Nu prea mai sunt interesat de Jurnal. Altădată mă «retrăgeam» în acest caiet cu sentimentul dispensării de alte obligaţii nu tocmai plăcute, printre care şi aceea de a scrie «scris de meserie», adică articole, etc. Dar să revin totuşi la Jurnal, măcar notând întâmplările mai de soi de care am parte. De pildă, aceea că am fost zilele trecute în situaţia de a vorbi unei săli pline la Ateneul Român, la premierea Gabrielei Melinescu, iniţiată de Institutul Cultural Român, condus de Buzura. Nu am improvizat, ci am citit, de fapt, un text scris de acasă. Deodată, în timp ce mă produceam, văd în asistenţă un Preşedinte şi un Rege, adică Preşedintele Iliescu şi Regele Mihai. N-am leşinat.

Ieri am văzut emisiunea cu mine de la TV, despre cartea mea de Amintiri şi portrete literare, înregistrată săptămâna trecută. Eram foarte îndoit de cum ieşise, mi se păruse că am fost crispat. A fost totuşi destul de bună, n-am fost crispat, dar puteam fi încă mai fluent, iar unele lucruri la care mă gîndisem să le spun, nu le-am spus. Le-am uitat, dar cred că şi altora li se întâmplă. Imaginile însoţitoare au fost însă impresionante, mai ales când a apărut dintr-odată Sorin Titel. I se luase un interviu ca tânăr scriitor în 1971.

Succes neaşteptat cu Amintirile. Emisiunea de la TV, emisiune la Radio, cronica lui Mircea Iorgulescu, cronica lui Daniel Cristea-Enache (sărbătorească). M-a emoţionat vechiul meu prieten şi fost coleg de liceu Valeriu Avramescu : a scris o recenzie în revista de Filatelie din Constanţa. E fost ofiţer de marină şi acum filatelist redutabil. Au mai scris despre carte Dan Cristea în Ramuri, Barbu Cioculescu în Litere, Al. Săndulescu în Jurnalul literar. Să notez că şi Cosaşu a scris în Dilema, lui plăcându-i, ceea ce nu-i o surpriză, că fac politica «memoriei calme». Bine spus. Oricum, mă surprinde (plăcut, desigur) succesul acestei cărţi.

Merg să mă întâlnesc cu Ţepe la Salonul de Carte de la Poştă. Un citat dinŢepe: «Duşmanii duşmanilor mei sunt prietenii mei».

Azi, tata ar fi împlinit 103 ani! Zi însorită. După amiază, G. pleacă la Paris cu trenul, la Salonul de Carte. Eu mă voi duce în vizită la Al. Paleologu, care a împlinit pe 14 martie 85 de ani.

G. mi-a telefonat de la Paris, a ajuns cu bine, voce bună, se simte bine, ca mereu în călătorii. În privinţa ei sunt acum liniştit. Partea rea este că nu-mi merge scrisul, nu am randament, cum se zice. Bine primite Amintirile, dar văd că altele nu mai pot să scriu. Atât să fi fost? Prea puţin!

Aseară am fost la un simpozion Eugen Ionescu. Au vorbit despre tema identităţii (căutarea identităţii) Matei Călinescu, Ioana Pârvulescu, Vlad Zografi. A «monitorizat» Mircea Martin, în calitate de nou director al revistei Cuvântul. Multă lume, printre care Breban şi Cristina, Ion Vianu, Ianoşi, ambasadorul Slovaciei, care s-a aşezat lângă mine, eu în primul moment nerecunoscându-l, deşi luasem masa anul trecut la Ambasadă, cu G., cu Romi şi Ana, iar el ne făcuse poze. Mi-am dat seama relativ repede cine e şi am căutat să repar. Despre Ionescu au vorbit toţi interesant, dar eu nu m-am simţit bine fizic. Cred că stările mele rele se datorează lipsei de somn, somnul meu este «chimic» de câteva luni, provocat prin înghiţirea pastilelor de stilnox.

Paşte. Vreme închisă. Nu am ce scrie aici, de fapt nu am poftă să scriu, nu am prea avut niciodată. Numai în copilărie aveam, când scriam febril tot felul de bazaconii pastişate după lecturi. Ieri m-a anunţat Gabriel Chifu să mă pregătesc de călătoria mai demult proiectată: Budapesta, Viena, Bratislava, înapoi în Ungaria cu oprire la lacul Balaton. Aventură. Am să fac faţă?

Vreme apăsătoare, urâtă, frig. Sunt tot mai îndoit de reuşita călătoriei pe o vreme ca asta. Ce fac?

Mâine plec în nebunescul voiaj. La 68 de ani, cu amicii mei mult mai tineri, în trei ţări, cu maşina. Voi rezista? Sunt curios.

Am încropit noul volum. Parcă aud: strînge ce a publicat prin presă, frânturi, cioburi, ce carte-i asta? Au dreptate, dar altceva nu am. Până una alta, am succes cu cartea de Amintiri. Au mai scris Marta Petreu, Gheorghe Grigurcu.

M-am întors viu din expediţie. La anii mei, aproape o săptămână pe drumurile Europei, cu automobilul. La Craiova m-am dus cu trenul, acolo s-a format echipa, îndeajuns de compozită: Ion Floricel, jurist şi prozator, anglistul Victor Olaru, de la Ramuri: Valentin Bazăverde şi Florea Miu, eu, ca invitat bucureştean. Şeful tuturor: Gabriel Chifu. Din Craiova am pornit cu două maşini, la 5 dimineaţa. Seara la 10 eram, după multe opriri, la graniţa cu Austria, într-o localitate cu nume unguresc ne-memorabil şi impronunţabil. De acolo, a doua zi, la Viena, pe o vreme rece, am tremurat tot timpul. A treia zi, vreme dintr-odată frumoasă, caldă, Bratislava şi apoi Budapesta, trecând pe la Balaton. Nu stau să notez impresii. M-am întors cu bine, nu le-am făcut niciun pocinog companionilor mei, cum m-am temut că s-ar putea întâmpla.