Poezie
de Gabriela Gheorghişor
Inimile noastre
Inima mea e un animal mort
ca după explozia de la Cernobîl.
Trupul meu e o reţea de tuneluri
prin care se rostogoleşte întunericul.
Încerc să-ţi vorbesc în cuvintele nopţii,
poate aşa mă vei înţelege.
Inima ta mare adună fotografiile.
O plasă neagră îmi acoperă ochii.
În venele tale curg râuri de scorţişoară,
dar cupa cu vin s-a evaporat
din inima mea.
Ţi-am gătit tocăniţă cu inimi de pui,
o delicatesă din copilărie.
Când murea un pui, îi făceam cruce
din două beţe legate.
Inima mea e un cimitir fără morminte,
doar cruci simple
ca ale soldaţilor pierduţi în război.
Inimile noastre sunt oglinzile lui Fresnel.
O halcă de carne
Intru în măcelărie şi mirosul de sânge proaspăt
îmi trezeşte ariciul din stomac,
încep să am crampe, ţepii urcă încet pe esofag.
Când ajunge-n faringe, mă transform şi eu
într-o halcă de carne sângerândă.
Inchiziţia a vrut să facă din om carne de înger,
dar omul a căpătat două coaste de porc
în loc de aripi.
Medicina estetică injectează hălcile de carne
cu botox şi acid hialuronic.
Omul a devenit o păpuşă din plastic,
o icoană de instagram
într-un mormânt virtual.
Tehnofuturismul visează omul-maşină,
civilizaţia postumană eficientă şi rece.
Roboţii ne vor vâna pretutindeni.
Dumnezeu o să fie o halcă de carne,
o să-mi înving greaţa şi o s-o îmbrăţişez
ca pe singurul frate, ca pe ultimul om.
Sângele meu şi al lui o să umple măcelăria,
biserica noastră de carne.
Aici vom îngenunchea,
vom săruta coasta de porc,
o relicvă pe care va muri şi ariciul.
O madlenă
Aprind o lumânare şi mirosul de ceară topită
mă înviorează. Lumina ei se scurge în creier.
Mă zăresc lângă ceaunul cu resturi de lumânări,
mică ucenică de vrăjitor,
care pune lemne în foc.
Din lichidul maroniu se încheagă,
până a doua zi,
o roată de culoare galben-murdar,
bunicul meu o va duce la episcopie.
În copilărie, mergeam atât de des la biserică,
încât nu voi putea să scot niciodată din mine
mireasma de tămâie vălurită de cădelniţa popii
şi mirosul de lumânări arse.
Ceai de zahăr ars
Când eram fetiţă, mă îmbolnăveam des
de amigdalită.
După ce mă îndopa cu pastile, fără efect,
bunicul mă interna la spital,
unde-mi făceau injecţii cu penicilină.
Plângeam întruna, ca un copil abandonat
într-o lume străină.
Singura bucurie era ceaiul de zahăr ars
de la micul dejun.
Acasă beam ceai de plante,
iar zeama aia dulce cu iz de caramel
mi se părea ceva inedit.
Astăzi, boala nu are nume,
dar proliferează ca o infecţie.
Tu eşti vechiul ceai de zahăr ars
al dimineţilor înfrigurate.
Drumul mătăsii
La şcoală creşteau viermi de mătase
în sala de sport,
pe noi ne puneau să aducem frunze de dud.
Cu mâinile înverzite de la cules,
intram în sanctuarul fojgăitor.
Mi-era scârbă şi începeam să visez,
citisem într-o carte de istorie
despre drumul mătăsii,
din Imperiul Chinez veniseră şi viermii ăştia
într-un baston de bambus,
şi ciuma bubonică,
dar nu la viermi mă gândeam,
ci la săculeţii cu mirodenii,
la anason şi cardamon,
coriandru şi chimion,
vanilie şi enibahar,
schinduf şi şofran,
tarhon şi sumac,
fenicul şi dafin,
rozmarin şi ienupar,
cuişoare şi nucşoară,
curcuma şi scorţişoară.
O împărăţie de arome
pe care nu le cunoşteam,
doar două-trei se găseau
în bucătăria bunicilor.
Le repetam în gând ca pe un descântec,
fără să ştiu că poezia e o caravană nesfârşită
pe drumul morţii.
Geamantanul
Sunt un geamantan ponosit
uitat într-o cofetărie.
Un copil al nimănui intră grăbit,
fură o tavă cu choux ŕ la crčme
şi o răstoarnă în geamantan.
Pe o bancă, în parc, mănâncă apoi
inima mea de vanilie.
Ştafeta
Armate de umbre ne urmăresc,
stăm în gura monstrului cu mâinile legate,
orcii se înmulţesc prin atingere
şi nu mai avem unde să fugim.
Primul om care strigă Libertate
este secerat de un glonţ
care ajunge până la tine,
copilule născut în libertate.
Sângele nostru a rămas pe caldarâm,
deşi l-au spălat cu furtunul cu apă,
luminează ca o făclie în noapte.
În noaptea de Înviere.
Glonţul te poate lovi oricând,
copilule născut în libertate.
Tu uită-te la sângele meu
care străluceşte pe caldarâm.
Primul om care strigă Libertate
este secerat de un glonţ
care ajunge până la tine.
|
