Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Dubla perspectivă a crepusculului

        de Gabriela Rusu-Păsărin

Walker Percy este considerat unul dintre cei mai notorii scriitori americani ai secolului al XX-lea. Aprecierea este un efect de halo al personalităţii sale, după ce romanul de debut, Mirajul fericirii, a fost declarat de revista Time drept unul dintre cele mai bune romane din 1923 până în prezent şi după ce alte şase romane ale sale au devenit bestselleruri. La un an de la apariţie, romanul său de debut a obţinut premiul National Book Award. Titlul original este The Moviegoer (Cinefilul sau Spectatorul), în traducerea din limba engleză realizată de Cătălina Antonia Stoenescu la Editura Polirom apare cu titlul Mirajul fericirii. Este o provocare la lectură în speranţa decodării unui univers descătuşat de zgura vremurilor.

Walker Percy se va înscrie pe filonul existenţialist şi va fi pasionat de scrierile lui S. Kierkegaard, va aborda perspectiva psihanalistă şi va fi fascinat de romanele lui Dostoievski.

Cu aceste repere ale universului său de lectură înţelegem atmosfera aparent banală, dar cu deschideri psihologizante din romanul Mirajul fericirii.

Povestea tânărului de 30 de ani, care este în căutarea esenţei vieţii şi se lasă captat de circumstanţele cotidiene, este destul de ternă. Lectura pare captivantă la început, aşteptările cititorului sunt însă înşelate de oralitatea discursului. John (Binx) Billing este broker, fără studii superioare (se va înscrie la Medicină la insistenţele mătuşii sale), cu succes la tinere şi fără planuri de viitor. Întreaga acţiune a romanului acoperă o săptămână din viaţa personajului, poate nu întâmplător înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani, cu episoade dilatate încât par a se scurge ani, nu zile, detaliile estompând însă dinamica narativă. Se îndrăgosteşte de secretara sa, dar şi de Kate, verişoara vitregă (doar într-o săptămână) şi va lua decizii radicale pentru viitorul său; se va căsători cu Kate, marcată de manifestări depresive, şi va deveni student medicinist. Toate într-o săptămână. De aici derivă prima abordare a discursului: condensarea evenimentelor, amalgamarea lor până la disoluţie. A doua perspectivă, cea esenţială şi valorică estetic, este cea existenţială, romanul Mirajul fericirii fiind considerat una dintre marile cărţi ale existenţialismului postbelic. „Să devii conştient de posibilitatea căutării înseamnă să fii pe punctul de a face o descoperire. Să nu fii pe punctul de a face o descoperire înseamnă să fii cuprins de disperare. Filmele se angajează în direcţia unei căutări (...)” (p. 18) – concluzionează naratorul, explicând pasiunea sa de cinefil.

Apropierea de Străinul lui A. Camus este evidentă. John Billing este într-o căutare febrilă a unui spaţiu care să-l definească. Viaţa este privită în detaliile ei, iar el consumă clipa în dorinţa de a identfica senin clarobscururile. Personajele par a intra şi a ieşi din cadru numai pentru a da viaţă scenei, nu au fizionomii. Naratorul le aşază pe chip trăsături conform percepţiei personalităţii lor. El îşi desenează lumea filtrată prin propria viziune, prin ceea ce îi place de la viaţă. Nu excelează prin ambiţii, lasă viaţa să se desfăşoare, iar el o radiografiază printr-o vizetă. Grila de lectură este cea cinefilă, viaţa însăşi fiind o derulare cinematografică. Fiecare detaliu are istoria sa, naratorul consemnează interpretarea gesturilor, semnificaţia obiectelor şi concluzionează senin, constatativ, neimplicat, ca un călător în această lume deja ştiută. Este un déjŕ-vu retrăit prin povestire.

John Billing este caracterizat de confreria la care aderă în colegiu: „Liniştit, dar cu un insidios simţ al umorului”, simţ estompat ulterior de căutările cu nedisimulată disperare. Relaţiile interpersonale sunt afectate de acest mod de a înţelege raţiunea vieţii: „Între noi nu e decât o tăcere profundă, plină de înţelegere. Probabil e vina mea. De ani de zile n-am mai avut prieteni. Îmi petrec tot timpul muncind, făcând bani, mergând la filme şi căutând compania femeilor” (p. 44). Este un adevărat spectacol, „apusul acestui ţinut al înserării. E vorba despre noi ...” (p. 57). De aici dubla perspectivă a receptării vieţii, de fapt a crepusculului: apus, înserare, timp şi spaţiu, o lume pe care o vezi de la distanţă, nu îi aparţii decât cât timp eşti invitat.

