Olga Tokarczuk a devenit o scriitoare celebră prin traducerea romanelor şi povestirilor sale în peste 25 de limbi şi, mai ales, prin obţinerea Premiului Nobel pentru literatură în anul 2018. Este al cincilea scriitor polonez care se bucură de distincţie, după Henryk Sienkiewicz (1905), Wladyslaw Reymont (1924), Czeslaw Milosz (1980), Wisława Szymborska (1996). Creaţiile sale literare au fost apreciate de critica de specialitate, acordându-i-se premii de mare notorietate, precum Man Booker Internaţional sau Premiul Nike, cunoscutul premiu polonez.

Este de remarcat motivaţia Comitetului Nobel pentru acordarea prestigiosului premiu: „pentru o imaginaţie narativă care, cu o pasiune enciclopedică, reprezintă depăşirea limitelor ca o formă de viaţă”. Iar declaraţia Olgăi, la anunţarea primirii premiului, denotă circumscrierea creaţiei sale în context european; „... este foarte important pentru mine că primesc premiul într-o perioadă nouă pentru Academia Suedeză. Eu sunt din Europa Centrală, iar premiul este o confirmare că literatura Europei Centrale încă mai are ceva important de spus lumii”.

Din creaţia scriitoarei poloneze au apărut în limba română Călătoria oamenilor Cărţii (Polirom, 2001, reeditată în 2018), Străveacul şi alte vremi (Polirom, 2002), Rătăcitorii (Editura Art, 2013, reeditare la Polirom în 2018), Casă de noapte, casă de zi (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2016), Ultimele povestiri (Polirom, 2018), Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor (Polirom, 2019).

Publicat în 2009, romanul Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor a fost transpus cinematografic în 2017 şi a primit Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Este un roman complex, care poate fi interpretat din multiple perspective: roman poliţist-ecologic, thriller cvasi-sentimental, roman de investigaţie psihologică a patologiilor derivate din pasiunea pentru animale şi transformate în acte criminale. Thanatos guvernează o lume marginală, dar nu ca periferie, ci ca izolare în vârful muntelui, personajele alimentează starea de straniu care progresează spre fantasticul de investigaţie. Termenul definit de Roger Caillois în volumul În inima fantasticului rezonează cu precizările lui Marcel Brion referitoare la volumul său, Arta fantastică: „această carte îşi propune să realizeze o sinteză a formelor în care neliniştea seculară a omului, hăituit de spaimă şi de frică, a proiectat imaginile anxietăţii sale, încercând poate să se elibereze astfel de ele, şi chiar, în anumite cazuri, să le exorcizeze” (Arta fantastică, Bucureşti, Editura Meridiane, 1970, p. 5).

Abordarea psihologică în conturarea profilului protagonistei romanului Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor şi crearea atmosferei unui veritabil policier psihologic sunt explicit detaliate într-un fragment la care se ajunge parcurgând etapele unei naraţiuni axate pe căutarea ucigaşului: „Psihicul este sistemul nostru imunitar – are grijă să nu înţelegem niciodată lumea înconjurătoare. Funcţia lui este de a filtra informaţiile, chiar dacă posibilităţile de înţelegere ale creierului nostru sunt uriaşe. Pentru că erudiţia este o povară imposibilă. Pentru că fiecare particulă a lumii, indiferent cât de mică, e alcătuită din suferinţă” (p. 230). Despre suferinţă şi moarte violentă este vorba şi în acest roman. Protagonista, Janina Duszejko, este o doamnă în vârstă, inginer de poduri, care predă engleza într-un sat din munţi, iubitoare de animale şi care află „întâmplător” de moartea unor cunoscuţi, convinsă fiind că aceştia au fost victimele unor sălbăticiuni. Ca un adevărat detectiv, va urmări îndeaproape identificarea detaliilor care vor constitui probe în elucidarea crimelor. Nu se bucură de credibilitate şi este considerată chiar ciudată, pasiunea pentru astrologie, ca şi pigmentarea textului cu versuri apocaliptice din William Blake susţinând atmosfera fantastică. De aici derivă şi primul aspect al stranietăţii, care va evolua spre un fantastic de investigaţie.

