Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     
 Articole
 Evenimente
 Premii

Resurecţia poetică a imgismului

        de Florian Copcea

     Convergenţele realităţii intermediate de „lucrurile pline de imaginaţie” şi ale ficţiunii topite în „cenuşa vie a întâmplărilor” provoacă în versurile lui Teodor Preda din volumul Insomniace imagini (Editura Aius, 2021) o deschidere sincretică spre dimensiunile paradiziace ale unui imagism elevat, a cărui origine provine din canoanele consacrate de Ezra Pound. A cultiva şi reconcilia funcţiile acestei mişcări literare cu spiritul ireductibil al prozodiei moderne, dincolo de prejudecata că ar fi expirată, amplifică vocea monologică a poetului, legitimându-i astfel amprenta identitară. În adâncurile arhetipale eul liric îşi justifică ipostazele în care travaliul artistic îi defineşte, pictural, avatarurile creaţiei: „poetul poate să cânte oriunde şi oricând/ oda tăcerilor sale/ la orice instrument cosmic/ în toate zilele ce nu l-au cunoscut// oda bucuriei o va fredona/ împreună cu toţi cei care vor fi născuţi/ într-o altă viaţ㔠(Poetul poate să cânte). Predilecţia lui Teodor Preda pentru „versul liber”, din care punctuaţia este intenţionat eliminată, demonstrează că în real-imaginarul său lăuntric, existenţialismul, sub aparenţa de simplitate, este un reflex corporalizat în proiecţii şi meditaţii de o profunzime şi o originalitate emoţionantă asupra timpului şi fiinţei: „am sărutat mâna înţepenită/ cu senzaţia amintirii de neuitat/ din memoria fără istorie a fiinţei/ imagine albă întoarsă pe dos/ din plânsul copilului abandonat// când o mână mângâie un obraz/ timpul se întoarce/ să recunoască/ umilinţa începutului” (Când o mână mângâie un obraz).
     Poezia lui Teodor Preda, focalizată pe detaliul vizual, non-minimalist, decupează, la nivel structural, fără a rămâne tributară extincţiei, imagini iconografice plăsmuite „departe de zgomotul sâcâitor al gândurilor” (Chipul de pe coala albă), în scopul explorării abisalităţii timpului şi a dorinţei de a întruchipa inventiv lucrurile văzute şi nevăzute, reale şi imaginate, „pline de imaginaţie” (Spre vârful pasiunii), în figuraţii metaforico-simbolice, în cuvinte şi în „viziuni incendiare” (Revărsarea zorilor): ,,ştii prea bine că mă cheamă golul/ în mijlocul poemului/ să-l umplu cu neantul sufletului// adresa lui şi-a luminii/ o ştie doar dorinţa de viaţă/ şi frica de moarte/ ce-o poartă crinii” (Spaţiul gol); sau: „ca şi cum nu am şti nimic/ iar noi prin clipe suntem/ nişte robi ai timpului/ şi-ai dragostei şi-ai morţii/ spre măreţia prezenţei noastre/ într-o altă existenţ㔠(Dintr-o altă existenţă).
     În consecinţă, Teodor Preda, sub aparenta impresie a şocului provocat de intimitatea fiinţei auctoriale, îşi sintetizează viziunile într-un imaginar care respinge ferm idiosincraziile în limbaj,  indefinitul, abstractul şi clişeele verbalismului chiar dacă, într-o primă instanţă, acesta este relevat de imperativul unor laitmotive recurente, abil ancorate între poezie şi ritmurile sonore, existenţiale, ale netăcerilor provenite dintr-o retorica imagist-persuasivă: „versul este-o-nsigurare/ din rădăcina caldă a fiecărui cuvânt/ suferinţa lui peste timp/ e naşterea orală a sufletului/ într-o durere împlinită// eforturile nasc/ sărituri spre bolta înstelată/ cuvinte ce ne ţin aproape/ şi ne-nvaţă/ cum să ne petrecem înlăuntru// ni se petrece o libertate a sângelui/ prin trupul dedat uitării timpurii/ locul păstrat sub cerul dintâi” (Locul păstrat sub cerul dintâi); sau: „râul în trecere şi-a amintit de mine/ şi mi-a săpat pe mal un loc/ din care să pot contempla/ permanenţa morţii/ şi-a fiecărei clipe prezente/ ce mângâie/ tâmpla albită a timpului// valurile tinere albăstrii/ mă primesc în imaginea lor colorată/ să descopăr Poezia/ să învăţ/ cum ia naştere naivitatea clipei prezente/ din nesăbuinţa lumii” (Din nesăbuinţa lumii).
     Într-o accepţie mai recentă, considerată drept un recurs la bivalenţa şi descendenţa imagismului clasic, am putea deduce că în universul scriptural al lui Teodor Preda se identifică manifestările elocutorii  ale unui discurs postmodern, caracterizat de o vădită supleţe stilistică, de unde extragem concluzia existenţei tradiţionale a unor paradigme în tranziţie, conforme, totuşi, cu spiritul veacului. Logica şi exersarea actului de creaţie reflectă, într-un regim perpetuu de mutaţii, revelaţia c㠄imaginile ce le pătrund în ochi/ sunt martorele departelui ce păstrează/ tot ce e aproape/ şi inventat de curând” (Martorele departelui). Elementele ficţionale completează inspirat puzzle-ul realităţii, suprapunând organic, cu fantezie, în maniera stilului lui Salvador Dali, contrastele trăirilor interioare peste irizările unui livresc imaginativ-constructivist, certificând discrete variaţii de ton şi de ordin estetic operate în poezia sa strict vizuală: „Spaţiul gol/  din mijlocul unui poem/ este un fiu de-al tău/ ce se va lega de un alt spaţiu interior/ când cerul se va risipi/ configurând o nouă raţiune// aşa este dorinţa sălbatică/ dorinţa de viaţă/ ce-ntâmpină moartea fără-nverşunare” (Fără-nverşunare), şi „lumea aceasta a fost inventată/ pentru ca vibraţia oricui/ în măreţie să nu aibă sfârşit// fiecare lucru este acoperit de/ propria-i transparenţă/ din care poate/ să-şi construiască propria-i imaginaţie/ cum consternarea/ şi teama din/ uşurinţa de-a aluneca/ în moartea ce ne mângâie obrazul” (Lumea ce mă reprezintă); sau: „timpul îmi împăienjeneşte ochii/ cu văzduhul ce se-nghesuie în mine/ să-mi intuiască destinul/ Doamne/ acestea sunt grijile mele/ când făptuieşti forme fără obiect/ poeme infinite/ fiinţe necunoscute/ ce mă răspândesc în singurătate/ odată cu tine” (Odată cu tine).
     Este simptomatică contopirea abundentelor simţiri şi stări (ce alcătuiesc în Insomniace imagini un insolit  palimpsest-vitraliu), desigur, într-o sincretică percepţie, cu paradoxurile lumii a cărei obsesie rămâne, se pare, şi exacerbarea sentimentului de alteritate: „dacă nu ştii să păstrezi/ câte ceva din cele ce trec/ prin sufletul tău/ nu ştii ce-nseamnă viaţa/ iubirea/ după dezmăţul suferinţei/ ce te doreşte mai puţin mutilat// dacă nu ştii să păstrezi câte ceva/ din frumuseţea lumii/ cumva ajungi şi tu/ să-nchizi cu lăcomie ochii/ într-o pierdută pasiune” (Cumva ajungi şi tu).
    
