| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Gabriela GheorghişorPoem pentru tata Nici nu ştii cât te-am căutat! Te-am căutat, mai întâi, în întunericul minţii mele, dar nu te-am găsit. Te-am căutat, apoi, în fotografiile alb-negru îngălbenite de vreme, erai un străin frumos ca actorii de cinema, şi nu te-am găsit. Te-am căutat, mai târziu, în amintirile celorlalţi, însă tot nu puteam să conturez în gând chipul tău adevărat, chipul tău de lumină. Mă uit uneori în oglindă şi văd lângă capul meu de femeie cu frunte înaltă, bărbătească, ascunsă de părul tăiat, chipul tău care pâlpâie ca o fotografie în mişcare şi-o explozie de lumină umple oglinda. Formula secretă Mângâi făptura ta de carne şi aerul începe să miroasă a smirnă şi a încă ceva necunoscut. Aş vrea să fiu un maestru parfumier, să descopăr formula secretă a aromei dintre mine şi tine. O picătură turnată în foc ar fi îndeajuns pentru ca lumea să explodeze. *** dragostea mea o pâine aburindă abia scoasă din ţest cu urme de cenuşă pâinea noastră cea de toate zilele şterge din palmă cuvintele pompoase de înşelat neputinţa la capătul drumului când vei uita toate cuvintele îmi vei şopti numele în loc de rugăciune O seară la filarmonică Suntem singuri într-o sală de spectacole la distanţă de două scaune. Ne privim cu disperare în lumina ceţoasă, ca în filmele mute. O orchestră fantomatică se pregăteşte pe scenă. La primele acorduri vibrante ale părţii a doua a Simfoniei a VII-a de Beethoven, ne scufundăm unul în altul. Valuri mici se ridică la suprafaţa podelei, mâinile mele te caută, apa creşte. Nu mai ştiu dacă văd întunericul din adâncul mării sau al cerului în furtună. Mă sufoc şi te strig, sunetul nu răzbate, ca într-o încăpere de plută. Sala este acum o grotă preistorică, numai orchestra pluteşte şi cântă. Pare că a schimbat partitura, aud uvertura la Forţa destinului a lui Verdi. Nu te mai zăresc, mă agăţ de candelabru, îl cuprind în braţe cum aş strânge trupul tău luminos. Un scurtcircuit, dar nu mă desprind Corpul se zbate şi rămâne încleştat Pe braţele de metal ca ultimul răstignit de pe cruce. |