Primăvara aducea la Craiova caravana Gaudeamus. Anul acesta a sosit ceva mai devreme, în ultima săptămână a lunii februarie. Oficial, tot iarnă. Târg sărac, participanţi puţini, ofertă neatrăgătoare. Să fie un reflex al crizei economice? Să fie de vină (in)competenţa organizatorilor? Dintre editurile importante, ne-au onorat cu prezenţa Humanitas, Paralela 45, Art, Curtea Veche (aceasta însă cu un stand cât o tarabă de la piaţă), Corint, All. De lansări ce să mai spun... Doar Editura Art a lansat, şi aici, integrala Liliecilor sorescieni, ediţia îngrijită de Sorina Sorescu, cea care a şi moderat evenimentul. Au participat profesorii Marin Beşteliu, Nicolae Panea şi Mircea Martin însuşi, iar un grup de tineri (masteranzi şi doctoranzi ai Facultăţii de Litere, critici în devenire, unii deja cunoscuţi) a realizat un maraton de prezentare a câtorva cărţi ale editurii bucureştene. Dintre editurile localnice, Grupul Editorial Aius a fost, de departe, cel mai vizibil şi mai activ: lansări, dezbateri, întâlniri cu elevi. La vânzări, cred că Adevărul a stat cel mai bine. Nu ştiu dacă acest târg de carte a fost un eşec total, însă nici succes n-a avut. Poate că, într-adevăr, în oraşul nostru nu sunt prea mulţi oameni interesaţi de cultură, dar nici editurile nu se ostenesc să stârnească interesul... Pierderi de ambele părţi!