Încă din volumul de povestiri Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti (2010), Doina Ruşti îşi arată fascinaţia faţă de cronotopul bucureştean, perceput în dimensiunile sale mirabile şi misterioase. Cu Manuscrisul fanariot, autoarea se aşază definitiv în rândul mitografilor literari ai Bucureştiului, care au transformat oraşul de pe Dâmboviţa într-un spaţiu de poveste. De la Caragiale (tatăl, dar şi fiul Mateiu), trecând prin Mircea Eliade şi până la Mircea Cărtărescu, Bucureştiul, cu istoria şi legendele lui, a hrănit imaginaţia îndrăgostită a scriitorilor.

Bucureştiul din Manuscrisul fanariot este „oraşul unde se împlinesc visele“, „pământul făgăduinţei“, „cel mai vesel loc din Balcani“, un El Dorado al Imperiului Otoman, popularizat de cântecul sultanului Selim şi de „şoaptele sâsâite ale grecilor din Fanar“. Lumea românească a epocii fanariote este reconstituită cu acribie de istoric, dar şi cu ochi visători de poet. Tradiţii, cutume, mode, moravuri, mentalităţi, viaţă publică şi privată alcătuiesc fresca unei societăţi care trăieşte încă, în secolul al XVIII-lea, într-un Ev Mediu prelungit. Este o lume pitorească, împletită din cele mai ascuţite contraste: opulenţa boierească şi mizeria slugilor, a robilor ţigani, luxul conacelor şi penuria mahalalelor, chiolhanuri pantagruelice, condimentate cu voluptăţi erotice, dar şi bătăi crunte, cu biciul, şi execuţii în piaţă, prin spânzurătoare. Este o lume de mătase şi de zdrenţe, de miresme şi duhori, de arome orientale şi damfuri mlăştinoase, cuprinsă fie de euforie balcanică, fie de lihtis levantin, în fum de ciubuc ori de narghilea, cu afion ori cafea, palpitând în ritmul manelelor, în glasul cobzelor sau al abia descoperitului clavir, zis şi „cutia cu draci“. Este o lume zgomotoasă şi impudică, în care secretele „se fac ţăndări în cel mult o oră“, în care zvonurile se împrăştie ca ciuma, iar informaţia şi fabulaţia devin indiscernabile. Este o lume a superstiţiilor religioase ori păgâne, a afuriseniilor şi vrăjitoriilor, în care mitropolitul citeşte blesteme înscrise în cărţi şi întoarce lumânările, boierul Dan Braşoveanu Doicescu îşi dă în bobi, Tilu Băjescu amestecă spiţeria cu ocultismul şi ghiceşte în mărgean, iar ţiganca Tranca, stăpâna Bozăriei, leagă şi dezleagă rânduielile destinului. Lucruri stranii, miraculoase sunt explicate mai apoi raţional, perspectiva supranaturală se răstoarnă în verosimilitate (podeaua „vorbitoare“ din salonul lui Tilu Băjescu se deschide spre măruntaiele Bucureştiului – galeriile subterane pline de curve şi cerşetori, evaporarea Zoicăi Mantu se dovedeşte o fugă la moşie cu dascălul Arghir, planificată prin complicitatea familiei, balaurul roşu coborât din cer sau Tranca metamorfozată în zmeu se dezvăluie a fi balonul cu heliu al baronului braşovean Apor Luca Szabolcs, dispariţiile enigmatice ale Trancăi sau ale altor personaje sunt, de fapt, mijlocite de nişte persoane etc.), însă povestitorul păstrează o vreme suspansul, jucându-se cu emoţiile şi aprehensiunile cititorului (unele întâmplări stau, totuşi, pe vecie sub pecetea tainei). Cu toate aceste lămuriri aduse pe parcurs, Bucureştiul Manuscrisului fanariot rămâne un oraş magic, în primul rând fiindcă pare o singură fiinţă însufleţită, un Leviathan care vibrează muzical şi senzual, un „oraş-harfă“, un „oraş-sugativă“. Un cuvânt ieşit dintr-o gură se transmite tuturor, rezonează în toată urbea, o dragoste nemaipomenită contaminează întreaga suflare, înfiorată astfel de patima libovului (în paranteză fie spus, descrierea pe care o face autoarea unor cuvinte este de esenţă argheziană).

