În anul centenarului Noica, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române publică în „Colecţia Manuscrise“ – frumosul avatar al seriei interbelice – o plachetă cu reproduceri anastatice ale câtorva manuscrise ale filosofului de la Păltiniş: Cartea pe care n-o citea Ioana d’ Arc, Ediţie bibliofilă alcătuită de Simona Cioculescu, Bucureşti, 2009. Volumul conţine un scurt Cuvânt înainte la Norii lui Petru Creţia, trei comentarii (O lecţie şi înţelesul ei, Cartea pe care n-o citea Ioana d’ Arc, Un gând despre Radu Sighireanu) şi cincisprezece scrisori trimise de Noica lui Lucian Blaga, Şerban Cioculescu şi Petru Creţia. Autorul Jurnalului filosofic nu se dezminte nicăieri: analizând spectacolul Ioana d’Arc pe rug de Paul Claudel, el ajunge la o gravă meditaţie asupra condiţiei umane, în genere („Claudel a descris, parcă, ceva din procesul nostru, odată cu procesul Ioanei d’ Arc. Stă fiecare ca sub judecată. Şi dacă nu ne condamnă nimeni până la urmă, faptul n-are însemnătate; principalul e că procesele verbale sunt încheiate. Dar ce conţin ele? Ce-am spus exact? Ce s-a întâmplat cu noi? Nu poate fi om lucid care să nu trăiască un asemenea moment de îngrijorare“).