| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Din jurnal (1992)de Gabriel DIMISIANU3 ianuarie Zi însorită, au înviat niște gâze pe care le prinsese înghețul între ferestre. Acum se agită, desigur prematur. Citesc „Zadarnică e arta fugii“, retipărită. Aș scrie un scurt articol despre ea și despre reapariția lui Țepeneag pe scena literară internă. Să înșir câteva gânduri despre contribuția oniricilor. Un acces de îngâmfare mă face să-mi amintesc că sunt primul critic român care le-a consemnat într-o carte prezența de grup literar, în volumașul meu „Prozatori de azi“ din 1970. 9 ianuarie Nu-mi merge scrisul. Zilele trecute l-am auzit vorbind despre lene la televizor pe Camil Demetrescu, un personaj extraordinar. Impresionantul bătrân, fost deținut politic, hiperinteligent, se autotaxa drept leneș. Și eu sunt. Sunt într-adevăr? De fapt sunt leneș la scris. Poate nici nu e lene, poate e doar crispare în fața scrisului. Dar e și lene, ce mai încoace și-ncolo. Adineauri m-a sunat un amic, fost coleg de redacție înainte de 89, surprinzându-mă cu ideea (propunerea) de a participa la un fel de joc de bursă, în care să investesc „numai“ o sută de dolari. Mi-a explicat pe larg și cu pasiune în ce constă jocul, eu să completez niște foi pe care să le revând la patru parteneri care și ei să facă același lucru, adică fiecare la alți patru, în combinație cu o bancă, după care mă voi trezi plin de dolari, mult mai mulți decât investisem. N-am înțeles nimic și i-am și spus. S-a oferit să ne facă imediat o vizită, să ne explice amănunțit, punct cu punct, am să văd că voi înțelege. Aiuritoare convorbire! I-am spus să-mi dea un răgaz, să mă mai gândesc, dar la ce să mă gândesc? N-am priceput nimic. 8 februarie Zi însorită dar rece, ba chiar foarte rece, un frig normal la urma urmei, pentru că e iarnă, dar frigul mă paralizează. Nu mi-am limpezit ideile (ideea) articolului pentru „R.l.“, care va porni de la constatarea că după cum unii au nostalgia „liniștii“ din vremea lui Ceaușescu, alții o au pe aceea a înțelegerii dintre intelectuali, azi dezbinați din pricina politicii. Dar dacă politica radicalizează pozițiile, le clarifică, nu e cu atât mai bine? Chiar cu prețul disensiunilor. Armonia dinainte avea totuși ceva promiscuu, tulbure, adunându-i conjunctural laolaltă pe cutare și cutare. Dezbinarea clarificatoare e totuși mai bună. 9 februarie Am votat cu sentimentul amestecat de nădejde și teamă că iar vor fi alegerile falsificate. Dar nu falsificarea ar fi cel mai mare rău. Cel mai mare rău ar fi să nu se falsifice și să câștige alegerile cine le-a mai câștigat. Sau să se înmulțească peste limite admisibile voturile pentru populisto-naționaliștii roșii. 1 martie Au trecut alegerile (și turul 2) cu marele succes din București și din multe orașe mari al Convenției. E un început de dezmeticire politică a populației. Dar ce complicat e încă totul, ce greu va fi, cu atât mai greu dacă nu vor urma semne cât de mici de îmbunătățire a vieții. 24 martie Zilele trecute m-am putut vedea la TV, unde am participat la discuția despre starea Uniunii Scriitorilor cu încă opt confrați : Mircea Ciobanu, Mircea Dinescu, Mircea Sântimbreanu, Doinaș, Zigu Ornea, L. Ulici, R. G. Țeposu, N. Breban. Înainte de emisiune ni s-a propus să trecem, pentru telegenizare, pe la machiaj. Au acceptat trei din cei nouă, adică Doinaș, Breban, Dinescu. Mai bine acceptam și eu pentru că, nemachiat, am fost de nerecunoscut. Stranie senzație de nerecunoaștere. Mi s-a mai întâmplat să mă văd, de câteva ori, din afară, adică la televizor, dar parcă niciodată ca acum n-am avut senzația atât de acută a înstrăinării de mine. Cine era individul în dreptul căruia era scris numele meu ? Nu știu, eu nu eram. Și ce voce ? Nu era a mea. Aștept, pentru vinerea viitoare, partea a doua a emisiunii, unde mai am o intervenție. Poate mă obișnuiesc cu ideea că acel domn cărunt, cam agitat, cam gesticulant când vorbește, sunt eu. 2 aprilie Am așteptat degeaba partea a doua a emisiunii, să văd dacă mă recunosc, pentru că tot ce spusesem în această a doua parte a fost eliminat. Am făcut pură figurație. Spusesem că Uniunea și revistele au început să aibă dificultăți de când s-a văzut că exprimă puncte de vedere ale opoziției. Au eliminat pur și simplu asta, fără să mă avertizeze, fără să-și ceară scuze. Am să scriu un articol pentru „R. l.“ cu titlul „Cenzura există“. Sper să găsesc tonul potrivit. În fond nu e vorba numai de mine, ci de felul în care se procedează la TV. 4 aprilie Am scris articolul, l-am intitulat încă mai cu adresă: „Cenzura la televiziune“. M-am descărcat. Enervant este că primesc telefoane și mi se spune: te-am văzut la televiziune, ceea ce în fond e purul adevăr, m-au văzut și atât. În fine cred că exagerez făcând atâta caz de întâmplare. Mâine sosește G. de la Paris, unde a fost la Salonul de carte. 25 aprilie Altă sosire: a Regelui Mihai, la Suceava, pentru a fi prezent în noaptea de Înviere la Mănăstirea Putna. Am văzut deja primele imagini la TV. Mâine va fi la București. O zi, pe drept cuvânt, istorică. Totuși Dumnezeu a fost bun cu mine. După căderea lui Ceaușescu mi-a îngăduit să prind și acest moment: întoarcerea în țară a Regelui. Cine ar fi crezut ? |