În clădire, după amiezile, când se desfăşura programul redacţional, era un neîntrerupt du-te vino pe scări, pe coridoare, în birouri, un tumult neoprit decât seara când lumea din redacţii se răspândea pe la locantele din jur („Turist”, „Jerca”, „Boema”, „Caviar”, „Grădiniţa”) spre a se regrupa târziu la Casa Scriitorilor (la Doamna Candrea).

Am locuit şase ani, începusem să spun, la demisolul clădirii din Ana Ipătescu 15, într-o încăpere mai mult înaltă decât largă, cu o singură fereastră, amplă, care da în bulevard. Înainte de noi locuise acolo Dolfi Solomon cu nevasta şi copilul. Pe hol ni se îngăduise să amenajăm un soi de bucătărie a cărei principală piesă era o gazieră, un obiect casnic care azi nu cred că se prea ştie ce era. Funcţiona cu gaz lampant, încălzeam la ea una-alta, fierbeam ceaiul, cafeaua.

Cu toate că dispuneam de atât de puţine înlesniri, a fost pentru mine şi pentru G. o bună soluţie locuinţa din Ana Ipătescu, dacă e să o comparăm cu cea dinainte. Cu cea din strada Naipu, vreau să spun, o încăpere cu pământ pe jos şi fără apă curentă. Nu mai spun că pentru a ajunge din Naipu în „centru” aveam nevoie de cel puţin o oră. Aici, în Ana Ipătescu, eram amândoi foarte aproape de slujbă, G. la câteva minute de mers pe aceeaşi stradă iar de mine ce să mai zic? Urcam o scară, la primul etaj, şi eram la redacţie.

Decurgeau şi unele dezavantaje din această amplasare. Eram prea la îndemâna vizitatorilor, a nenumăraţilor prieteni literari care veneau la reviste şi considerau că e neapărat cazul să ne viziteze şi pe noi, la sosire sau la plecare. Cum să treacă pe acolo fără măcar să intre, să schimbăm câteva vorbe? Eram în centrul strategic al capitalei şi nu rareori întârziaţii nocturni ne băteau în fereastră sau în uşă, crezând sincer că dacă nu ar fi făcut-o ne-am fi supărat. Să treacă pe atât de aproape şi să nu ne caute? S-au petrecut şi întâlniri spectaculoase în micul nostru refugiu din Ana Ipătescu 15, cum a fost aceasta de care voi vorbi. Se afla la noi, într-o după amiază, prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov, o doamnă din vechea mare societate, fostă soţie de ministru sub Carol al II-lea. G. îi editase cărţile la ESPLA şi se împrieteniseră. Aşadar, dna. Cancicov era la noi în acea după-amiază când bătu la uşă Nichita, înainte de a urca la reviste sau după, nu mai ştiu. Intră şi întâlnire-revelaţie între el şi Georgeta Mircea Cancicov, după ce i l-am prezentat prozatoarei pe poet. Nichita: – Sunteţi o mare doamnă, o aristocrată, mă închin până la pământ. Iar ea: – Dumneata eşti un prinţ, prinţul poeziei, sunt fericită să te cunosc.

Revin cu gândul, pentru încă odată, în Ana Ipătescu 15, urmărit de vechile amintiri când bune, când rele, primele datorate mai ales faptului că-mi vorbesc despre tinereţe, celelalte, prea adesea, despre stări de lucruri obiective. Aşa am trăit în vremea de atunci şi nu altfel. Ocupam deci o încăpere, eu şi G., la demisolul clădirii revistelor din Ana Ipătescu şi vecini ne erau, perete în perete, văduva unui poet proletcultist, fost funcţionar al Uniunii, cu cei doi copii (adolescenţi), un băiat şi o fată. Fata era melomană, pasionată de muzica uşoară a timpului, ceea ce nu ar fi fost rău, pentru noi, vecinii ei, dacă nu era, această fată, într-o oarecare măsură şi surdă. Fiind astfel, pasiunea muzicală îi impunea să dea la maximum radioul sau magnetofonul, asta întâmplându-se mai ales serile, când eu aveam de scris şi G. de citit. Îmi sărea inima, ieşeam s-o rog, s-o implor să nu ne mai chinuie. Se mai îndura, din când în când, lăsându-mă însă să înţeleg că o lipsesc de o mare bucurie a vieţii, creându-mi astfel un disconfort moral.

Am scăpat de calvar în vara lui 1968, când am primit micul apartament din Drumul Taberei. Nu am avut, acolo, vecini melomani, slavă Domnului.

Viaţa redacţiilor a continuat să palpite fără noi, în Ana Ipătescu 15, până în 1974 când, cum spuneam, imediat după moartea lui Zaharia Stancu, revistele au pierdut somptuosul sediu, mutate peste noapte la Casa Scânteii. În fostul imobil al lui Max Auschnitt, apoi al revistelor Uniunii, a fost instalată ambasada Libiei.