Arşi de-ntrebări pentru alţii,

Cei de jos, cei înalţii.

*

Psyche, panteon sfărâmat

Cuvânt gândit, scris, ucis

Implantat.

Rod, a muri blestemat.

*

Plăgile fiind plagieri

Imitatio Dei

Luminos flămând de femei.

*

Goliciunea e unica pură

Perversă podoaba.

*

La început au fost clonele

Colonizînd seminţiile, rasele.

Altoiuri, metisări,

mătase aspră a

Purpurei oarbe

Şi cu foame de sine

Frumoasele.

*

Dacă omul e fruct

De sine cules

Sieşi pradă ori numai

Să se-nfrupte

Cunoaşterea?

Aici să-i murim

Morţii naşterea?

*

Întrebări, ecouri care

Îşi alungă umbra.

*

Inocenţa ucisă fiind

Prin complicitate cu

Victima.

*

Empatie-n preaplin:

Remanenţă din străpungerea

Gravitaţiei sterpe.

*

Scaieţii sferici ai pustei.

Nouri mincinoşi

Dinspre munte.

*

Entitatea mică

Înghite morfo-starea

prea lacomă.

Regnu-şi reface

Structurile.

*

Sine-i de sine lacom:

Schizo-angelicul.

*

Erai un surd absurd.

Spleen prin religii.

*

Ea, suspinînd:

„mi-ai ucis inocenţa”:

Logos străpuns

La logodnă.

*

Netezind cimitire

prea singură-i

moartea.

*

Spiritul se agită:

Bolnav de claruri.

În Capela Sixtina Dumnezeu este întors cu spatele la operă

– Captiv tridimensional –

Instantaneu voalat de proporţii

Inadvertenţa redării este viclenia Paracletului

Sau a substitutului proclet, cel jumătate şarpe, în partea de jos?

Spre chinurile stigmei ai suportat dualismul

Dintre situare cu spatele în condiţia naturii,

Cu faţa?

Naşterea sub ape şi transferul ei energetic în aer?

*

Am auzit seara vag cum troznesc electronii erogenici

Sub pielea ta – reminiscenţă a

Norişorului de splendoare.

Un Adam în erecţie, cel aproape stins lângă tine,

– nu departe de îngerul ce te va alunga

Pentru păcatul neascultării de coabitare şi neştire de fruct

Fructul ale cărui seminţe le numeri cu limba.

Iată, acest text e craniul lui Yorick –

Sâmbure părăsit de moluscă, un cip îngheţat, întru slavă.

Şi în ultimul tsunami apheiron, tu, văzută de aproape orbul

Vermeer.

*

Orbii sacerdoţi ai diferenţiarelor divine,

Au ştiut prin aflare de sine.

Dinadâncul şi necesara, vitala uitare

Ce ne separă prin curgere ca o altfel de ardere.

Nu se mai ştie de opera cea ratată

De eroarea ce ne-au atribuit-o nedrept

Nouă, ca Unicitate-n multiplu.

Prin succesive distrugeri şi reciclări

Clone colonizări şi altare

Cel Sărac dintotdeauna din coapsele tale

Altar şi-a făcut: între Vatră şi Şatră.

Iată obârşia exilului lor, legea lor, idolatră.