Aflu într-una din ultimele zile ale anului trecut, de la Geo Şerban, că a murit la Los Angeles Vera Călin. Se stabilise acolo în 1976, încă din epoca Ceausescu, aşadar, cu acte care i-au îngăduit să-şi reviziteze ţara natală de câteva ori. A fost profesor-invitat la Universităţile din California, din Canada şi din Israel, unde ţinea cursuri de estetică şi despre aspectele stilului, implicând şi teme româneşti, cum ar fi ironia romantică la Eminescu.

Amintirile mele despre Vera Călin vin din vremurile îndepărtate ale studenţiei când, foarte tânăra membră a catedrei conduse de Tudor Vianu, Vera Călin, ţinea un curs despre scriitorii nordici. De fapt, amintirile mele privitoare la Vera Călin sunt încă mai vechi, merg până prin 1946 când, copil fiind, citisem cu pasiune Marile speranţe, cartea lui Dickens tradusă de ea. De fapt, cititorul de atunci nu fusese atent la cine făcuse traducerea, dar mai târziu, umblînd în nu ştiu ce împrejurare cu cartea de care vorbesc, am văzut că fusese tradusă din englezeşte de Vera Călin. Ne era deja profesoară, cum spuneam, la Facultatea de Filologie, şi ne preda un curs închinat marilor scriitori nordici: Ibsen, Strindberg, Hamsun, Sigfrid Unsed şi alţii. Ne atrăgea atât prin ce spunea despre ei cât şi prin felul în care o făcea. Vorbea de la catedră cele două ore fără a-şi privi vreun moment ascultătorii, fixându-şi undeva sus, pe peretele din faţă al amfiteatrului „Odobescu”, un reper numai de ea văzut, şi căruia, ai fi zis, numai lui i se adresa. Din timiditate o făcea sau din superioritate faţă de noi, nu ştiu, atât că expunerea ce părea făcută în transă ne ţinea şi pe noi la fel.

Au urmat traducerile din Swift, din Shakespeare, marile studii de estetică şi cele despre romantism, cercetarea fundamentală despre Omisiunea elocventă, ca şi Jurnalele de mai târziu ale emigraţiei în care drama exilului este întoarsă pe toate feţele, cu referiri nu doar la întâmplările proprii, dar şi la cele ale unor Mircea Eliade, Nabokov, Brodsky, Milosz, marii exilaţi din veacul trecut.

S-a stins departe de noi Vera Călin, o profesoară de mare vocaţie, o eseistă de prim ordin, o traducătoare care ne-a îmbogăţit orizontul intelectual. A scris mult şi în felurite domenii, iar operele sale trebuie neapărat reactivate, retipărite în ţara ei de origine de care atât de multe fire sufleteşti o legau.