Ce stă în centrul atenției noastre?
de Gabriel Chifu
Cadre lungi, insistente, năucitoare pentru bruma noastră de inteligență ni-i prezintă pe Irinel și pe Monica (nu port eu vina cacofoniei...) Columbeanu în cele mai stupide situații cotidiene, purtând cele mai stupide dialoguri cu putință. Exasperat, treci pe un alt canal și acolo dai de Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu, etalându-și, la rândul lor, intimitatea conjugală cu o naturalețe a impudorii și ea deconcertantă, și ea de neînțeles, și ea sfidătoare pentru rațiunea noastră. Mai faci o încercare, apeși pe butonul telecomenzii și nimerești peste Gigi Becali, Mitică Dragomir ori Cristi Borcea de la Dinamo, ale căror replici pe un subiect sau altul sunt sorbite de televiziuni ca un izvor de nesfârșită înțelepciune și autoritate, încât aceștia, straniu, joacă actualmente rolul de Socrate și de Dalai Lama la un loc.
Dacă țineam seama de constatarea banală Nu exiști dacă nu te vezi la televizor!, atunci noi, ceilalți, nu existăm, suntem o lume fără identitate, fără relief, o lume de umbre, iar ei sunt modelele noastre, personajele noastre principale și, de ce nu?, eroii vremii noastre (o vreme de mutanți, schizofrenică, incapabilă să-și mai recunoască valorile autentice și incapabilă să le așeze în centrul atenției?!...).
Îți spui „Televiziunile sunt vinovate pentru această situație de coșmar, în care senzaționalul de doi bani și perifericul au ajuns să ocupe în universul nostru locul central.” Ceea ce este adevărat. Cu o precizare însă. Televiziunile respective sunt posturi private, care nu ascultă de un proiect național coerent în zona educațională, culturală, ci ascultă de legea liberei concurențe, a ratingului și a profitului. Drept care vina se mută din contul lor în contul televiziunii publice! Aceasta are menirea să slujească interesul național, să propună acel set de valori în stare să asigure un profil intelectual rezonabil pentru acest popor. Și dacă n-o face, dacă nu se diferențiază de posturile de televiziune comerciale, atunci vina televiziunii publice este înzecită și greu de iertat. Opinia noastră, verificată în varii împrejurări, este că televiziunea publică e departe de a-și îndeplini misiunea. Cel puțin în domeniul culturii scrise. Cel mai recent și edificator exemplu îl constituie Festivalul „Zile și nopți de literatură”, organizat de Uniunea Scriitorilor și desfășurat de curând la Neptun. Prin sonoritatea numelor prezente acolo, prin consistența dezbaterilor din cadrul celor trei sesiuni de colocviu, prin calitatea recitalurilor de poezie, festivalul avea toate datele unui marcant eveniment cultural, definitoriu pentru actualul potențial cultural românesc. Aș putea să înșir aici cu ușurință douăzeci sau treizeci de nume strălucite de scriitori și intelectuali străini ori români care ar fi meritat, fiecare în parte, transmisii în direct, în total ore și ore de emisie. În loc de aceasta, în loc de spații binecuvenite în principalul jurnal de actualități de pe TVR 1, acest eveniment a fost mototolit, a fost strivit, a fost făcut praf de postul public de televiziune în cenușii „corespondențe prin telefon”(!) înghesuite în buletinul de știri de pe TVR Cultural, ca orice manifestare vag-culturală județeană, însăilată de diletanți entuziaști. Se știe că nu ești așa cum ești, ci așa cum ești descris: așa încât, prin această atitudine a televiziunii publice, s-a produs o contorsionare, o uriașă deformare minimalizatoare a evenimentului. Ceea ce e absolut inacceptabil. Uniunea Scriitorilor a întreprins nenumărate demersuri pentru a impune prezența pe canalul TVR 1 a scriitorilor români contemporani (credem cu obstinație că astăzi, la noi, există, în toate generațiile, extraordinari scriitori care trebuie propuși atenției publice!). Din păcate, toate aceste repetate eforturi s-au dovedit zadarnice. Ceea ce iarăși este inacceptabil și este dezolant. Nu știu cum, nu știu prin ce mijloace, prin ce cuvinte de mânie sau prin ce cuvinte mângâietoare se pot schimba lucrurile, pot fi convinși responsabilii din televiziunea publică să-și facă datoria. În fond, să-și ducă la capăt, cu corectitudine, treaba pentru care sunt plătiți.
|
|