Aici, în þara noastrã, niciodatã n-am excelat la capitolul instituþii-publice-care-sã- funcþioneze (sã funcþioneze nu impecabil, am fi prea pretenþioºi, ci sã funcþioneze pur ºi simplu!...). De aceea, atitudinea faþã de structurile instituþionale ce-ºi dovedesc viabilitatea ar trebui sã fie de încurajare, de sprijinire. Aºa ar fi logic. Dar nu se întâmplã aºa, ci se întâmplã tocmai pe dos. De parcã simþim o satisfacþie maladivã sã vedem fãcut una cu pãmântul tot ce miºcã, tot ce stã în picioare.

Aº vrea sã exemplific acest mod de a trata lucrurile cu bizarele reacþii de care are parte, în cele mai multe cazuri, Uniunea Scriitorilor. De curând, „Cotidianul” a consacrat Uniunii Scriitorilor „o analizã de caz”: pe un spaþiu generos (douã pagini de ziar), sub o întrebare radicalã „Au nevoie sau nu scriitorii de o uniune de creaþie?”, se pune în discuþie nici mai mult nici mai puþin decât „legitimitatea” acestei asociaþii. Dacã adãugãm ºi montajul fotografic cu o simbolisticã apocalipticã (lanþuri, sânge ºi o stemã comunistã...), mesajul e la îndemânã pentru oricine: „comunistã ºi mastodontã cum e acum”, U.S.R. trebuie „sã disparã”, „nu sã se reformeze”. La aceastã condamnare nemiloasã se ajunge pe baza opiniilor formulate de trei încã tineri autori, dintre care doi nu sunt membri ai asociaþiei cãreia îi doresc pieirea (de observat cã persoanele în cauzã, cu cât sunt mai departe de instituþia incriminatã ºi ºtiu mai puþin despre modul real în care funcþioneazã ea, cu atât sunt mai aspri, mai acuzatori, mai animaþi de inflexibilitate!...). Sigur, oricine e liber sã aibã ºi sã-ºi exprime orice convingere despre orice ºi oricine. ªi, sigur, Uniunea Scriitorilor nu este imaculatã, nu este perfectã ºi dintr-un motiv sau altul i se pot aduce reproºuri/critici întemeiate. Totuºi, între situaþia de fapt a Uniunii Scriitorilor ºi descrierea sa e o diferenþã prea mare, ameþitor de mare. Informaþii vagi, dupã ureche ori de-a dreptul eronate constituie eºafodajul pe care se fundamenteazã rechizitoriul. Uneori, citind ce se scrie, în ziarul respectiv dar ºi aiurea, despre U.S.R., am avut senzaþia cã asist cum cineva care are în faþã, sã zicem, o plantaþie de mãslini o descrie senin drept un gheþar arctic sau un grup de girafe. Fiindcã, sub numele U.S.R., se creioneazã portretul altei entitãþi, nu al Uniunii Scriitorilor, în contul U.S.R. se trec tot felul de „crime” pe care nu le-a comis.

O simplã enumerare a programelor ºi acþiunilor pe care le desfãºoarã în aceastã perioadã Uniunea Scriitorilor probeazã cã instituþia aceasta este în realitate cu totul altfel decât sumbra portretizare pe care care i-o rezervã unii ºi alþii. Aºadar: concursul de proiecte culturale (la care au putut participa atât reviste, filiale ori fundaþii, cât ºi scriitori, fãrã nicio altã condiþionare decât aceea a bunelor idei; prin acest concurs, U. S. a pus la dispoziþie, pe primul semestru al anului, un miliard de lei pentru diverse manifestãri culturale); apoi, reuniunile lunare „Scriitorul ºi criticii sãi”, care au loc la Sala cu Oglinzi, de la sediul central din Calea Victoriei 115, dar ºi la filialele din þarã ºi din Republica Moldova; apoi, lecturile publice; apoi, prezentãrile de scriitori români contemporani în ziarul „Jurnalul Naþional!” ori la TVR Cultural; apoi, concursul de burse pentru scriitori tineri (în colaborare cu COPYRO) ºi, tot pentru tineri, concursul de volume în manuscris (în colaborare cu Editura Cartea Româneascã); apoi, bursele (stagiile) de creaþie de la Neptun, dedicate deocamdatã scriitorilor români, dar care în perspectivã urmeazã sã cuprindã ºi un program pentru tineri traducãtori din strãinãtate; apoi, pregãtirea unor postere cu texte repezentative ori poeme ale unor scriitori români, care sã fie afiºate în tramvaiele ºi autobuzele Bucureºtiului; apoi, pregãtirea unei noi ediþii a Festivalului „Zile ºi nopþi de literaturã” de la Neptun; apoi, Colocviul tinerilor scriitori, organizat admirabil de Filiala din Cluj a Uniunii; apoi, pregãtirea galei de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor (redefinite ca sã capete mai multã „greutate”: un juriu fix, premii mai puþine ºi deschise oricãrui autor); apoi, revista „Noua literaturã”, de curând înfiinþatã ºi care stârneºte un mare interes; apoi, sprijinul financiar pentru cãlãtoriile în strãinãtate cu scop cultural; apoi, reconfigurarea Comisiei de Validare, din dorinþa de a spori exigenþa la primirea de noi membri; apoi, acordarea unor sume suplimentare revistelor Uniunii, pentru drepturile de autor; apoi, colaborarea cu organizaþii scriitoriceºti din alte þãri; apoi, programele sociale dedicate scriitorlor în vârstã ºi nu numai lor etc.

Toate acestea vorbesc despre faptul cã la Uniunea Scriitorilor se încearcã schimbarea în bine, existã deschiderea, voinþa de a construi ºi de a înnoi instituþia. ªi aratã cã Uniunea Scriitorilor nu este o fortãreaþã pãzitã straºnic de niºte strãjeri fioroºi, o fortãreaþã ce se cade sã fie asediatã pentru a fi cuceritã. Mesajul celor dinãuntru pentru cei dinafarã, care tropãie plãnuind un asalt sângeros, e foarte clar: cetatea nu trebuie atacatã ºi distrusã, în ea se poate intra firesc, nu are porþile ferecate. Dar pentru reformã e nevoie de participarea ambelor pãrþi; ºi cei dinãuntru sã descuie poarta, dar ºi cei dinafarã sã apese pe clanþã ºi sã pãºeascã înãuntru.