Nr. 04 / 2024
In memoriam Nicolae Manolescu
Comunicate
Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR
Atât de realistul literat a plecat puţin
de Gabriel Coşoveanu
Măsura tuturor lucrurilor este crocodilul
de Cătălin Pavel
Tăcerea conservă (2)
de Gheorghe Grigurcu
Noul FSN sau pas cu pas
de Nicolae Prelipceanu
Din „lecţiile” magistrului Nicolae Manolescu
de Gabriela Gheorghişor
Lecţia entuziasmului impersonal
de Gabriel Nedelea
In memoriam
de Traian Dobrinescu
The (Russkiy) Mir Is Not Enough
de Mihai Ghiţulescu
Ethos uitat
de Dumitru Ungureanu
Sentimentul timpului
de Carmen Teodora Făgeţeanu
Viaţa literară a unei biografii realist-magice
de Gabriel Nedelea
Salvarea prin artă este un mare cadou pe care probabil omul l-a primit pentru curiozitatea lui fără limite
de Anca Maria Ciofîrlă
Acesta este obiectivul suprem în toate cărţile mele – să descopăr vieţi uitate şi să le restitui istoriei
de Helen Rappaport
Un roman marcant al apăsărilor fiinţei din jumătatea de veac dinspre noi
de Ştefan Vlăduţescu
După faptă şi răsplată
de Gela Enea
Resurecţia poetică a imgismului
de Florian Copcea
Radiografii în versuri
de Monica Grosu
Actualitatea benzii desenate
de Dan Ionescu
Forţa omului este cuvântul
de Dan Ionescu
Alături de Viktor Frankl, în căutarea sensului vieţii
de Mihai Valentin Vladimirescu
Hamlet: prinţ, personaj, performer
de Daniela Firescu
Călătorie spre inima credinţei
de Viorica Gligor
Explorarea lirică a identităţii
de Gabriela Păsărin
Umbra mamei
de Nikola Scott
Paul Barbu – identitatea artistului la tinereţe
de Cătălin Davidescu
© 2007 Revista Ramuri