Numărul 7 / 2008 al revistei Steaua marchează trecerea în nefiinţă a Monicăi Lovinescu. Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordoş şi Ovidiu Pecican evocă personalitatea marii doamne a culturii române, aducându-i bine meritate omagii. Redăm câteva dintre caracterizările sintetice şi memorabile ale Ruxandrei Cesereanu: „Vocea arhetipală a Europei Libere“, o „Pythie modernă, raţională, marcată de o ironie aristocratică“, „o pecete sonoră a inconştientului şi conştientului colectiv al românilor, recognoscibilă prin prestanţa, gravitatea şi percutanţa sa“, „o voce-raisonneur, pasionată de spectacolul adesea grotesc al lumii româneşti, dar nu doar pentru a-l sancţiona, ci şi pentru a căuta sensuri morale în afara acestuia“, „obstinaţia de a pleda pentru scormonirea adevărului şi de a deveni porta-vocea publică a acestuia“. Dosarul In memoriam mai cuprinde un dialog al Doinei Jela cu Monica Lovinescu (ultimul înregistrat), fragment dintr-o proiectat volum, apărut între timp la Editura Vremea (şi considerat de N. Manolescu „o carte indecentă“).

Un spaţiu larg este dedicat şi vizitei lui Norman Manea la Cluj. Grupajul adună discursurile şi discuţiile de la întâlnirea cu autorul Întoarcerii huliganului în cadrul Facultăţii de Litere, a doua zi după decernarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Babeş-Bolyai (Corin Braga - „Traumă şi istorie“, Ruxandra Cesereanu - „O istorie a intelectualului român în secolul XX“, Norman Manea - „Poarta spre sufletul omenesc“, „Varia“). Tot aici, un scurt interviu realizat de Vasile Hotea-Fernezan, în care Norman Manea vorbeşte „Despre literatura română, premiul Nobel şi caractere“: „Ce văd eu acum în revistele româneşti, la editurile româneşti, mi se pare o existenţă culturală efervescentă, foarte interesantă, cum a fost de fapt totdeauna. Nu de talente ducea lipsă România, poate de caractere. Nu ştiu cum e acum, dacă s-au înmulţit caracterele, dar oricum talente există, se văd la toate generaţiile şi Nobelul va veni, nu va veni, e înafara acestui cadru“. Aşadar, să lăsăm vechea obsesie a Nobelului şi să ne vedem de creaţie. Dacă va veni şi un premiu Nobel, cu atât mai bine.

Adrian Popescu relatează, în editorial, felul fermecător şi interactiv în care s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Bienalei de poezie „Litera de Argint“ de la Veneţia. Reamintim şi noi, o dată cu organizatorii evenimentului şi cu autorul „cronicii“din Steaua, un adevăr esenţial despre rolul şi despre importanţa poeziei: „O poezie frumoasă este o contribuţie la realitate. Lumea nu mai este aceeaşi după ce i s-a adăugat o poezie“ (Dylan Thomas).

În încheiere, vă invităm să citiţi şi celelalte texte din revistă, interesante, dar nemenţionate aici din lipsă de spaţiu, şi totodată, dorim să salutăm iniţiativa de a publica în Steaua câte o pagină de caricatură. În acest număr, Cristian Marcu. Altfel, coperta şi ilustraţiile aparţin valorosului artist plastic Eustaţiu Gregorian, despre ale cărui „tăceri“ revelatoare scrie Florin Rogneanu.