| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Florin CostinescuNu poţi fi crezut Nu poţi fi crezut că exişti doar dacă spui: respir aburind cu acest cuvânt oglinda din fata ta pe care scrii în grabă cu degetul: Evrika! După cum nu poţi fi crezut nici că stăpâneşti fulgerul, strivind între degete flacăra jucăuşe a unei lumânări înainte de a o stinge vântul la primul colţ de stradă, În van crezi că adevărul este pentru tine o carte deja citită, numai ducându-ţi mâna la frunte, cum ai văzut în vechi fotografii de epocă, ori căutându-şi ochelarii cu înfrigurare Ia o piatră în mână, culege-o de pe marginea drumului , priveşte-o-ndelung spre a vedea încotro te îndrepţi, spre ce unghere te trage ispita O vei privi ca pe o inutilă povară pe care nu esti menit să o porţi ? O vei înfăşura cu grijă în gândurile vrajbei pentru o clipa ce va să vină? Nu mai însemni nimic, Măreţie Nu mai însemni nimic, Măreţie, apusă-i vremea ta, dusă pe apele tuturor Sâmbetelor, un ciot ai rămas de care se-mpiedică doar vreun brav băutor de votcă Stalicynaya în aventura mereu reluată de traversare a întunericului pentru a ajunge pe partea cealaltă... Camera lui insalubră în care stă cu chirie, acolo e, pe partea cealaltă, la ultimul etaj- asta ca sa fiu mai aproape de Dumnezeu, nu pentru că e mai ieftin, zice el, aprinzându-şi din mers un muc de ţigară cules de pe buza ulcerată a străzii; pe vremea bunicilor,Măreţie, am auzit, aveai mare căutare, erai primită cu fast în Sala Tronului şi toată asistenţa se ridica în picioare înainte-ţi. Cât de luminată îţi era fruntea de soarele care te însoţea pretutindeni! Acum, iată-te sfâşiată de colţii lupilor prădând în haită vechile obcine, tezaure şi cimitire laolaltă. Iată-te pusă să scoţi bălegarul din grajduri, să culegi căpşuni în Spania şi să rupi bilete la toalete publice... Mathilda Mathilda încă-şi joacă nurii în aşteptarea lui Verlaine, dar el, înfăşurat în geniu, bântuie-n rai, petrece în infern, Verlaine le-mpodobi pe amândouă cu smalţuri fine, inventând culori, sedus de vechi plăceri, alcooluri, pe la Rimbaud, mai trece uneori, Şi pun la cale escapade-n verbe, petreceri tainice în linişti de omăt, şi doar vreo fulguire răzvrătită, le-ntoarce tinereţea îndărăt, Iconoclaşti, pe crucile de aur, unul pe altul ei s-au răstignit.. N-au scris ca alţii doar poeme, ci necuprinsul l-au dezmărginit.
Mathilda se mai uită-n susul vremii, prin ceaţă, trecători răzleţi, tot urcă-un munte fără încetare, o, nopţi înfrigurate, dimineţi...
Dar ea doar una ştie - să-l aştepte, să-şi facă timp Verlaine şi pentru ea .... oglinzile s-au spart de aşteptare, dar speră încă - nu-i târziu.Va mai spera... Mereu Mereu ceva, neguros sau limpede, stă îndărătul oricărui lucru aflat la vedere, mai aproape ori mai departe; te apropii şi-auzi cadenţa unei răsuflări, ritmul asemănător cu al unei inimi, un abur fierbinte la început, apoi tot mai rece urmând ciclul anotimpurilor îţi cercetează simţurile şi-ntrebător te învăluie . Sunt elfii - îţi spui abia soptit să nu le divulgi existenţa, elfii acelui loc, doar ei pot sta în spatele fiecărui lucru; ei, micii regi ce şi-au aruncat coroanele aurite şi şi-au părăsit tronurile pentru a se juca liberi după zidurile lucrurilor pe care le vedem din pură obişnuinţă Alegerea lor pentru totdeauna: viata înapoia zidurilor impenetrabile.
Elfii, anonimii constructori ai universului. Lecţia toamnei
Repet în gând lecţia toamnei pornind de la frunză, Nu începe cu frunza, îmi spune toamna, ci cu propriul tău sânge, Repet în gând lecţia toamnei pornind de la propriul meu sânge, Nu începe cu sângele tău, mă sfătuieşte umbra subţire a copacului, rarul luminii de-adevăr mai aproape-i, Repet în gând lecţia toamnei, pornind de la rarul luminii şi numai ce aud cum cerul se sparge izbit de ora amurgului Aşteptare Va veni Eu spun doar atât: mai aşteaptă într-o zi va veni, acum e doar şoaptă , doar gri... Este pe drum caută-un semn să-ţi ia urma - şi încă-un îndemn , De la vreo umbră-n scădere, de la vreo voce ascunsă, de la vreo pasăre, de la vreo frunză, Se uită în sus, se uită în jos nu ştie de cine s-asculte, de Diavol , de Domnul Hristos, Eu spun doar atât: mai aşteaptă, într-o zi va veni, acum e doar şoaptă, doar gri... Palmea mea, arsă... Ce ştii tu despre lacrima zeilor? Aici, în palma aceasta, s-a odihnit o clipă în drumul ei spre pământ, aici şi-a căutat strălucind intens albia, era linia vieţii... Ce ştii tu, iubito, despre lacrima zeilor? Palma mea este arsă, ca un câmp pe care s-a prăbuşit soarele. |