Romanul lui Adrian Cioroianu Adulter cu smochine şi pescăruşi (Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2013) surprinde prin naturaleţea stilului, previzibilul acţiunii şi simplitatea profilului psihologic al protagoniştilor. Ar putea fi considerate minusuri ale construcţiei epice, şi totuşi, tocmai acestea catalizează tensiunea discursului. Este un firesc al discursului romanesc susţinut de nucleele narative, iar protagoniştii par a se desprinde din Lumea Începutului: un El şi o Ea în căutarea înţelesurilor lumii şi împlinirii prin iubire. Alicia Leal este o femeie frumoasă, încă tânără şi o regizoare de succes. Paul Bland este scriitor şi povestitorul în contextul naraţiunii. Cei doi vor asigura prin comunicarea interpersonală şi intrapersonală spaţiul confesiunilor prin care se reproiectează un nou univers de valori, nu înainte de a se crea starea de receptare, în acest caz foarte apropiată de spovedanie: „în acele două ore (primele de dialog, n.n.) de pe cearşafuri ne-am descărcat de multe din cele ce aveam în noi. Gânduri, spaime, obligaţii şi jurăminte. Golindu-ne, puteam primi ceva nou”(p.19). Este un proces de „curăţire” a sufletului, de înlăturare a „aluviunilor”existenţiale, de eliberare de tensiuni şi vini acumulate în timp pentru a lăsa inima neîmpovărată de trecut şi creând predispoziţia de a primi provocările prezentului. Este similar cu sentimentul de dinainte şi de după spovedanie, necesare atitudini pentru viitoarele acumulări. Totul se produce sub aura sinesteziilor: „Muzica vocilor şi râsetele lor (pescarilor, n. n.) ajungeau la noi filtrate prin susurul mării, din ce în ce mai verde sub soarele în coborâre”(p.19). Iar sentimentul este al vinei de a ceda tentaţiei iubirii. Este „le point faible” care devine indiciul că nu este imaginea Paradisului, ci o întoarcere spre o reconstrucţie a Paradisului din perspectiva dorinţei de regăsire a armoniei de-Nceput. Plaja este locul simbolic al întâlnirilor, plecărilor şi singurătăţilor şi apare în patru momente temporale semnificative: Paul singur pe plajă (început), împreună spre cunoaştere prin confesiuni (dialog), despărţirea celor doi (ea este cea care va abandona relaţia), singurătatea lui Paul (în final). Este un parcurs al unei relaţii sentimentale care se transformă într-o experienţă erotică, un „capitol” necesar al unei vieţii marcate de platitudine (căsătoria cu Pupa este de o rutină exemplară).

Adrian Cioroianu scrie cu dezinvoltură o poveste aparent obişnuită de iubire, este un prim nivel de receptare. Al doilea nivel este cel simbolic şi se derulează pe două paliere: primul cu termenii-cheie adulter, smochine, pescăruşi, al doilea cu polii maluri şi uşă.

Prima axă este cea a parcursului tensionat de tentaţia iubirii şi a cunoaşterii. Adulterul este sentimentul de vinovăţie pentru o iubire întâmplătoare generată de plăcerea dialogului şi a trăirii intense a unei experienţe de-o vară. Smochinele sunt un simbol al tentaţiei iubirii. Arbore sacru al tradiţiilor indo-europene, smochinul este asociat cu imaginea ritualurilor fecundităţii. Cum iubirea celor doi este înainte de toate carnală, ritul fecundităţii este poziţionat în prim plan susţinut de o altă semnificaţie simbolică: în Grecia Antică smochinul era consacrat lui Dionysos. Atmosfera romanescă este de sărbătoare, iar momentele bachice sunt „supapele” necesare eliberării de tensiuni lăuntrice. Simbol al fecundităţii, smochinele sunt „ofranda depusă pe stânci, prin terme şi sanctuare de geniile protectoare şi de invizibili: ofrandă de care poate beneficia călătorul la nevoie tocmai pentru că este darul invizibilului” (Servier, J., Les Portes de l’annee, Paris, 1962). Sunt cadrele pe care le regăsim în romanul lui Adrian Cioroianu ca un argument al potenţării simbolisticii pentru crearea unei atmosfere de mister. Pescăruşii, al treilea reper al primei axe de simboluri reprezintă chiar eliberarea şi la propriu, şi la figurat. Este eliberarea de tumultul interior, acumulări succesive ale unei trăiri intense (ca intelectual receptarea cotidianului este exacerbată) şi o eliberare metaforică prin iubire. La finalul experienţei erotice nu obţii adevărul despre tine, ci sentimentul de eliberare – viaţa este o acumulare de succesive trăiri emoţionale, acestea se sting printr-o trăire incandescentă. Este preţul pentru eliberare şi pentru evadarea din rutina cotidiană. Iubirea este eliberare şi putere, puterea de a continua existenţa supusă unui proces de erodare prin rutină sau mărunte insatisfacţii, dar care dau măsura unui parcurs existenţial fără evenimente purificatoare. Iubirea este un mod de purificare şi de eliberare de tensiuni pentru reconfigurarea „traseelor” existenţiale. „Nimic nu se compară cu puterea pe care ţi-o dă iubirea împărtăşită şi nimeni nu este mai liber decât cel ce iubeşte şi este iubit”(p.253).

