Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Gela Enea

lilith

mă trezesc adesea cu dorinţa expresă/ de

a-i spune cuiva că-l iubesc

în jurul meu/ toţi şi toate

au trecut prin experienţa catharhică

a dragostei

şifonierul s-a iubit cu bluzele transparente/ până s-a dus vara

apoi

fiecare şi-a văzut de viaţă

rochiile s-au iubit cu nishane/ până s-a combinat

cu transpiraţia

s-a ales praful şi de idila asta

mama

s-a iubit cu tata să mă facă pe mine/ zicea

că nu mai coincid trupurile noastre la ecograf

tata

s-a iubit şi cu nina de la parter

conştiinţa lui era praf/ acum se desface în cataplasme

peste nişte răni mai vechi

recunosc/ familia nu seamănă cu un triptic

mai degrabă cu o apă adâncă/unde

vieţuitoarele mute nu fac umbră

ori cu un copac/ pe crengile căruia

păsările înnoptează în cântec

familia este

staborul îngerilor

e de preferat să întârzii la convocări/ te dai bolnav

n-ai ştiut ce faci/ te-a luat valul

/.../

cu toate astea

simt nevoia să spun cuiva te iubesc

între timp

mama a devenit sora nectaria

tata este pe şantier/ sapă

în speranţa unor vestigii

pentru săpături adânci îţi trebuie vlagă/ nici tata

nu mai e chiar tânăr

/.../

nu-mi rămâne decât să mă uit în oglindă

să-mi rescriu ontogeneza la scara 1/n

eu sunt lilith

m-ai auzit

eu sunt lilith

repetă după mine cine sunt eu

haide

spune-mi ceva despre care să tac

dacă dispar acum/ voi scăpa

de o internare pe termen lung

voi primi pachet

alimente săpun pastă de dinţi

poate şi nişte cărţi

de la ruda mea îndepărtată/ lumea

în camere obscure

libertatea se developează/ sinucigaş

confidenţa

înmugureşte în urechile microfoanelor

uită-te la degetele mele cum cresc/ până la

fire de înaltă tensiune

uită-te la inima mea cum descreşte/ încât

se face punct

eu sunt lilith

repetă după mine

cine sunt eu

mi-au pus nume de cod/ valentina

habar n-am de unde vine numele ăsta/ nici cui foloseşte

anonimatul precauţiei

în niciun caz nu vine de la sfântul răspunzător cu dragostea

totuşi simt nevoia să mă strigi pe numele adevărat/ aşa cum alţii

simt nevoia să se dezbrace-n public

/.../

mă trezesc adesea cu dorinţa expresă

de a-i spune cuiva că-l iubesc

eu

sunt

lilith

verifică unghiul/ din care

toate oglinzile mint

speranţa creşte din celelalte unghiuri

rămase

(NB Nishane – extract de parfum)

***

lumea nu se sfârşeşte în butoiul cu oase arse

nici în fumul care trece liber peste gard la vecini

lumea se sfârşeşte când se vor sfârşi cuvintele în carcera gurii/ când

în loc să latre

câinii vor începe să vorbească

pe limba lor câinească/ intraductibilă

dragostea nu se sfârşeşte în montura unui inel pierdut

nici în plescăitul tuşului pe hârtie

dragostea se sfârşeşte când se va revărsa tot alfabetul la picioarele tale

şi-n loc să alegi litere ca să scrii te iubesc/ tu

vei călca pe ele ca pe nişte insecte puturoase

viaţa nu se sfârşeşte când îţi moare tatăl sau mama

şi nici când îţi moare băiatul sau fata

viaţa se sfârşeşte când îţi vei aduce aminte că ţi-a murit cineva

dar nu vei mai şti cine

şi te-apuci să-i dezgropi pe toţi

si intră mirosul de putred în tine

şi pe-al tău

tot nu-l mai găseşti

între pereţii acestui oraş

în fiecare seară citesc

la poezii dau vocea foarte-ncet/ să m-aud numai eu/ ca şi cum

cearşaful şi perna ar disloca sunete pentru liniştea lor/ de pânze şifonate

spre miezul nopţii îmi fac promisiuni/ o să mănânc salate/ o să

slăbesc

nu voi mai sforăi/ şi

în tot somnul meu un bărbat îndrăgostit mă va ţine-n braţe

dimineaţa

mă doare capu-ngrozitor/ parc-aş fi trecut printr-o beţie zdravănă

mă-mpiedic de covoare

uit lucruri/ uit să mă bucur de întâmplarea că m-am trezit

dimineaţa e cel mai greu s-o iau de la capăt

mă schimonosesc în oglindă

imaginile

sunt un fel de răni ale aerului

nu există bandaje pentru ele

nici remedii

ziua

mă comport cumsecade/ merg

la serviciu stau peste program

îmi hidratez iluzia

că sunt vie

şi se face seară

şi-mi citesc tot felul de chestii

şi la poezii dau vocea foarte-ncet

seara

oraşul moare

sau aşa mi se pare mie

luminile străzilor devin artificiu de compoziţie

a somnului

unde se scaldă peşti

prieteni

în oraşul meu sunt puţini

nu trec testul curajului de-a pune câte-un nume fiecărui lucru

nu există nume pentru disperări/ există culori

nici pentru fericiri de ocazie/ le recunoşti după cântecul mulţimii

ce trece pe bulevarde fluierând

în oraşul meu

viaţa este o iapă costelivă/ se mai poticneşte în mers

aşteaptă s-o arzi pe spinare cu biciul

oamenii

se întâlnesc foarte rar unii cu alţii

nici nu se salută întotdeauna/ spun că nu se cunosc

se vede pe faţa lor că mint

nu-i port ranchiună acestui oraş

aici m-am îndrăgostit prima oară

şi am plătit cinstit/ cum se plăteşte

mi-am dus mortul la groapă/ l-am plâns

o vreme m-am îmbrăcat în negru

apoi am iertat

R.C.

ne-am lipit buzele în ultimul sărut

cum se lipeşte pana unei pasări în sângele

de pe botul animalului de pradă

venise femeia aceea frumoasă

minţea că bătrâneţea e doar pentru oameni ca noi

ea nu va îmbătrâni niciodată

hainele îndrăgostiţilor vor ajunge toate la vechituri

noi încă plagiam fericirea părinţilor

aşa puţină câtă era

ne închinam amândoi în dreptul fiecărei biserici

fără să-i pretindem nimic lui dumnezeu

femeia frumoasă s-a aşezat între noi

povestind despre singurătate ca despre o ţară

în care au fugit toţi bărbaţii

 

© 2007 Revista Ramuri