Se auzea din sala întunecoasă şi rece un glas furios
Huo, dă, bă, filmu-napoi!
şi operatorul care moţăia afumat se trezea şi chiar
învârtea rola până la secvenţa cerută de public.
Aş vrea ca şi filmul acesta să fie cu scene în reluare,
să mă întorc în anumite zile
la cei pe care i-am pierdut din nesăbuinţă.
Aş retrăi totul altfel, atent,
aş sorbi cu o mie de ochi lumina fiecărei clipe,
şi tot cu o mie de ochi aş privi trupul său
să nu-l uit, să nu-l uit,
trupul său care răspândeşte miros de iasomie,
şi cu o mie de urechi i-aş asculta trupul muzical,
iar inima mea ar naşte
alte o mie de inimi
şi pe toate le-aş umple cu ce simt pentru ea,
iar cele o mie de inimi s-ar dovedi neîncăpătoare.
Poate, dacă m-aş întoarce la mine,
eu, cel de atunci, aş fi supărat pe mine, cel de acum,
şi m-aş lua pur şi simplu la palme,
strigându-mi de câte şi mai câte.
Totuşi, îmi doresc atât de mult în filmul ăsta
să pot roti bobina până la o zi sau alta
şi să le trăiesc încă o dată.
Câinele meu îşi ascundea
în pământ oscioare de la masa bogată
şi le dezgropa când îi era foame.
Sau mama uita prin buzunare câte o sută de lei
şi o găsea exact când aveam mai mare nevoie de ea.
La fel, eu m-aş întoarce, m-aş întoarce prin viaţa mea
la micile mele comori,
la oscioarele mele, la suta mea de lei.