Dincolo de această percepţie a finitudinii înainte de a descoperi esenţa vieţii, rămâne întrebarea legitimă: cum defineşte autorul mirajul fericirii (pentru că sintagma există în corpusul narativ, nu este o traducere simbolică a originalului The Moviegoer)? O secvenţă este elocventă pentru a obţine imaginea acestui miraj: cel mai fericit moment al vieţii lui Kate este acela când, în urma accidentului de maşină în care moare prietenul său, se urcă în primul autobuz şi priveşte spre lumină. Are puterea de a nu se lăsa copleşită de nefericire, fericirea are chiar un miraj care te salvează din aceste momente existenţiale tragice. Acest miraj te smulge din realitatea imediată şi îţi deschide orizontul de aşteptări şi noi căutări. Comportamentul lui Kate este însă absurd: merge la hotel liniştită, mănâncă un mic dejun copios şi pleacă spre o nouă destinaţie. Efectele sunt însă resimţite în tendinţa de înstrăinare. Mirajul fericirii este autoclaustrare.

Walker Percy defineşte nu numai mirajul fericirii, ci şi locul unde se poate manifesta acest miraj. Un loc devenit spaţiu filmat va fi considerat spaţiu de locuit de acela care îl revendică drept spaţiu personal. Numai după ce e „omologat”, adică filmat, precizează autorul, devine spaţiu personal. Este, în esenţă, procesul de conştientizare a vizibilităţii. Adevărata acţiune este însă în plan interior. Altfel „în lungul ei coşmar, vechea noastră prietenie cade ea însăşi victimă unei transformări surprinzătoare şi de-a dreptul sinistre, prin care transformă sistematic în groază tot ce atinge” (p. 66). Ceea ce rămâne semnificativ dintr-o viaţă, vrea să ne convingă autorul, este... repetiţia: „Ce este o repetiţie? O repetiţie este o retrăire aidoma unei experienţe trecute, cu scopul de a izola segmentul de timp care s-a scurs, pentru ca acesta, timpul scurs, să poată fi savurat în sine, fără obişnuita falsificare a evenimentelor, ce imobilizează timpul, învăluindu-l precum glazura arahidele” (p. 82). Viaţa este astfel definită ca un mozaic din secvenţe izolate cu potenţial simbolic. Adevărata căutare este în trecut, iar prezentul este doar pretextul întoarcerii în timp. Este perspectiva crepusculului care are nostalgia trecutelor clipe ale zilei.

Walker Percy a studiat psihoterapia la Universitatea Columbia din New York, dorind să se iniţieze în acest domeniu ca urmare a unor evenimente din plan personal: sinuciderile şi depresiile din familia sa. Personajele sale sunt introvertite şi doar aparent joviale, au tentative de sinucidere, iar naratorul pune în discuţie raportul fericire/ lehamite: „ori de câte ori cineva face avansuri marii fericiri, se expune şi riscului de a cădea în starea de lehamite” (p. 122). „Soarta ne rezervă fie o fericire nemăsurată, fie o lehamite inimaginabil㔠(p. 124). Percepţia timpului se face din această perspectivă a extremelor resimţite ca stări tensionale negative. Expresiv în acest sens este autoportretul pe care şi-l creionează naratorul: „Sunt un bărbat tânăr, am douăzeci şi nouă de ani, dar sunt tot atât de saturat de vise ca un om împovărat de vreme. În timpul nopţii anii se întorc şi stau de veghe ca nişte stafii în jurul patului meu” (p. 146).

Vigny, în al său Journal, nota la 19 decembrie 1835 că există două feluri de suflete printre noi: „unele care se bucură de clipa prezentului şi uită, în chiar momentul când sunt cuprinse de îmbătătoarea emoţie, tot ceea ce a precedat ca şi preocuparea ce va urma”. Perpetuu cameleon, acest suflet sfârşeşte prin a fi nici fericit, nici nefericit, este doar o flacără care nu se mai aprinde decât la mişcarea altora. Cea de-a doua categorie este reprezentată de sufletul contemplativ, atent la cele trei puncte ale existenţei, trecut, prezent, viitor. „El ştie, vede şi simte adânc”. Primul este antrenat într-un vârtej, lipsit de un punct fix. El este un Nunc fluens, un punct mobil. Astfel se explică naraţiunea lui Walker Percy diluată de detalii, dar concentrată în timp (o săptămână), sentimentul că povestirea pare a fi a unei vieţi, nu a unei secvenţe. Şi totuşi, Walker Percy rămâne consecvent stilului său bazat pe oralitatea discursului şi demonstrează că secvenţa este o repetiţie, ceea ce rămâne semnificativ, viaţa fiind un mozaic de secvenţe izolate cu potenţial simbolic motivant pentru a atinge mirajul fericirii.

 

© 2007 Revista Ramuri