S-a strecurat în neliniştea mea,

m-am pomenit cu el acolo,

era plin de noroi pe bocanci,

avea hainele ude fleaşcă

şi întunericul îi şiroia pe obraz,

mirosea cumplit, parcă ieşise din mlaştină.

Tropăia şi făcea scandal,

spărgea pahare şi sticle

(după ce le golea!),

îmi vorbea de parcă

mă cunoştea de mult, foarte bine,

avea atâtea să-mi reproşeze,

mă ameninţa şi dădea să mă strângă de gât.

Iar eu nu-l recunoşteam,

habar n-aveam cine este

şi ce caută în mintea mea,

îl imploram

taci, taci, linişteşte-te, adormi.

El părea să m-asculte, însă la plecare

îmi lăsa cadou un pacheţel legat cu fundă
roşie

care, de fiecare dată, fără greş,

exploda şi-mi făcea praf memoria.