Am recitit cam tot Camus (romanele, eseurile, carnetele), nu ar mai fi să citesc decât romanul neterminat, aşternut doar în prima redactare, aflat în servieta scriitorului în momentul nefericitului accident fatal. Amân recitirea acestuia până după ce voi scrie, în aceste zile, pentru R.L.,un articol despre ediţia definitivă Panait Istrati, cu studiul lui Mircea Iorgulescu. A lucrat eroic la ea până în ultimele zile ale vieţii. S-a luptat atunci cu boala teribilă, cu tratamentele dureroase şi până la urmă inutile. În ce mă priveşte îmi propun să revăd ce am scris în ultimii ani, lucruri pe care le-aş aduna într-un nou volum prin care l-aş continua pe precedentul (Fragmente contemporane). Selectând, desigur. L-aş intitula Alte fragmente contemporane.

Revenind la Mircea şi la zbuciumul lui în legătură cu scrisul îmi dau seama că era pentru el ceva de însemnătate extremă. Scrisul îl mai ţinea viu. Nu mă pun în ecuaţie, dar eu însumi simt că dacă nu aş scrie mi-aş crea în viaţă un gol greu de suportat. Deşi nu scriu cu bucurie, cu marile voluptăţi trăite de alţii. Lipsa de sens a zilelor în care nu aş scrie (sau nu aş citi, mai ales) mi-ar crea suferinţe greu de îndurat, sufleteşte vorbind.

Văd că tot ce înşir aici în ultima vreme, numai noaptea, între reprizele de somn asigurate de stilnox, e greu lizibil, pe alocuri indescifrabil. Ieri nu am ieşit din casă deşi ziua a fost frumoasă, însorită. A ieşit G., fericită când poate să o facă, să bântuie prin Piaţa Obor, ca acum, de unde m-a sunat. Ieri a vizitat-o pe Daniela, venită acum trei zile de la Bruxelles unde au văzut-o nişte medici. Nu se simte prea bine. Peste câteva zile este Sfântul Ştefan, ziua lui Fane, apoi va fi Anul Nou. Vom merge la ei în noaptea cea mare, să fim împreună toţi patru. Am mai făcut-o dar acum cred că va fi trist. Vom vedea. Eu am sfârşit de scris şi de pus pe calculator textul pentru R.L. despre Ivaşcu. Chifu mi l-a cerut. Am repetat unele lucruri, ce era să fac. E a treia sau a patra oară când scriu despre Ivaşcu.

Reiau însemnările „zilnice” după lunga întrerupere cauzată, să admitem pretextul, de lipsa unui caiet potrivit felului acesta de însemnări. În sfârşit, am un astfel de caiet. Să notez ce mi se întâmplă zilnic, faptele curente, întâlnirile cu unul sau cu altul. Rău e totuşi (sau e bine?) că nu prea am parte de evenimente, ci de banalităţi. Dar tocmai întâmplările mărunte, spun unii, sunt conţinătoare de mari sensuri. Trebuie să le desluşeşti.

Am citit cartea Anei Blandiana, Fals tratat de manipulare, puternică aproape în toate paginile. Sinceră, personalizând totul, despre ea şi despre confraţi, despre răsturnările din 89. Nu spun că e totdeauna dreaptă în judecăţi Blandiana, dar e sinceră, este ea însăşi peste tot. Evocarea copilăriei, a tatălui sunt excepţionale. Pentru R.L. voi scrie însă despre cartea lui Mihai Fărcăşanu. Parcă ar fi mai simplu. Despre cartea Blandianei poate altădată.

Azi e ziua lui Nichi, îl voi suna mai târziu, pe la 11. Şi el m-a sunat de 8 noiembrie. Se simte bine în Franţa, e limpede, mai bine parcă decât oriunde.

30 noiembrie (2013)

Am văzut aseară un film de două ore (de trei dacă socotesc şi “publicităţile” care l-au întrerupt) din seria acelora pe care le recomandă C.T. P. când apare la televizor cu pălărie. Este vorba de Citadela lui Nichita Mihalkov, dramatic şi epic. Lumea din vremea războiului şi de dinainte, fără vechile clişee. Luăm act de prezenţa KGB-ului în viaţa de fiecare zi, cu anchetări, cu torturi, cu semnări de angajamente, dar şi de omenia rusească, de firescul vieţii zilnice, cu unele tezisme, dar artistic superioare, ca tot ce face Mihalkov.

Altfel stau mult în casă, priveghez de la fereastră răspântia Calea Moşilor - Eminescu - Dacia, cu fântânile care funcţionează şi când plouă, o anomalie căreia nu am cum să mă opun. Nu-mi stă în putere.

O zi nu prea bună. Participare, împreună cu G., la întâlnirea organizată de Varujan Vosganian pentru lansarea cărţii lui de nuvele. A avut reaua inspiraţie să-mi ceară să spun câteva cuvinte despre carte. Am vorbit rău, împiedicat, pierzând şirul. Am plecat cu nervi de acolo, nemaidând curs invitaţiei autorului de a merge la restaurant. O carte bună şi un rău vorbitor despre ea. Bine că nu am fost singurul care a prezentat-o.