Din jurnal (2004)
de Gabriel Dimisianu
2 septembrie
Azi dimineaţă a venit plângând în hohote femeia
noastră de serviciu, disperată că băiatul ei de 17 ani a fugit de-acasă la o
mânăstire. Vrea să se călugărească.
Ciudat, tare ciudat! G. îmi spune că a mai auzit vorbindu-se despre
astfel de cazuri: tineri care aleg
drumul călugăriei. Îmi pare neverosimil, dar iată că se întâmplă.
7 septembrie
Plec mâine la Deva, la o întâlnire literară.
Şapte ore de mers cu trenul. Săptămâna viitoare la Oneşti, la altă întâlnire.
Săptămâna cealaltă la Neptun, pentru Festival. Pe urmă la Botoşani. Nu e totuşi
prea mult? Accept toate aceste invitaţii, pentru ce? Sper să rezist fizic,
sper.
10 septembrie
N-am prea rezistat, în ziua înapoierii de la
Deva, după cele şapte ore de tren, am făcut brusc febră, frisoane, nu ştiu ce a
fost. Mă resimt şi acum, sunt slăbit, nu mai am febră, dar nici putere. La
Oneşti nu mai merg, nu pot, ar însemna să risc cine ştie ce complicaţie. Amicul
C.Th. Ciobanu, căruia i-am promis, va fi dezamăgit, dar ce să fac?
12 septembrie
Două întâlniri cu Mircea Iorgulescu, la a
doua erau şi G. şi O.P. Îmi pare,
Mircea, un om consumat de muncă şi cum să nu fie? Doarme între 10 (11) şi 2
noaptea când se trezeşte, ia taxi şi aleargă la Radio France să facă ştiri.
La 9 dimineaţa se întoarce acasă şi încep activităţile zilei. Fumează imens, ca
totdeauna. Cred că îl apasă şi conflictul cu B., denunţul tulbure al aceluia. E
prietenos cu mine, cu noi pentru că nu-i dăm credit lui B. în campania aceluia
care urmăreşte să-l linşeze moral. Îmi pare rău pentru M. I. , simt că e un om
hăituit, dar el însuşi trage de sine enorm. Câtă energie depune pentru a se
descurca în Franţa,pentru a răzbi. Dar
ar fi putut scrie critică literară aici, în toată voia, fără atâtea tracasări.
În fine, e viaţa lui.
16 septembrie
Ieri m-am întâlnit cu Fănuş. De departe nu l-am
recunoscut. Mi s-a părut că e actorul Al. Arşinel, şi acela mare şi gras. Ca de
obicei în ultimii ani când mă vede exclamă: - mă, ce ai albit! Ca şi cum el
n-ar fi albit. Despre ce să fi vorbit? Despre faptul că suntem tot mai puţini,
noi cei din acelaşi leat.- Măi, ce-au mai murit, vai de noi ! Altceva: tinerii
ne dau brânci, vor să dispărem cât mai iute, n-au răbdare, n-au deloc răbdare
şi nici bun simţ. - Fane, îi zic, vreau să-ţi dau o carte, mi-a apărut o
carte în care am scris şi despre tine. - Ştiu mă, lasă, nu mi-o mai da că am
citit, mi-a dat-o ăla de la Craiova, directorul de la Jiul, ăla care mă
admiră şi a făcut în restaurant sala Fănuş Neagu. Avea cartea în care scriseseşi despre mine. Într-adevăr,
la începutul verii, când fusesem la Jiul, i-am lăsat directorului o carte,
ştiindu-l admirator al lui Fănuş.
22 septembrie
Am
fost la Neptun, la Festivalul literar internaţional ţinut acolo. După
amiezele şedinţe, conferinţe, întâlniri
etc. Dimineţile, plajă, înot. Trei zile cu soare plin, ca vara. Nu le-am ratat.
Încă şi mai bine era că lipseau de pe plajă cohortele de mitocani care vara o
invadează urâţind acel minunat loc.
|
|