Imaginea căprioarelor care-i atacă pe aceia care le-au făcut rău pare să contureze portretul răzbunătorului. Argumentele scrise poliţiei susţin acuzaţiile împotriva acestora: „Subsemnata am fost la faţa locului şi am constatat (informaţie care se poate dovedi nespus de utilă Poliţiei) un număr foarte mare de urme de Animale – mai precis urme de copite de căprioare. Era ca şi cum Decedatul ar fi fost ademenit din maşină şi condus în desişul în care se ascundea gura puţului. Este foarte posibil ca tocmai Căprioarele pe care el le vâna să-şi fi făcut singure dreptate. (…)” (p. 194). Rezultă că adevăratele vinovate sunt animalele şi ele trebuie pedepsite, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei: „Se cuvine să încep de la Biblie, unde se spune limpede că dacă un Taur ucide o femeie sau un bărbat, ar trebui omorât cu pietre. Sfântul Bernard a excomunicat un roi de Albine, care, bâzâind, îl stingherea de la treburi. În anul 1639, în Franţa, la Dijon, tribunalul a osândit un Cal pentru uciderea unui Om. Aici trebuie să adaug că prostia şi cruzimea animalelor nu cunosc graniţe” (p. 195).

Deconspirăm finalul în intenţia de a analiza naraţiunea din perspectivă psihanalitică şi cu aura fantasticului de investigaţie. Chiar Janina Duszejko este autoarea crimelor, iar explicaţia gestului său este dorinţa de răzbunare împotriva celor ce i-au ucis câinii: „Animalele se răzbună pe oameni. Acesta e adevărul. Eu sunt doar Unealta lor” (p. 266). Îşi va petrece ultimii ani într-un ospiciu, dovedind încă o dată că patologicul a generat actele sale criminale. „În Infernul lui Dante, Vergiliu zice că astrologii au capul răsucit la spate, ca pedeapsă pentru păcatele lor, a spus Visătorul în încheierea prelegerii mele” – punctează naratoarea, augmentând atmosfera de fantastic printr-o imagine pe care o asociem cu protagonista romanului, ea însăşi cititoare a astrogramelor viitoarelor victime.

Olga Tokarczuk este un fin observator al vieţii sociale, romanul constituindu-se deopotrivă ca o restituire a atmosferei lumii postcomuniste, în care fiziologia umană represivă este plasată în prim plan. Întregul roman Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor este structurat pe un joc al măştilor hilare, de la vis la masca interiorităţii şi la măştile de carnaval de ziua Sfântului Hubert, până la descrierile personajelor cu nume la fel de hilare: Maţe, Visătorul, Sperietoarea. Boros Sznajder, singurul nume care se detaşează ca normalitate, este entomolog şi tafonom. Reţinem specializarea în analiza descompunerii cadavrelor, a fosilizării animalelor, aceasta conferind încă a aură de fantastic investigaţiilor derulate pe parcursul naraţiunii. Este efectul creării de tensiune şi macabru care vor susţine aura de fantastic, cu atât mai mult cu cât urmele lăsate de căprioare erau, în realitate, urme făcute de Olga cu un picior recuperat de la o căprioară ucisă de braconieri. Macabrul este în subsidiar şi amprentează întreaga povestire.

„Lumea e o temniţă plină de suferinţă, construită în aşa fel, încât pentru a supravieţui în ea, trebuie să le provoci suferinţă altora” (p. 114). Sub acest imperativ se construieşte o altă lume, cea a interiorităţii, a angoaselor. Titlul romanului reproduce cuvintele unui vers al lui William Blake, şi tot lui Blake îi aparţin versurile ce prefaţează capitolul „Lucrurile mari în lucrurile mici”, versuri ce ar putea fi considerate motto-ul romanului pentru a ieşi din sfera fantasticului de investigaţie şi a rămâne în cea psihanalitică: „Când unei ciocârlii rănite îi atârnă aripa inert,/ În Ceruri amuţeşte Cântecul Serafimilor” (p. 141). Lupta de idei între etica cinegetică şi spiritul justiţiar produce curiozitatea lectorului şi implicarea emoţională în rezolvarea misterioaselor crime. „… din păcate, nu sunt un Astrolog bun. Caracterul meu are un defect care întunecă tabloul configuraţiilor planetare. Privesc lucrurile prin prisma angoasei mele şi, în pofida unei seninătăţi aparente, pe care mi-o atribuie oamenii în naivitatea şi simplitatea lor, văd totul ca într-o oglindă întunecată (…)” (p. 66). Este perspectiva psihanalitică pe care a descris-o explicit Marcel Brion în Arta fantastică prin neliniştea seculară a omului care a proiectat imaginile anxietăţii sale, dorindu-şi eliberarea de ele sau chiar exorcizarea lor.

Olga Tokarczuk excelează în descrierea tabloului dramatic al existenţei şi oferă lectorului o provocare, confruntarea cu anxietăţile, cu abisurile conştiinţei, iar romanul Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor rămâne un reper în literatura de gen.