| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Gela Eneapoemul despre otto la cămin stam în aceeaşi cameră cu otto. separaţi doar de un perete fals otto dormea ca un copil. când visa otto visa ca un om mare noaptea lovea peretele din rigips. zicea că trebuie să ne jucăm amândoi otto intra în mintea mea cu pofta unui lup tânăr. şi sub pătura mea jucăriile erau din nori şi din fulgere plouam în noi. târam pe jos pijamalele ude asemenea unor cozi de reptile. ne împiedicam în ele. cădeam otto îşi da cu apă rece pe faţă. spunea că trebuie să se trezească de-adevăratelea însă otto nu era niciodată absolut treaz. avea o rezervă de somn/ de care nu se-atingea rezerva aceea trebuie activată cu precizie. şi doar o singură dată. aşa spunea otto uneori otto uita să se spele. sau apa nu era destul de rece. atunci apărea în cameră o femeie care-şi zicea mamă otto nu avea mamă. sau cel puţin aşa credea el. nu îi sărea în braţe. nici bomboanele de la ea nu-i plăceau au gust de pământ. sau cel puţin aşa spunea otto/ care nu lăsa pe nimeni să le-ncerce câteodată otto se proba în umbra acelei femei/ umbra îi venea întotdeauna mare. sau otto era prea mic. nu i se potriveau lucrurile altora aseară a apărut femeia din nou. cu palmele transpirate. otto s-a privit în stropii aceia semănau cu ploile noastre nocturne. sau aşa i s-a părut lui otto. i-a cerut bomboane şi le-a mâncat eu m-am jucat de-a ploaia. toată noaptea m-am jucat singură. de-a ploaia. eram goală. într-o coroană de brusturi. îmi crescuse umbra udă şi grea. o târam după mine asemenea unei cozi de reptilă. credeam că e otto. că mă urmează *** mă uit la mine încă nehotărâtă/ care să fie ultimele haine/ cum îi este mai comod pământului să se întrepătrundă prin stofe colorate negre sau albe care ar trebui să fie ultimele cuvinte/ de bun-simţ mai lăsaţi-o-ncolo de jale lumea creşte în frumuseţe dacă ştie când să dispară când să-şi croiască ecrane imense reconectată la energii eoliene posibil să spun: lăsaţi-mă singură am nevoie de mustul acesta al singurătăţii să-mi facă buzele roşii pentru cel din urmă pupat pe gură după cum la fel de bine pot să vă zic am visat-o pe mama îmi făcea semne din pragul casei de la bistreţ casă-vagon: ce uşor ne găseam unii pe alţii acum să vă daţi la o parte mi-a spus că vine şi să nu se-mpiedice tocmai de voi promisiuni pentru alhambra jumătăţi de inimă aici: strugurii vinul beţia/ şi voma promite că mă vei ţine în braţe când îmi va fi cel mai rău să-mi trimiţi salutări cum trimit unele păsări semnale dacă se-apropie primejdia mă voi întoarce alhambra mă voi reinventa voi pune două cărţi pe-aceeaşi noptieră două perne în acelaşi pat promite răspunsuri jungla trece prin sânge fiare mi se spânzură în carne promite că acolo insurgenţele ţin loc de ziduri spune ceva să însemne curaj o îngăduinţă peste cele ce-au fost acoperiş templului de sus totul este altfel şi mai mic o pălărie imensă/ cerul nu ne vedem de el promite alhambra puţin pământ să ne facem casă o droaie de copii s-aştepte dimineaţa paharul cu lapte despre mare şi noi câteva figurine sculptate în nisip se vor graiul artistic al moleculelor mângâiate de vânt e la fel de cald precum ştii/ marea mai înghite din când în când câte un om dincolo de geamandură viaţa prinde gust sărat şi muţenia lighioanelor din adâncuri apa nu s-a schimbat prea mult doar tu lipseşti şi problema este că aşa va fi mereu de-acum încolo/ marea: fără tine azi s-a sinucis un pescăruş înghiţind aerul dintre noi l-am văzut ca într-o oglindă decadentă cum se făcea mic aproape cât un punct aproape cât o jumătate de punct/ cât o tăcere ţi-aş spune că marea a devenit asemenea unei femei siliconate/ cu bustul la vedere că numai din cauza depresiei şi-a pierdut virginitatea dar tu o iubeai prea mult şi cu siguranţă nu m-ai crede |