Plec mâine la Târgu Jiu unde, ca preşedinte de juriu, trebuie să înmânez nişte premii şi să-i elogiez pe premiaţi. Misiune agreabilă, dar vor fi trei zile obositoare pentru unul ca mine care nu se mai simte „în formă”. Obosesc repede şi perspectiva oricărei plecări din Bucureşti îmi creează nelinişti. Sunt tot mai puţin dispus să plec de acasă şi chiar să ies din casă. G. mă dezaprobă şi are dreptate.

A fost cum am prevăzut, obositor, la Târgu Jiu, până peste poate. Premiile au fost doar un punct dintr-o desfăşurare lungită peste măsură. Într-o zi se putea face totul, festivitatea şi tot restul, nu în trei. Totuşi, întâlnire dorită cu Gh. Gr. Vorbeam des la telefon pe când funcţionam la R.L., dar, de văzut, nu ne văzusem de mult. I-am spus că m-a surprins năpustirea asupra sa a lui Laszlo Alexandru, altădată un admirator. L-a făcut cu ou şi cu oţet pentru că dintre proletcultişti s-ar fi legat de evrei. Concluzia tranşantă: Grigurcu e antisemit! Îi va răspunde în Acolada şi sunt nerăbdător să-i citesc răspunsul. În polemici, Gr. nu se lasă răzbit cu una cu două. Pentru premii au venit la Târgu Jiu Ana Blandiana şi Dan Cristea, laureaţi, cu ei şi Barbu Cioculescu, bucuros „de plimbare”. Blandiana – volubilă, prietenoasă. Şi-a amintit cât de mult am râs amândoi într-o seară la Cumpătul, în holul vilei 2, nelăsându-l să lucreze pe Pintilie. S-a supărat, a strigat la noi. Alte lucruri despre Târgu Jiu: puternică prezenţă azeră. Un scriitor, mi se spune, foarte cunoscut în lume, Cinghiz Abdulaev, invitat de Horia Gârbea, un promotor al bunelor relaţii cu Azerbaidjanul. L-a cunoscut pe Abdulaev în Azerbaidjan, unde Gârbea călătoreşte des. A mai fost la Târgu Jiu şi un scriitor turc, vorbitor aproximativ de franceză, dar cu mare debit. Ne-a însoţit în maşină, la întoarcere, pe mine şi pe H. G., vorbind tot timpul şi am avut noroc că pe ultima porţiune de drum, ostenit probabil de cât vorbise franţuzeşte, a adormit. A dormit cam o oră profund şi abia l-am putut trezi când am ajuns la hotelul lui din Bucureşti.

Azi am fost la târgul de carte, lansări spectaculoase la Humanitas, cu multă participare. G. L. în centrul atenţiei, desigur, cu o carte nouă, dar şi Ioana Pârvulescu, autoarea cărţii despre Caragiale şi lumea presei. Voi scrie despre ea la rubrica din R.L. M-am întâlnit şi cu B. N., care mi-a spus că ar vrea să discutăm despre problemele dintre noi, poziţia faţă de Iorgulescu, polemica pe care am purtat-o. N-am putut vorbi prea mult pentru că nu am găsit un loc potrivit. Altădată vom discuta mai pe larg. Nu vreau, şi se pare că nici el, să menţinem starea de beligeranţă. E cazul să ne „tălmăcim”, vorba lui Trahanache (mi se pare).

Aseară am fost invitaţi de Andrei Brezeanu şi de Sanda să cinăm la un restaurant din Amzei. A fost simpatic până ce a început să se transmită la două televizoare un meci din Anglia, de toţi aşteptat (nu şi de noi). Izbucneau de peste tot strigăte, toţi de pe la mese excitaţi de spectacolul sportiv care li se oferea. Am plecat toţi patru uşor contrariaţi. Am fi avut chef să mai vorbim, dar nu se mai putea. Nici nu ne mai auzeam.

Altceva: ieri fusesem la înmormântarea lui Fănuş, doborât de boala care îl chinuise câţiva ani. Din generaţia noastră fusese cel mai rezistent, dacă socotim că nu s-a cruţat fizic până la o vârstă târzie. Viaţa boemă a trăit-o din plin, cu Velea, cu Nichita şi cu alţii care au închinat steagurile la 50 de ani sau mai înainte. Un rol temporizator, pentru Fănuş, îl avusese totuşi Stela. Erau destule situaţiile când Fănuş părăsea cursa bahică la intervenţia energică a Stelei. Dar vorbeam de înmormântare. Pe peluza din faţa capelei, la Bellu, după slujba ţinută în interior, a fost un popas cu sicriul şi atunci a intervenit intempestiv C.V. Tudor, cu o cuvântare de rămas bun care nu se mai sfârşea. Ce bun prieten pierde, el, Vadim, ce mult pierd românii, au mai fost în istorie momente tragice, acum va urma tragedia familiei pentru că, nemaifiind Fănuş, Stela va fi evacuată din casă. Vorbea, vorbea, blocase înmormântarea şi lumea începuse să-şi piardă răbdarea. Unii plecau. Într-un târziu s-a oprit, transpirat leoarcă, şi-l văd venind către mine şi către G. să ne salute («iată o familie pe care ţin să o salut»). Îi spun: Domnule, ai vorbit prea lung, ai divagat, nu era cazul, te-ai aruncat în istorie fără legătură cu ce e aici, ce-a fost asta? Evident, l-am descumpănit, nu se aştepta să-l iau aşa. - Da, zice, n-am dormit azi noapte, sunt nedormit, dar m-a rugat Stela să vorbesc, ea m-a rugat. După care s-a îndepărtat, continuând să-şi şteargă faţa şi gâtul cu batista, căci transpira amarnic. Un episod grotesc de la înmormântarea nefericitului Fănuş care nu ştiu să fi fost prieten cu Vadim, cum acesta pretindea. Am scris ceva pentru R.L. despre Fănuş, reluând o amintire din tinereţe despre el.