visez propoziţii în care cuvintele
sunt vii.
visez propoziţii în care cuvintele
luminează pâlpâitoare
precum lumânărelele în noaptea de Paşte.
visez propoziţii în care cuvintele
sunt legate indestructibil.
scriind mă simt un zidar
o dacă scot un singur cuvânt
din alcătuirea verbală
e ca şi cum
aş smulge o piatră
din zidul care ţine
cupola bisericii.
fără ea turla slăvită
se prăbuşeşte.