Această boare magică în care este învăluit tabloul realist al Bucureştiului fanariot individualizează cartea Doinei Ruşti între alte romane istorice, edificate (şi) pe o intrigă amoroasă: Manuc de Victoria Comnea, Evgheniţii de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Viaţa începe vineri şi Viitorul începe luni de Ioana Pârvulescu. Iubirea interzisă nu este o temă nouă, în timpurile vechi căsătoriile erau aranjate, iar pasiunile vinovate, însă în Manuscrisul fanariot îmbracă o formă extremă: dragostea dintre un om liber, Leun croitorul, şi o roabă ţigancă, Maiorca. Cedarea parţială a libertăţii în favoarea stăpânului Maiorcăi, boierul Doicescu, reprezintă materia manuscrisului fanariot, un document găsit de Doina Ruşti în arhivele Academiei Române şi publicat în facsimil la finalul romanului. Dar documentalul este turnat în tiparul mitic al erosului fatal, datorat unor forţe exterioare, precum filtrul magic din istoria lui Tristan şi a Isoldei (aici, prin „lucrătura“ vrăjitoarei Tranca, mama Maiorcăi). De altfel, cartea are şi o discretă dimensiune metatextuală, povestitorul ei mărturiseşte la un moment dat că manuscrisul constituie doar „harta“ poveştii lui Leun, „făcută din cutii chinezeşti, în care dorm încă multe compartimente nedeschise de vreo mână de om. Ceea ce de fapt nici nu are importanţă prea mare. Întotdeauna rămân lucruri nespuse, căci viaţa unei istorii nu stă în faptele multe, ci în lacrima tremurătoare pe care un om viu a lăsat-o acolo. Din fibra bătrână a acestei hârtii iese un zumzet, care în unele nopţi, mai ales iarna, nu mă lasă să dorm. Eu i-am zis manuscrisul fanariot“.

Manuscrisul fanariot este, totodată, o replică auto-ironică, în variantă românească, la poveştile despre „visul american“ (trimiţând vag şi la Cartea Milionarului a lui Bănulescu), o naraţiune de iniţiere şi de aventuri, cu motive de basm (pierderea numelui, ca în Povestea lui Harap-Alb) şi de roman picaresc. Ioanis, vlaş din Săruna, fiul pescarului Bradu Milikopu, fuge de înrolarea în oastea lui Lambros Katsonis, atras de mirajul Bucureştiului, oraşul „vlaşilor dansatori“. În haosul produs de un cutremur, fură drahmele mamei sale şi pleacă spre Stambul. Este jefuit pe drum şi lăsat în pielea goală, apoi i se fură identitatea, la vama din Giurgiu, în Bucureşti primeşte, fără voia lui, numele valetului Leun (aflat în serviciul consulului rus şi dispărut în mod misterios, transformat de Tranca în cocoş, după spusele Zoicăi), montează fântâni, devine croitor şi plastograf, falsificând acte pentru grecii care părăseau Imperiul. Peripeţiile lui prin lumea bucureşteană sunt complicate de boala amorului („robirea“ cântată în versurile suspinătoare ale poeţilor Văcăreşti sau ale lui Costache Conachi), care îl conduce la sacrificiu: robia adevărată, cu zapis, pe câte-o jumătate de an, pentru toată viaţa. Manuscrisul fanariot este şi o carte despre ratare, iar ratarea se traduce prin cuvântul kilipir. Leun ajunge omul-kilipir, „aninat la brâul de mătase al boierului Dan Doicescu“. Într-o lume primitivă, guvernată de dreptul celui puternic, orice şi oricine se poate degrada la condiţia de kilipir. În faţa unui negustor ambulant din cartierul Therapia, Leun „realiză cu durere sensul crud al cuvântului kilipir. Mai întâi recunoscu cei doi nasturi care camuflau buzunărelul din căptuşeală. Apoi, cercetând pânza moale, îl izbi un epos de fum care îşi avea începutul în prăvălia lui Mustafa. Pantalonii lui, cusuţi cu trudă în magazia de fân, furaţi apoi de Markos, trecuţi prin cine ştie ce mâini de tâlhari, deveniseră între timp un obiect care putea fi cumpărat pe nimic, la a treia sau poate la a zecea parte din preţ, adică un adevărat kilipir pentru orice cumpărător. O afacere. O pleaşcă. În sfârşit, un fel de noroc căzut pe capul cuiva, chiar şi pe-al unui cărăuş cum era el. Privindu-i în sclipirile dimineţii, profilaţi pe albastrul Bosforului şi fluturaţi de degetele agile ale acelui negustor turc, pantalonii lui cu 18 buzunare, pentru care dăduse banii de prânz ai familiei Milikopu, pantalonii lui, cum nu mai avea nimeni, se legănară în briza firavă, aducându-i în nări tot parfumul de mirt al grădinilor din Căţol“. Tema kilipirului capătă atemporalitate, sugerând o meditaţie asupra puterii şi fragilităţii, asupra valorii de schimb (a lucrurilor şi a oamenilor) care reprezintă şi astăzi, sub alte forme, o problemă.

Tăvălită prin mierea cuvintelor arhaice, îmblânzită de mângâierea de mătase a poeziei, lumea Bucureştiului fanariot reînvie în mărgeanul vrăjit al Doinei Ruşti. Roman istoric de atmosferă, realist-magic, Manuscrisul fanariot este o carte seducătoare, care te atrage în mrejele ei ca o dâră de parfum înnebunitor, ca o privire hipnotică.