De la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, filmul lui Cristian Mungiu din 2007, şi până la Fontana di Trevi (2018) de Gabriela Adameşteanu, tema avorturilor ilegale din epoca de aur ceauşistă nu putea rămâne în afara artei care a evocat dramele comunismului românesc.

Încă de la debutul cu Blocul 29, apartamentul 1 (2009), Corina Sabău a fost preocupată de experienţele feminităţii. O fetiţă de doisprezece ani era reflectorul inocent şi sensibil al existenţei unei familii dintr-un orăşel de provincie, bunica ocupând centrul atenţiei sale. În Şi se auzeau greierii, naraţiunea reproduce fluxul conştiinţei unei femei care trăieşte iniţial o dramă conjugală, ultimele pagini ale cărţii fiind rezervate vocii Soniei, copila confruntată cu moartea neaşteptată a mamei. Tehnica literară din Şi se auzeau greierii aminteşte de romanele Virginiei Woolf sau de partitura lui Molly Bloom din Ulysses de James Joyce, dar fără radicalismul experimentalist al acestora. Discursul confesiv al Ecaterinei Creangă, şefa secţiei Ajustaj de la Mătasea Populară, urmează drumul natural, sincopat şi meandric, al senzaţiilor, percepţiilor şi amintirilor. Femeia, receptacol extraordinar al realităţii, înregistrează cu acuitate detaliile vieţii cotidiene din comunism, fie că e vorba de fabrica unde lucrează, fie de propriul cămin. Universul limitat al textilistelor dospeşte de cârcoteli, răfuieli, bârfe, aspiraţii amoroase, flirturi şi glume erotice, dar păstrează şi insule de inocenţă, totul sub controlul unor şefi misogini, libidinoşi, zeloşi fără milă. Acuzată de furt din avutul obştesc, Florica Ticuţă imploră în zadar să fie reangajată, chiar şi ca femeie de serviciu. Tabloul perioadei se conturează din diverse amănunte şi informaţii disparate: practică agricolă obligatorie pentru studenţi, defilări ale oamenilor muncii pe stadioane, în cinstea regimului şi a conducătorilor, cozi matinale la alimentele de bază (când se bagă pui este un eveniment), cumpărarea cărţilor bune la pachet cu cele proaste, serialul Dallas la tv., sucul Zmeurica, gume de mestecat Wrigley’s şi ţigări BT pentru cei norocoşi, avorturi clandestine etc.

Ecaterina are o situaţie materială bună, un soţ cultivat şi rafinat, un copil reuşit. Aparent, deţine toate datele pentru a fi fericită. Imaginea de doamnă frumoasă, elegantă şi împlinită, afişată în lume, se sparge însă în cioburi odată ce pătrundem în intimitatea personajului, unde domneşte insomnia, înstrăinarea de soţul care o ironizează cu superioritate, absenţa dragostei, memoria traumatică (avusese un tată violent, căruia îi dorise cu ardoare moartea, în timp ce mama ei, maltratată şi umilită, rămăsese prizoniera infernului domestic). Chinuită de singurătatea în doi şi de ostilitatea partenerului, măcinată de dorul momentelor tandre de la începutul relaţiei, tânjind după mângâiere în nopţile fără somn, sfâşiată între revolta surdă împotriva autorităţii masculine şi conştiinţa datoriei faţă de soţ, efect al mentalităţii curente, imprimate încă din copilărie, Ecaterina află că este gravidă. Bărbatul îi sugerează să scape de sarcină, la sfatul unei colege îşi provoacă acasă, rudimentar, un avort care-i va fi fatal. Deşi va ajunge la spital, consecinţele hemoragiei nu mai pot fi anulate: „Cerul e plin de stele şi se aud greierii, sunt foarte mulţi, parcă niciodată n-am auzit aşa mulţi greieri la un loc, un brancardier se împiedică şi targa se clatină, celălalt îl boscorodeşte (…), corpul meu pluteşte pe coridoare imense, luminate gălbui, când deschid ochii totul se învârteşte (…), tavanul e înalt şi crăpat în patru locuri, crăpătura cea mai adâncă porneşte de lângă bec, ştim că doare, dar aţi promis că ne ajutaţi, n-o să ne oprim tocmai acum (…), de ce dracu’ nu v-oţi fi potolind, numai să ne băgaţi în belele, atâta ştiţi, era mai bine dacă o lăsam să moară, celălalt trânteşte uşa în urma lui nu înainte de a întreba ironic: şi cu tot sângele ăsta îţi faci iluzii c-o salvezi?”. Inginera textilistă apucă, totuşi, să fie adusă la interogatoriu, în faţa unei comisii, unde este înfierată că n-a respectat „etica“ socialistă, care transformase femeia într-un „mijloc de producţie”, printre altele. Fetiţa Sonia, înzestrată cu un deosebit simţ al observaţiei (sesizase conflictele şi neînţelegerile dintre părinţi), va dezvolta ea însăşi un sentiment de vină, odată cu decesul mamei.

Povestea Ecaterinei Creangă este emblematică nu numai în contextul dictaturii comuniste (când se dăduse decretul anti-avort, măsură soldată cu moartea a cel puţin zece mii de femei), ci pentru orice societate patriarhal-conservatoare, în care femeia devine victimă, nu atât a bărbaţilor, cât a unui tip de educaţie şi mentalitate (oricum, emanciparea femeii în comunism a fost doar una dintre multele mistificări). Şi se auzeau greierii, roman de mici dimensiuni, în care se împletesc micro-realismul şi introspecţia feminină, criza sentimentală şi neînduplecarea sângelui, reprezintă o mărturie tulburătoare despre destinul tragic al fiinţei care se prăbuşeşte în lipsa iubirii şi/ sau a libertăţii.