Accidentul s-a produs la aproximativ doi kilometri de ieşirea din Orşova; coliziune între două autoturisme Opel: 27 MH DNA şi 72 CS AND. Nu s-au înregistrat răniţi. Condiţii de mers: favorabile planurilor de vacanţă, unor evenimente de familie sau instituţionale. Carosabil uscat, vizibilitate bună. Trafic slab: câteva căruţe înmatriculate la Topleţ, autoturisme second hand. Şi, totuşi, cele două autoturisme Opel nu s-au menajat.

Conducătorii auto, doi bărbaţi de vârsta a doua, serioşi, cu părul grizonant, vestimentaţie sport, coboară din maşini, îşi dau bineţe şi îşi privesc consternaţi autoturismele.

„Nu e nimic de făcut...”, se pun de acord.

Maşinile trebuie tractate şi conduse la un service.

„Şi câtă treabă aveam la Orşova..., mărturiseşte bănăţeanul. Cum o scot la capăt acum?...”

„Peste un ceas trebuie să primesc cazare la Herculane, îşi prinde tâmplele în palme olteanul. Dumnezeule, pierd o zi din vacanţă...”

Pe urmă, amândoi fumează câte o ţigară, cu gândurile aiurea.

„Poliţia... N-am anunţat poliţia circulaţiei...”, le cade fisa la amândoi.

Nu admit să părăsească locul accidentului. Din nefericire, niciunul n-are la îndemână telefonul mobil. Bănăţeanul explică în fraze ample cum, prins de obligaţii familiale, l-a uitat acasă; olteanul trage o înjurătură propriului copil care, ca de obicei, i l-a subtilizat din buzunar.

„Nu ne putem continua drumul în halul ăsta”, se pun amândoi de acord.

Îşi fac mărturisiri. Bănăţeanul este manager (nu spune unde), adună banii cu lopata. Olteanul tocmai a finalizat o afacere bănoasă cu zarzavaturi din Işalniţa şi pepeni de la Dăbuleni. Este angrosist. Şi unul şi celălalt au suficienţi bani să-şi repare maşinile pe cont propriu. Poliţia trebuie numai să constate accidentul şi să le permită s-o ia din loc; cu hârţoage la mână ca să poată circula. Şi, bineînţeles, încasând o amendă consistentă pentru redresarea bugetului despre care se vorbeşte toată ziua la televizor.

Salvarea vine de la un biciclist care se îndreaptă către Orşova. Îl opresc şi-i spun păsul lor. Ei nu pot părăsi locul accidentului şi nici telefoane n-au. Dacă domnul ar fi binevoitor...

„În primul rând, fraţii mei, mă bucur că sunteţi nevătămaţi, le mărturiseşte cel care călătoreşte pe două roţi. Bunul Dumnezeu a fost de data asta cu dumneavoastră...”

Cam de aceeaşi vârstă cu cei doi şoferi aflaţi la ananghie, le spune că este preot şi că misiunea lui este să-i aducă la Dumnezeu pe semenii săi. Face asta şi-n culcare, şi-n sculare. Îi va ajuta şi pe cei doi fraţi, încercaţi de diavol...

„Noi vrem la poliţie, nu la Dumnezeu...”, face haz de necaz olteanul.

„Fii bun, părinte, şi anunţă organul de circulaţie. N-avem nicio putere, vezi şi dumneata...”

În cele din urmă, părintele înţelege despre ce este vorba. Le promite că o va face şi că se va întoarce şi cu agentul de circulaţie ca să-i binecuvânteze...

Rămaşi din nou singuri, cei doi domni conducători auto mai fumează câte-o ţigară. La un moment dat, bănăţeanul îşi aduce aminte de un eveniment asemănător, petrecut cu mulţi ani în urmă:

„Or să încerce să stabilească un vinovat, spune. Îţi propun să fii dumneata acela... Pe urmă, achit şi eu jumătate din amendă... Nu de bani duc lipsă...”

Olteanul reflectează câteva secunde. Nu i se pare o afacere convenabilă.

„Bine, bine, spune ca să nu-l supere. În principiu, aş fi de acord. Doi oameni ca lumea se pot înţelege în momente nefericite. Însă... Punctele... Eu aş pierde şi câteva puncte... Cum le recuperez?...”

Bănăţeanul reflectează, la rândul său. I se pare c-a găsit soluţia:

„Nu pierzi punctele pentru o viaţă, ce Dumnezeu!... N-am o idee clară, dar ţi se acordă un timp în care poţi evita astfel de evenimente...”

„Şi dacă se întâmplă... Parcă poţi şti... Să punem răul înainte...”

„N-ai cum călca din nou pe bec... Până ţi se repară maşina, perioada s-a scurs... Ştii cum merg service-urile noastre... Şi asigurările... Nu scoţi chiar atât de uşor un ban de la ei...”

Bănăţeanul e convingător, olteanul – rezonabil. În schimb, involuntar, mintea celui din urmă naşte suspiciuni:

„Frate, spune, ce-am hotărât noi e una şi ce va considera poliţia poate fi alta... Dacă, de pildă, te vor găsi vinovat pe dumneata?... Trebuie să ne gândim şi la asta...”

„Imposibil! revine din somnolenţă celălalt. Am convenit că vei lua asupra dumitale întreaga vină...”

„Nu-i duci de nas pe ăştia, replică olteanul. Vinovăţia o vor stabili ei...”

Mai fumară câte o ţigară, fiecare sprijinit de bordul autoturismului său. Dinspre Orşova nu se întrevede nicio speranţă. Nu era exclus ca binevoitorul biciclist să nu fi anunţat poliţia; să se fi răzgândit.

