În toamna lui 2009 au renăscut Însemnările ieşene, revistă de cultură înfiinţată de M. Sadoveanu, G. Topârceanu şi Gr. Popa la 1 ianuarie 1936. Această a treia serie este condusă de Alexandru Dobrescu şi editată de Primăria Municipiului Iaşi. Apare lunar în condiţii grafice excelente şi are, după cum vedem în nr. 3, rubrici cu titluri atrăgătoare: Însemnări din România profundă, Cave canem, Nodul gordian, Mişcarea literară, Foişorul de ascultat ploaia, Urechea de cârpă, Mişcarea ideilor, Polemici aproape cordiale, Simeze, Sunetul muzicii, Delicatese istorico-literare, Arhiva, Misterele bucureştenilor, plus Centenar Constantin Noica şi Eugčne Ionesco.

În editorialul său, redactorul-şef Al. Dobrescu scrie despre „iremediabila neputinţă a gândirii dinaintea realului, a puterilor spiritului în faţa puterilor lumeşti“, aşezată sub simbolul elocvent al morţii lui Socrate („Condamnarea lui Socrate“). „Subtilităţile inteligenţei pălesc dinaintea vicleniilor concretului“, iar „gândirea e imbatabilă la timpurile inactive. La timpul acţiunii însă e ineficientă“. Aşadar, victoria Binelui este mai ales una filozofică, de principiu, în teorie, crede scepticul autor. Bine că e şi-acolo, ar zice optimistul. Dacă o gândim, înseamnă că totuşi ea este posibilă... Mihai Sin evocă momentele ratate de „descătuşare a energiilor naţionale“, ale României de ieri şi de azi. Oare ideea aparent năstruşnică de a înrăma şi a afişa, în toate birourile demnitarilor mai mici sau mai mari, un text despre „neisprăvirea“ românească (din toate domeniile de cunoaştere şi de acţiune) semnat de D. Drăghicescu, ar avea vreun efect mobilizator? Înclinăm, ca şi eseistul, să credem că nu, dar ar merita încercat, măcar de dragul experimentului. Anton Adămuţ schiţează „istoria“ măgarului (definiţie ştiinţifică, etimologia numelui, simbolistică etc.). De reţinut finalul, care îndeamnă la o mai dreaptă considerare a lui Equus asinus: „Cât priveşte măgarul biped, el este acela al cărui gust merge mai iute decât talentul şi nici nu face vreun fel de cinste măgarului veritabil. Dimpotrivă. Iată de ce este de neînţeles cum poate deveni măgarul vocabulă de ocară şi animalul cu pricina motiv de comparaţie. Căci el este nevinovat fără să ştie şi indiferent“. Irina Petraş şi Codrin-Liviu Cuţitaru semnalează câteva dintre excesele şi aberaţiile corectitudiinii politice, iar Scufiţa Roşie de James Finn Garner (din vol. Poveşti corecte politic de adormit copii) ne dovedeşte că basmul în rescriere P.C. poate deveni un straşnic amuzament pentru adulţi: „– Ştii, draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure“, spune lupul, iar Scufiţa Roşie îi răspunde: „Consider remarca ta sexistă extrem de jignitoare“; sau: „– Bunicuţo, ţi-am adus nişte snackuri fără sodiu şi fără grăsime, ca expresie a respectului faţă de rolul tău de matriarh înţelept şi preocupat de binele celorlalţi. (...) A, am uitat că eşti dezavantajată optic cu desăvârşire“ etc. Ştefan Afloroaei susţine, odată cu Jan Patočka, necesitatea unei filosofii a non-neutralităţii etice, a „adevărului care ne face liberi“, a „grijii pentru suflet“. Adrian Dinu Rachieru redeschide dosarul polemic al teoriei „formelor fără fond“, iar Constantin Stan merge „Pe urmele lui Eminescu“, în Bucureştiul din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Curioşii care vor deschide nr. 3 al revistei vor putea admira reproduceri după tablourile şi desenele pictorului israelian, originar din România, Baruch Elron (Barbu Teodorescu), şi vor mai putea citi, printre altele, 9 poeme de Ovidiu Genaru şi Moartea lui Moş Crăciun, piesă de D. R. Popescu. Urăm viaţă lungă Însemnărilor ieşene!