Arta romanului de Milan Kundera, în traducerea regretatei Simona Cioculescu, este un volum care reuneşte şapte texte (dialoguri, articole şi conferinţe) publicate sau prezentate între 1979 şi 1985. În Franţa, culegerea coagulată tematic în jurul romanului a apărut în 1986, însă îşi menţine şi azi actualitatea. În „Discursul de la Ierusalim: romanul şi Europa”, autorul Insuportabilei uşurătăţi a fiinţei atrăgea atenţia în privinţa influenţei nefaste a mass-mediei, prin propagarea „ideilor primite de-a gata” şi a kitsch-ului, asupra gândirii individuale şi originale, „înăbuşind astfel însăşi esenţa culturii europene a epocii moderne” (în speţă, libertatea profundă a romanului, un fel de „chivot” al spiritului european modern, începând de la Cervantes şi Rabelais):

„Până într-o epocă recentă, modernismul înseamnă o revoltă nonconformistă contra ideilor primite şi a kitschului. Astăzi, modernitatea se confundă cu imensitatea vitalităţii mass-media, şi a fi modern înseamnă un efort nemăsurat pentru a fi la zi, pentru a fi conform, a fi mai conform decât cei conformi. Modernitatea a îmbrăcat veşmântul kitschului.

Agelaştii [cuvânt inventat de Rabelais, provine din greacă şi înseamnă: cel care nu râde, care n-are simţul umorului], ne-gândirea ideilor primite, kitschul reprezintă unul şi acelaşi duşman tricefal al artei, născută ca ecou al râsului lui Dumnezeu, şi care a ştiut să creeze acest fascinant spaţiu imaginar unde nimeni nu este posesorul adevărului şi unde fiecare are dreptul de a fi înţeles. Acest spaţiu imaginar s-a născut odată cu Europa modernă, el este imaginea Europei sau, cel puţin, visul nostru despre Europa, vis de nenumărate ori trădat, dar destul de puternic pentru a ne uni pe toţi într-o fraternitate care depăşeşte de departe micul nostru continent! Dar noi ştim că lumea în care individul este respectat (lumea imaginară a romanului şi cea reală a Europei) este fragilă şi perisabilă. Se văd la orizont armate de agelaşti care ne pândesc. Şi exact în această epocă de război nedeclarat şi permanent, în acest oraş cu un destin atât de dramatic şi crud, m-am decis să nu vorbesc decât despre roman. Fără îndoială, aţi înţeles că aceasta nu e o formă de evaziune din partea mea din faţa problemelor aşa-zis grave. Căci, dacă cultura europeană îmi pare astăzi ameninţată, dacă ea este ameninţată din exterior şi din interior în ceea ce are mai preţios, respectul pentru individ, respectul pentru gândirea sa originală şi pentru dreptul lui la o viaţă particulară inviolabilă, atunci, cred că această esenţă preţioasă a spiritului european e depusă ca într-o cutie de argint în istoria romanului, în înţelepciunea romanului”.