A doua axă de simboluri are două repere: uşa şi malurile, ambele aparţinând unui spaţiu multifuncţional simbolic: insula.

Ideea de fericire a Aliciei Leal este formulată succint: să găsească una din cele trei uşi din Veneţia care duc într-un univers paralel, să fie primăvară, timpul să stea pe loc, să aibă veşnic 28 de ani, să nască trei copii şi să privească marea sau să culeagă fructe. „Ar fi un alt fel de Paradis” (p.181). Uşa desparte lumi şi deschide un univers al purităţii, al iubirii împlinite şi al împăcării cu sine. Uşa este deschiderea spre mister şi invitaţia la călătoria spre alt tărâm, cel al cunoaşterii. Are şi o semnificaţie escatologică, ca loc prin care se intră într-o lume superioară. Este în acelaşi timp o chemare spre un univers al nevinovăţiei, trecerea din lumea greşelilor, adulterul, în lumea pescăruşilor, a înălţării.

Malurile sunt un alt simbol pe care îşi grefează Adrian Cioroianu circularitatea naraţiunii. Povestea de iubire începe pe mal (plajă), derulează cele mai semnificative momente într-un du-te-vino ţărm-insulă şi se sfârşeşte în singurătate pe ţărm.

Iar insula ca spaţiu simbolic este „oaza” de reflecţie şi refugiu din faţa tristeţilor. O singură dată cei doi se duc împreună pe insula-ţintă a repausului în doi. Este şi locul de demarcaţie între linişte şi nelinişte, împlinire şi singurătate, detaşare şi disperare.

Adrian Cioroianu surprinde ca romancier prin această tehnică a pendulării între stările definitorii ale căutării şi negăsirii, o permanentă alergare prin viaţă după experienţa care descătuşează şi eliberează. Revenirea la platitudine şi căsătoria susţinută de obişnuinţă şi lipsită de pasiune este pedeapsa pentru experienţa consumată care-i dă puterea de a-şi continua existenţa „fără relief”. Poate de aceea plasarea experienţei erotice într-un spaţiu liminal sub soarele torid al unei veri la final, cu imaginea pescăruşilor care simt beţia libertăţii necondiţionate, reprezintă tot atâtea ingrediente ale unei poveşti de neuitat. Simbolistica finală a malurilor: Alicia pe un mal, el pe celălalt, ea se pierde, el „se-nalţă”. Insula cu pescăruşi este refugiul pentru o clipă din faţa platitudinii vieţii caduce, un popas în amintire, ca act de purificare într-un demers existenţial.

Cele trei centre de iradiere ideatice, care sunt şi cuvintele-cheie ale titlului romanului sunt: asumarea vinei (adulter), cedarea în faţa tentaţiei ( smochine), eliberarea prin trăirea unei iubiri pasionale(pescăruşi). Sunt şi planurile narative în succesiune care asigură tensiunea discursului narativ, susţinute de sinesteziile generate de un peisaj marin.

La momentul lansării romanului în cadrul Colocviilor „Scrisul Românesc”, Adrian Cioroianu a declarat că acest roman va fi probabil singurul din cariera sa. Părea noastră este că dacă scriitura de acest gen este pentru autor un mod de „purificare”, de eliberare de tensiuni existenţiale şi un impuls de creaţie, nu doar o comandă, atunci vom asista la alte asemenea scrieri care, cumulate vor asigura o nouă percepţie a autorului, nu doar de cercetător în domeniul istoriei, ci şi de romancier.