Pe 2006 îl încep târziu (în jurnal), adică azi, în ziua în care devin septuagenar. G. mi-e sprijin sufletesc în dificila împrejurare, caută să minimalizeze drama. Parcă prevestitor, am avut de suportat, acum două nopţi, o criză biliară cu dureri atroce de spate şi cu vomă. G. a vrut să cheme Salvarea, m-am opus, mi-am alinat suferinţa prin scufundări repetate în cada plină ochi cu apă caldă. În fine, răul a trecut, acum e ora 10 şi un sfert şi mă pregătesc să ies, să cumpăr tradiţionalele baclavale, comandate de ieri la „Ana“ pentru sărbătorirea de la redacţie. G. a construit azi noapte o monumentală plăcintă cu brânză şi stafide. Duc şi de băut, bineînţeles, vin, bere, sucuri, coca, pepsi, pentru fiecare ce doreşte.

La redacţie răsfăţ mare, urări, pupături, cadouri (prea multe). G. a fost şi ea. M-am fotografiat cu doamnele şi domnişoarele din redacţie apoi cu toţi cei de faţă. Au fost toţi minunaţi. Înainte să fi ajuns la „R. L.“ am fost la o festivitate la „Luceafărul“, unde se decernau premiile anuale ale revistei. Tupan a găsit bună ocazia de a mă firitisi în public pentru aniversare, deconspirându-mă. De altfel Barbu Cioculescu scrisese deja în „Luceafărul” un articol aniversar despre mine. S-ar spune că mă bucur în mediul nostru de oarecare simpatie.

Am fost între timp la Sibiu, de fapt în vecinătatea Sibiului, mai aproape de Răşinari, la o pensiune, împreună cu Bălăiţă, Horia Gârbea, M. C. Spiridon, dl. Istrate, spre a da curs iniţiativei lui N. Manolescu de a ţine întrunirile Comitetului Director în filialele Uniunii. Ajunşi la destinaţie am făcut joncţiunea cu Al. Cistelecan şi Marta Petreu, sosiţi în seara dinainte, cu N. Manolescu însuşi, venit cu Ioana şi cu micuţa Ana. Aceasta mi-a sărit în întâmpinare avertizându-mă: Dimi, acum nu mergem la mare, mergem la munte. Prezenţa mea o leagă încă de ideea de mare, unde am petrecut împreună zece zile acum două veri. A mai venit Vosganian, flancat de doi liberali şi am ţinut şedinţa Comitetului într-o sală de la pensiune iar a doua zi dimineaţa ne-am întâlnit cu câţiva sibieni (Ana Selejan, D. Chiuaru, I. R. Văcărescu şi cu alţii).Am dat o fugă cu microbuzul până la Păltiniş (la staţiunea de schi) fără a fi mers şi în satul unde locuise Noica, aşa cum plănuisem. Nu mai era timp. La venire făcusem o escală la Cozia, la întoarcere am făcut una la Deduleşti, tot pe valea Oltului (îngheţat). Cam atât despre călătoria la Sibiu pe care de fapt nu l-am văzut.

Am trecut la orarul de vară, anotimpul aşteptat cu fervoare, de care suntem încă departe. Am fost la Cluj zilele trecute, tot pentru o şedinţă a Comitetului Director. Călătorie destul de accidentată, cu defectarea maşinii după ce abia trecusem de Sibiu. Eram cu Nichi şi Irina Horea şi a trebuit să ne întoarcem, cu chiu cu vai, noaptea tot la pensiunea de lângă Răşinari unde fusesem găzduiţi în ianuarie. Un fel de hanul lui Mânjoală din Ardeal pentru că făceam ce făceam şi ne întorceam tot acolo. În locul Mânjoloaiei d-na Lupu, foarte amabila patroană a pensiunii sibiene. A doua zi am plecat în zori, cu altă maşină, reluând drumul Clujului. Zi plină acolo, cu vizite la filială, şedinţa, întâlnirile cu confraţii clujeni, mese copioase cărora le-am făcut faţă cu greu. Plecarea apoi la Bucureşti cu tren de noapte, totul foarte, foarte obositor. Mai grav este că mi-am dat acordul pentru călătoria în Ungaria proiectată de G. Ch. pentru 7 aprilie (pornirea). Şi el şi alţi prieteni refuză, nu ştiu din ce motiv, să vadă în mine pe omul de 70 de ani, fragilizat, pasibil oricând de prăbuşire. Eu şi în tinereţe eram inhibat de călătorii, de plecări, iar acum încă şi mai mult. Cu toate astea mă las atras în aventuri de felul acesteia de care vorbesc. Voi rezista ?

Am fost în Ungaria, m-am comportat mulţumitor, dar nu am avut timp să notez pe urmă nimic despre călătorie şi nici despre alte lucruri întâmplate în interval. Nenotate la zi îşi pierd culoarea, forma li se subţiază în amintire, dispar. Am deschis degeaba aceste caiete cu „însemnări zilnice“ dacă le las de fapt neumplute.

G., care ţine să nu fim noi „mai proşti decât alţii“, m-a dotat cu computer. Atât că, instalat pe masa mea de scris, aparatul mă complexează. Mi se pare în veci inabordabil. G. insistă să învăţ, să mă obişnuiesc cu el, dar nu ştiu când şi dacă se va întâmpla minunea. Mi-e teamă să nu-l stric, să nu-l lovesc, să nu-l enervez. Poate mă voi obişnui cu el, şi el cu mine, dar ne trebuie timp.

M-am trezit adineauri (e ora 7) dintr-un lung vis încâlcit care mă proiectase în ambianţa redacţiei din Ana Ipătescu. Nu este prima dată când visez că sunt acolo. Ca şi tatăl meu, care după mulţi ani de la închiderea librăriei se tot visa în ea, la fel mă visez eu în incinta din Ana Ipătescu şi în lumea de acolo. Apăru Mihai Pascu (în pijama !), întors după o lungă absenţă, căci fusese bolnav. L-am întrebat dacă a terminat cu boala, mi-a zis că a terminat, că a venit să lucreze. Era acolo şi Adi Fianu, cu ea mă întâlnisem pe bulevard şi am pătruns amândoi în redacţie urcând scara la etaj, o scară ce mi se păruse mai mică şi mai îngustă decât o ştiam, am şi vorbit cu Adi despre asta. Şi ei i se păruse la fel. M-am văzut apoi în biroul în care lucrasem până ce am fost strămutaţi la Casa Scânteii. Intră Valeriu Cristea, e necăjit că a murit Victor Vântu (a murit într-adevăr), un om care l-a ajutat cândva. Înţeleg că Valeriu vrea să scrie ceva în revistă despre el şi îl îndemn să scrie. Apare şi Ioana Creangă, deci numai morţi dintre vechii colegi. Mă voi mai visa, sunt sigur, în acel cadru, în acea lume de care sunt sufleteşte definitiv.