| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Din Jurnal (1995)de Gabriel Dimisianu1 ianuarie Am dat adineauri peste caietul acesta încăpător, neînceput, cu coperte de carton învelite în pânză vișinie, pe prima copertă fiind încrustată, straniu, deviza lui Voltaire : „Ecrasez l ‘infâme“. Cum a ajuns caietul în casă, nu știu. Oricum, lăsând la o parte deviza, e numai potrivit pentru aceste însemnări zilnice (vorba vine zilnice). Cu atât mai potrivit cu cât vechiul caiet l-am umplut iar pe acesta îl încep chiar de 1 ianuarie. Cum am petrecut „noaptea dintre ani“ ? În cu totul alt fel decât avusesem de gând s-o facem, adică acasă, numai eu, G. și televizorul. Ieri pe la prânz a sunat însă, neașteptat, Ștefan Bănulescu : — Ce faceți, d. D., mergeți undeva să sărbătoriți Anul Nou ? — Nu d. Bănulescu, nu mergem nicăieri, rămânem acasă. — Atunci, dacă tot nu v-ați făcut program, nu veniți la noi ? Suntem aproape. Mai vorbim de una, de alta. Neavând „program“, ne-a fost ușor să răspundem intempestivei invitații, prezentându-ne cu șampanie și flori, pe la orele 23, la familia Bănulescu. Alți invitați nu aveau. Luați cu vorba, era să ratăm momentul solemn al trecerii în 1995. Bănulescu, volubil cum nu e deobicei. Simpatică, fetița lor, Sultana, studentă la medicină, un copil reușit. 22 februarie De fapt trebuia să scriu 23 februarie, ora 3 și jumătate, în zori. Insomnie. Am adormit la ora 23, somn greu de vreo oră și jumătate, după care nici chip să readorm. Am citit din „Cațavencu“, din „Expres Magazin“, apoi din „Amfitrionul“ lui N. Breban. De fapt ce m-a trezit a fost bâzâitul unui țânțar, apărut nu știu cum în februarie. Aceste insecte diabolice încep de pe acum să mă tortureze. Ce va fi la vară ? Nu pot adormi, deși mâine am zi grea. Ședință de sumar la redacție, la ora 10, apoi la 12 la Uniune, comitet director. Apoi la 17 vizită la Paleologu, eu și Cristian Teodorescu, pentru o convorbire despre cartea lui Ion Ioanid. Iar eu nu dorm, asaltat și de gânduri negre, cum se întâmplă în insomniile tipice. 28 februarie 4, 30 dimineața. Treaz. Ultralucid. Acest caiet văd că devine unul al insomniilor. Mă chinuie aceste treziri la jumătatea nopții, după care nu mai pot să adorm. Trebuie să mă aprovizionez din timp cu diazepam, somnifere, să iau îndată ce mă trezesc înainte de vreme. Nesomnul mă înnebunește, mă termină. Citesc, ce să fac?, din „Amfitrion“, am ajuns aproape de finalul trilogiei brebaniene. E interesant, orice s-ar spune, foarte interesant. Breban izbutește să insufle viață și adevăr celor mai nefirești și „neadevărate“ situații și raporturi umane. Judecând cartea după criteriile realismului (sau ale naturalismului, cum spune N. B. amestecând termenii) ne poate apărea artificioasă, falsă, cu infinitele digresiuni și tot verbiajul personajelor și al autorului. Forța lui Breban este de a ne face să acceptăm drept firesc nefirescul, o acțiune transfiguratoare. Nu peste tot reușește, dar în mare parte. Am să scriu despre asta. Articolul meu despre „Confesiuni violente“, cu atât de multele detectări de inadvertențe, de incongruențe, defecțiuni de exprimare etc. a avut ecouri, a „plăcut“ multora. Încă nu știu dacă și N. B. îl va gusta. Nu prea cred. Ieri m-a sunat de la Onești C. Th. Ciobanu să mă invite acolo și la Tescani, pentru mijlocul lui martie, la „Zilele Călinescu“, la care particip de mulți ani. Mă ispitește Tescaniul, unde n-am mai fost. Dar să fim sănătoși până atunci și să închei cu blestematele insomnii. Sâmbătă, 4 martie Notând data îmi dau seama că este ziua cutremurului nenorocit de acum 18 ani. Deci sunt 18 ani de când au murit Ivasiuc, Baconski, Petroveanu, Gafița și ceilalți. De atunci au mai murit încă mulți din cei care alcătuiau lumea noastră, a mea și a G., încât putem spune că trăim acum în alta, ca supraviețuitori. 19 martie Trecu o săptămână de când am fost la Onești - Tescani, din București numai eu și d-na Cornelia Ștefănescu. A fost apropiată de familia Călinescu, prietena Vremea iar s-a răcit, am răcit și eu (puteam să scap ?) și totuși trebuie să ies peste o oră, să merg la Uniune la festivitatea Ion Barbu (centenar). Săptămâna viitoare se pare că vom merge, în fine, la Craiova și pe urmă la Vidin, un grup de la „R.l.“ și „Ramuri“, vechi proiect mereu amânat. |