S-au împlinit, în 17 aprilie, 70 de ani de la moartea lui Ion Pillat, un eveniment istorico-literar căruia i s-a dat oarecare atenţie. I s-ar fi cuvenit, desigur, mai multă. Aceasta în împrejurări în care se face atâta vâlvă în legătură cu întâmplări din existenţa te miri cui (uneori şi la moartea acestora), mergându-se prea adesea până la grotesc, cu inventarierea la televiziuni a bunurilor materiale rămase după deces, a poşetelor, a cerceilor de aur şi de diamante. Etc., etc.

Să ajung însă la festivitatea consacrată amintirii lui Ion Pillat, marelui poet săvârşit din viaţă acum 70 de ani, fapt de care şi-au amintit mai mulţi iubitori ai poeziei sale şi au ţinut să-l comemoreze. Nu ştiu vreo televiziune la care să fi venit vorba, în această împrejurare, despre Ion Pillat. Dar să lăsăm televiziunile în pace.

Festivitatea firesc ar fi fost să se desfăşoare la Muzeul Literaturii Române, în clădirea din Bulevardul Dacia, consacrată unor astfel de manifestări. Atât că acolo Muzeul nu mai există. A fost mutat, în urma unui nefericit proces de retrocedare, undeva departe de centru, în spatele fostei Case a Scânteii, azi a Presei Libere.

Astfel stând lucrurile, organizatorii s-au gândit să recurgă la o casă memorială în funcţiune, de fapt la două plasate în apartamente învecinate, casele memoriale Rebreanu şi Minulescu, situate într-un imobil din Cotroceni. Şi Rebreanu şi Minulescu s-au aflat în raporturi de prietenie cu Pillateştii şi de acolo de unde se află cu siguranţă că s-au bucurat de sărbătorirea peste ani a confratelui lor în fostele lor locuinţe.

Şi acum despre cei care au iniţiat sărbătorirea şi au făcut-o posibilă. Înaintea celorlalţi să o amintesc pe Carmen Brăgaru, critic şi istoric literar din noua generaţie, autoarea, printre alte lucrări, a unei cărţi dedicate lui Dinu Pillat. A prezidat, cum se spune, reuniunea, vorbind despre poet. Au mai vorbit despre poezia lui Ion Pillat şi despre personalitatea lui, despre epocă, Roxana Sorescu, Mihai Zamfir, Monica Pillat şi, în deschiderea dezbaterii, Barbu Cioculescu, singurul dintre cei de faţă care l-a cunoscut propriu-zis pe poet, el copil fiind şi fiu al lui Şerban Cioculescu, unul dintre apropiaţii lui Ion Pillat. Dl. Titus Bazac, custodele celor două case memoriale, a deschis şi închis dezbaterile.

Toţi vorbitorii au fost ascultaţi cu mare atenţie de un auditoriu cu preponderenţă vârstnic, persoane avizate asupra subiectului, cu toţii considerând că autorul Eternităţilor de o clipă a jucat în poezia românească a secolului XX un rol de prim ordin. A cultivat un clasicism permeabil aporturilor noi de sensibilitate, deschis către viziunea dramatică a scurgerii timpului şi a implacabilităţii sfârşitului. Discuţia despre poezia lui Ion Pillat nu a fost deloc convenţională, deşi ar fi putut să fie astfel.