjite şi elongate, dar totodată tăioase, ţepoase, dinţoase, feroce.

Marcate de semne şi simboluri mistice şi totodată de vibraţii pregnante ale suprafeţelor accidentate, violentate,precum stâlpii totemici, sculpturile şi multe dintre desenele sale surprind prin curgerea seductivă a morfologiei, pe care se lipeşte erupţia violentă semiotic a rănilor din care bolborosesc fluidele vitale, fatal risipite. Combinaţia sună paradoxal şi bipolar ca idee şi experienţă psihologică, dar este perfect coerentă ca realizare artistică şi vizuală.

Marian Zidaru realizează o sudură mirabilă între candoarea elegantă a formelor şi morala devastatoare a mesajului moralizator. El este agentul vizual al unei perpetue Judecăţi de Apoi, care identifică şi pedepseşte pe loc (şi cu duritate extremă) vicii, păcate, crime mari şi mici, de la simpla indiferenţă spirituală la masacrul inocenţilor. Dacă Brâncuşi se ferea constant de violenţă (ansamblul monumental de la Târgu Jiu, dedicat eroilor militari căzuţi în Primul Război Mondial, nu conţine nicio umbră de imaginar soldăţesc, niciun abur de agresivitate, fie ea pur simbolică) şi realiza forme perfect şlefuite (şi la propriu şi la figurat), care captivează armonic văzul şi sufletul, Marian Zidaru, pentru care opera lui Brâncuşi este un reper central al viziunii sale, vibrează intens suprafeţele cu lovituri de topor vizibile, care toacă epiderma de lemn a sculpturilor, agresează corpul acestora şi scot în evidenţă durerea şi violenţa ca veritabile principii vizuale şi morale.

Inferno 2.0 la Galeria Nicodim este o veritabilă Summa Infernalia a lui Marian Zidaru. Este cel mai amplu şi cotropitor ansamblu infernal al său, o retrospectivă a violenţei, nutrită din dantescul de fundal şi de lungă durată al operei sale, care adesea prefigurează, iar în prezentul imediat corespunde explicit acestor tempora infernalia pe care le trăim şi din coşmarul cărora nu ne putem trezi. Alături de o serie de lucrări şi instalaţii din perioada 2015-2019, piesele centrale ale expoziţiei cuprind sumbrele instalaţii Infernul (600/ 100/ 40 cm), 2022, şi Judecata de Apoi (600/ 180/ 30 cm), 2023, şi hitchcockianul Câmp de păsări (300 de piese, 700/ 700/ 30cm), 2023.

Dureros de actuală, opera lui Marian Zidaru este, ca întotdeauna, anti-escapistă, branşată sălbatic la suferinţa lumii. Arta lui Marian Zidaru iese din cultura vizuală şi se revarsă direct în morală, în istoria trăită, în suferinţă, război şi moarte.