„În fereastra despre mare...”

Într-un articol publicat anul trecut în The i Paper, J. B. Smith mărturisea că pentru el, ca adult, redescoperirea literaturii pentru copii e asemenea descoperirii, în propria sa locuinţă, a unei uşi secrete care dă într-un univers cu totul nou. Romanele pentru copii ale lui Cătălin Pavel funcţionează după acelaşi principiu.

În Muntele cu uşi, portalul spre un univers alternativ este semnalat încă din titlu. La fel şi în Marea cu ferestre. Ferestrele titulare, inspirate poate de o manifestare bioluminescentă pe suprafaţa mării, la care autorul va fi asistat, sunt interfaţa, sau mai curând membrana osmotică, dintre două sisteme aparent incompatibile. Aşa cum aparent incompatibile sunt copilăria şi maturitatea, între care Cătălin Pavel articulează nebănuite căi de comunicare.

Este un motiv în plus pentru care Marea cu ferestre oferă o lectură... hai să-i spunem „profitabilă” atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. În paginile ei, şi unii, şi alţii au acces la universuri care lărgesc graniţele propriilor lumi şi, în cele din urmă, aceste lumi – aparent incompatibile – se racordează armonios una la cealaltă.

Pentru că scriu pentru copii şi am ocazia să mă întâlnesc des cu ei şi să discutăm despre cărţile pe care le citesc şi cum le citesc, mi-i pot imagina, pe cei mai mulţi dintre ei, captivaţi de povestea din Marea cu ferestre şi cuceriţi de Sara, protagonista ei. Mi-i pot imagina fascinaţi de aventura la care sunt invitaţi să participe şi intrând în jocul subversiv care li se propune – căci subversivitatea este, după Alison Lurie, ingredientul forte al literaturii pentru copii. Iar Marea cu ferestre nu se dă în lături de la fi o carte jucăuş-subversivă.

Nu-mi pot însă imagina reacţia/ reacţiile adultului care s-ar confrunta cu această carte. Cunosc, din păcate, prea puţini adulţi care citesc literatură pentru copii şi bănuiesc că, în rândul lor, reacţiile vor fi mult mai influenţate de masa şi varietatea experienţelor anterioare şi, în consecinţă, vor fi mult mai puţin uniforme. Şi mult mai puţin previzibile.

Pentru mine, de pildă, lectura Mării cu ferestre a activat amintirea unor lecturi din alte timpuri, care s-au aliniat paradoxal la firul narativ al cărţii lui Cătălin Pavel, apropiindu-mi-o astfel şi mai mult. Am găsit în ea o replică – pe cât de discretă, pe atât de acurată – la Alisele lui Lewis Carroll. Marea cu ferestre care se înscrie onorabil în seria replicilor la „Alisa” semnate de autori ca Anthony Burgess, Joyce Carol Oates, Jeff Noon, Adam Gopnik, Tad Williams, Stefan Themerson. Lista e foarte lungă, dar la noi, feeria soft-steampunk a lui Cătălin Pavel este o premieră.

La fel cum Alisa ajunge în Ţara Minunilor printr-o galerie de iepure, Sara pătrunde în Marea cu ferestre în urma unei căderi prelungite printr-o galerie de pisică de mare. Iar marea fiind în acest caz de sticlă, accesul în ea trimite şi la oglinda prin care Alisa pătrunde în ţara omonimă. Şi, la fel ca în Ţara Minunilor, există şi în Marea cu ferestre o şcoală subacvatică, de care caracatiţa Ananas îşi aminteşte cu nostalgie.

Chiar dacă lumea în care intră Sara e de o originalitate sclipitoare, în ea răzbat ecouri din logica temporală şi lingvistică a lui Lewis Carroll. În Marea cu ferestre timpul curge la fel de imprevizibil ca în Ţara Oglinzii: „Am încurcat zilele... am crezut că e azi, dar a fost ieri. Nu e nicio problemă, eu o să plec acum şi o să mă întorc ieri”, declară senin caracatiţa Ananas. Această relaţie aparte cu timpul este exprimată în termeni vrednici de Pălărierul Nebun şi de partenerii lui de ceai.

Dar nu numai relaţia cu timpul e carrolliană în povestea lui Cătălin Pavel, ci şi relaţia cu cuvintele. Autorul struneşte cuvintele asemenea lui Humpty Dumpty, care i se lăuda Alisei că atunci când foloseşte el un cuvânt, cuvântul ăla înseamnă exact ce vrea el să însemne – nici mai mult, nici mai puţin. Ba chiar inventează cuvinte ŕ la Jabberwocky pentru a comunica o realitate insolită: dododendron, lelemea, mirimituri, zozonac, bebeliune, bibelulă, cicipit, ţoţofană, bebede, ştirbuşon... Schema de generare a acestor cuvinte este relativ simplă, dar nu gratuită, iar implicaţiile semantice sunt complexe şi perfect adaptate contextului.

Am început cu referinţele alisiace doar pentru că, personal, sunt „într-o relaţie” cu Lewis Carroll. Dar baletul intertextual cu care Cătălin Pavel îşi vrăjeşte cititorul în Marea cu ferestre este mult mai elaborat şi traversează zone culturale dintre cele mai diverse. Literatura este cea mai vastă dintre ele. Motivul caracatiţei, de pildă, se regăseşte, sub forma monstrului legendar Kraken, în opera unui număr impresionant de autori, dintre care nu lipsesc Tennyson, Melville, Hugo, Jules Verne, H. P. Lovecraft, John Wyndham şi China Miéville. Caracatiţele lui Cătălin Pavel sunt însă, în cea mai mare parte, benefice, amintind mai degrabă de caracatiţa lui Ringo Starr din Octopus’s Garden.

Nici referinţele muzicale răspicate nu lipsesc. Caracatiţa Ananas, de pildă, este fan declarat al piesei lui Ed Sheeran, Perfect, în care se refugiază în momentele dificile. Chiar şi filmuleţele de pe YouTube îşi fac loc în carte, când sunt menţionate scenele cu pisici care se sperie de castraveţi şi de folii de aluminiu. Uneori, Cătălin Pavel devine delicios de autoreferenţial, ca, de pildă, în titlul Capitolului 9 – „Elev Pavel Cătălin/ scrie despre Sahalin” – sau în scena unde, în Librăria din mare, caracatiţa Ananas vorbeşte despre cartea Muntele cu uşi.

Mai sunt în Marea cu ferestre şi lecţii vrednice de un tratat de traductologie. Din titlul Capitolului 14 aflăm, de pildă, că, dacă vrei „să explici câteva cuvinte trebuie să inventezi o limbă întreagă”. Lecţia e desăvârşită în Capitolul 29, unde ni se spune că, în limba caracatiţelor, traducerea versului barefoot on the grass din cântecul lui Ed Sheeran (cu picioarele goale prin iarbă) este: prin alge, fără mănuşi. Este o superbă ilustrare a teoriei echivalenţei dinamice formulate de traductologul Eugene Nida.

Până şi o tulburătoare lecţie de parenting apare în paginile cărţii – Sara îşi dă seama că „...uneori părinţii erau copiii, iar copiii erau părinţii”. E o lecţie utilă deopotrivă copiilor şi adulţilor care vor citi cartea... În fine, cartea lui Cătălin Pavel este ea însăşi o mare cu ferestre, nu în ultimul rând datorită ilustraţiilor Oanei Ispir.