|
Poem
de Gabriela Gheorghişor
Moaştele
Moaştele tale
au început
să putrezească.
Mi-e greu să le arunc,
într-un sac, la gunoi.
Zace în ele visul copilului
care se rostogoleşte
în lanul de grâu.
Le-am ascuns sub pat,
dar nu mai pot trăi
de duhoare.
Bolesc.
Ţin batistă parfumată
la nas.
Şi patul
se surpă,
se surpă.
Ca o groapă.
Bolnavule,
te rog,
te blestem,
te înjur,
ia-ţi patul tău şi umblă!
Ca o regină nelumită,
aspră,
te biciuiesc.
Praful şi pulberea!
Ia-ţi patul tău şi umblă!
|
|
|