| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Estera Stanciuczile scurte cu mama. prima zi mama se desprinde de lângă geam se uită în urmă ochii ei sunt două frunze fixează cârlige de rufe numărate pe degete mâinile mamei sunt nişte cartoane colorate le decupează rămâne fără unghii mama are tălpile goale credinţa ei e un templu vechi peste praf întunericul depune artefacte memoria ei adună la nesfârşit. nu face vreo selecţie vreo curăţenie are încheieturi de copil adoarme cu gândurile în pumnii mici mama nu renunţă la adevărul ei ieftin se satură să fie marginea paharului strâns între dinţi de bărbat. şi parcă a fost prima zi zile scurte cu mama. ziua a doua mama vede feţe/ dungi de lumină e doar un exerciţiu. coase goblenul ochii lui iisus turla bisericii în bucătărie cuţitul taie pune sare peste tăietură corpul ei alb se încordează îşi aminteşte amintirea ei e un virus scăpat pe asfalt gata să explodeze în altă piele de unde îşi respinge copilul cu 200 de waţi uneori zice că fruntea ei sprijină cojile casei o s-o închidă într-o scoică o să-i dea drumul în valurile cele mai adânci scuipă firişoare de salivă zici că ninge până când îşi goleşte stomacul până când n-o să rămână decât ruine. şi parcă a fost ziua a doua zile scurte cu mama. ultima zi mama trece pe lângă ziduri umbra ei e un cearşaf mototolit se întinde în iarbă nu-i scapă nimic. pielea se coace la soare deasupra capului cineva construieşte arme fără găuri puternice văd frica ei ştie că plec o vreme sâmburele urii se răspândeşte ca un spray care nu se usucă niciodată în somn ţine strâns un ceas acest ceas ticăie la mâna vecinei rochia ei înflorată îi face umbră mama şi gândurile ei rămân neauzite. şi parcă a fost ultima zi |