„Poate că ar fi mai nimerit ca unul dintre noi să se repeadă până la Orşova, spuse olteanul. Nu te poţi încrede în orice individ. Dacă popa acela a hotărât să nu se mai bage...”

„Nu văd cum vom putea ajunge...”, înălţă din umeri bănăţeanul.

„Cu ia-mă, nene!... Până la Orşova te-ar lua oricine...”

Conveniră că le-a căzut fisa prea târziu. Pe drum se puteau întâlni cu maşina poliţiei. Ar fi dat de altă dandana: părăsirea locului accidentului de către unul dintre ei. Nu te joci cu cei de la circulaţie... Nu, cel mai cuminte era să aştepte...

Începură să-şi facă unul altuia confesiuni. Olteanul se lăudă cu zarzavaturile achiziţionate de la Işalniţa. Ecologice... Combinatul chimic din apropiere fusese lichidat. Se produce mai puţin – lipsesc azotaţii –, dar mai bun. A încărcat portbagajul cu de toate. În vacanţa de la Herculane nu va pune gura pe ce i se va servi la masă ca salată. Dacă domnul din Banat doreşte...

„M-ar interesa câteva roşii, câţiva ardei, trei-patru castraveciori ecologici, nu refuză bănăţeanul. Mulţam!...”

La rândul său, îi repetă că era manager şi că învârte banii cu lopata. Nu oferi amănunte. Olteanul tatonează:

„Afaceri cu sârbii..., cu ungurii..., poate şi cu nemţii...”

„Exact, zâmbeşte bănăţeanul, tot fără să precizeze cum obţine un venit atât de spectaculos. Dacă domnul din Mehedinţi consimte... Frate, indiferent de vinovăţie, amenda o plătesc eu, spune ridicând tonul. Trebuie să fii de acord!...”

Olteanul ezită. Schimbă subiectul:

„Şi la Orşova tot cu afaceri, bănuiesc...”

Bănăţeanul râde:

„Hai, domnule, să fim serioşi! Ce afaceri să fac într-un oraş sărac?... Merg la o nuntă... Un prieten se căpătuieşte a doua oară..., ca să zic aşa...”

„Se mai fac nunţi în zilele noastre, spuse, reflexiv, olteanul. Mai are lumea bani...”

„Are, n-are, omul face nuntă... De două ori în viaţă...”

Olteanul îşi aminti că era o zi de marţi. O nuntă peste săptămână?... Întrebă...

„Nu, frate... Nunta e sâmbătă... Am venit mai devreme, să-mi ajut prietenul din copilărie... L-am ajutat şi prima dată... Poate am s-o mai fac...”

„Mda, aprecie olteanul... Spuneai că ai bani...”, începu să-l tutuiască.

Bănăţeanul ridică din umeri:

„Bani... Îi voi da şi bani... Dar cu banii nu prea ai ce face în Orşova... Ce să cumperi cu bani?... Oraş frumos, dar neîndestulător... Câteva firme... Naiba!... I-am adus produse: carne de porc, viţel şi pui... Mezeluri... Fructe de mare... Ca la prima nuntă... E prietenul meu...”

„Eşti de admirat”, aprecie olteanul, puţin intimidat.

„Hai să-ţi arăt...”

„Ce?...”

„Am înghesuit totul în portbagaj... Şi bancheta din spate e plină...”

Olteanul îi făcu pe plac. Bănăţeanul deschise şi, meticulos, începu să-i explice: în sacul ăsta am pus..., în celălalt..., în săcuiul din margine... Un miros puternic de usturoi şi ceapă se răspândeşte în aer.

„Şi usturoi...”, adulmecă aerul mehedinţeanul.

„Nu, frate... În traista de colo am cârnaţi şi slană... Produse de casă... La noi se obişnuieşte cu mult usturoi...”

Olteanul îl priveşte cu curiozitate făţişă, dar nu spune nimic. Bănăţeanul deschide traista. Dă la iveală o bucată de cârnat.

„Vreau să-l guşti. Preparat ca la mama acasă... Avem timp. Până vine poliţia...”

„Dacă are să vină, se îndoieşte olteanul. Omul acela care s-a oferit să ne ajute părea destul de serios...”

„Şi preot pe deasupra... Rupse bucata de cârnat în două. Merge şi fără pâine, zise şi-i întinse jumătate celuilalt. Să-mi spui cum ţi se pare...”

La rândul său, olteanul deschise portiera maşinii personale. Reveni cu două roşii mari. Oferi una bănăţeanului.

„Ecologice... Am să-ţi dau şi pentru acasă... N-am la îndemână cuţitul. Muşcă direct...”

Mâncară o vreme, savurând fiecare îmbucătură. La sfârşit, olteanul scoase şi o sticlă cu băutură.

„Palincă?” sticliră ochii bănăţeanului.

„Aş!... Ţuică de prună... Dar, tare... Frunte, cum spunem noi... Am vreo trei litri pentru vacanţă... Vreau să-ţi ştiu părerea... Să nu-mi spui că-i mai slabă ca palinca dumitale...”

Bănăţeanul primi sticla şi trase o duşcă. Aprecie calitatea printr-o scuturătură a capului. Mai bău o dată şi-i înapoie sticla:

„Straşnică! zise. Chiar mai tare decât palinca. Frunte ai zis?...”

„Păi dar... Nu-mi bat joc de băutură. Puţin şi bun... Ecologică...”

Pe urmă, olteanul astupă sticla şi dădu s-o vâre în maşină. Bănăţeanul îl urmări cu privirea. Ar mai fi luat, probabil, o înghiţitură.

„Dumneata nu bei?”, zise, totuşi.

„Beau şi eu, confirmă sec olteanul. După ce vine poliţia de la circulaţie şi ne scoate din ananghie... Probabil c-o să suflăm în băşică...”