Editura Limes a publicat în anul 2021 volumul bilingv, română-engleză, Trupurile care nu ne vin niciodată bine/ The bodies that never fit us well de Daniel D. Marin, în colecţia Magister, editor fiind Mircea Petean. Traducerea textelor în limba engleză îi aparţine Lianei Andreasen, iar coperta este realizată de Oana Stepan. Citim în pagina de prezentare că autorul se află la al cincilea volum de versuri, preocupat fiind şi de realizarea unei antologii retrospective a Generaţiei douămiiste, ca şi de traducerea unor texte din literatura universală. Titlul, unul foarte sugestiv pentru condiţia umană, este dublat de un text introductiv, în care autorul se adresează, probabil, unui cititor atemporal, cu îndemnul: „un om de zăpadă/ în centrul oraşului. Noi avem grijă/ de tine, tu visează frumos!”. Volumul Trupurile care nu ne vin niciodată bine este împărţit în următoarele capitole: „Din dilemele domnului R”, „Vocea”, „Sacul”, „Spaţiu intim”, „Toată seara”, „Grifonul”.

Dacă este să-l credem pe Daniel D. Marin când spune „eu nu am inimă/ ci un sertar plin cu fotografiile mele vechi”, atunci admitem că aceste fotografii sunt ipostaze existenţiale, pe care cei curioşi le-au contemplat din toate unghiurile, cu lumină sau în semiobscuritate, le-au întors în toate poziţiile, apropiindu-le ori depărtându-le, ca, în final, să se plictisească şi să plece. Este şi cea mai tulburătoare definiţie a alienării pe care am citit-o în ultima vreme şi citez din textul cu acest mesaj: „le-am spus că eu nu am inimă,/ ci un sertar plin cu fotografiile mele vechi/ am luat bisturiul de pe masă/ şi cu o mână sigură mi-am incizat pieptul/ şi s-au apropiat de pieptul meu/ şi au privit înăuntru prin incizia perfectă/ s-au uitat curioşi la fiecare fotografie,/ au întors-o pe dos, apoi pe faţă/ [...] răscolind ore-n şir cu degete febrile/ fotografiile mele, până când s-au plictisit/ şi au plecat” (incizia).

Lumea ficţională a lui Daniel D. Marin este populată de personaje, dedublări ale vocii poetice şi-i întâlnim, astfel, pe domnul R, pe Tufor sau pe Mărinică cel orb, rude, cum este fratele, ori simple cunoştinţe, dar indiferent cum se numesc ei şi ce sânge le curge prin vene, au în comun aceeaşi geneză: „începe în fiecare dintre noi. O celulă se divide/ până ajunge un organism independent./ îşi schimbă vocea, înfăţişarea, culoarea ochilor cu uşurinţa unui actor profesionist./ execută piruete, salturi spectaculoase de la mare înălţime,/ aleargă în tălpile goale pe suprafaţa aparent lină şi limpede a apelor,/ învârte minţile noastre ca un scamator” (coexistenţă).

Primul poem al volumului, Din dilemele domnului R., este dedicat lui Mihai Ursachi şi foloseşte formula unui monolog al oricărui bărbat timid, nesigur în arta sa de a aborda o femeie. Este atâta duioşie în numărul pe care şi-l repetă domnul R pe scena vieţii, ca, la final, să nu primească nicio încurajare de la public, recte, de la domnişoara pe care şi-o imaginează drept o natură extrem de analitică, de unde şi incertitudinea domnului R, care rămâne domn şi cam atât. Îl regăsim pe domnul R în poemul următor, cu tabieturile sale matinale, ritualul cafelei, odihna prelungită în pat, dar imaginea de fond a discursului liric este cea a păianjenului pe care îl urmăreşte cu privirea, ceea ce aduce poezia în proximitatea unei alte creaţii, ultima poemă scrisă de Marin Sorescu, pe un pat de spital, doar că la Daniel D. Marin nu cred că se vrea o alegorie a morţii, ci un simbol al solitudinii. Ne alăturăm unui pelerinaj sentimental în care „domnul R iese la plimbare şi-n jurul capului/ are un fel de nimb. domnul R. vorbeşte cu păsările/ şi păsările vorbesc cu domnul R./ domnul R. vorbeşte cu oamenii şi oamenii/ nu vorbesc cu domnul R” ( o conjunctură astrală favorabilă). Domnul R. somnambul, un alt poem de mare forţă poetică, unde personajul apare din nou într-o înfiorare continuă, capabil să adune lacrimi străine, chiar dacă mincinoase, şi să le privească de parcă ar fi pietricele albe de mărgean, din care, în maniera lui Hermann Hesse, ar putea face jocul cu mărgele de sticlă.

Al doilea capitol propune o natură problematică, sinele pare teleghidat: „vocea îl urmărea peste tot, se putea afirma/ că i se înfiltrase în tainiţele întortocheate/ ale minţii sale încât devenise palpabilă/ vocea asta avea formă, culoare, gust, ba chiar/ şi miros, şi, ca un îndrăgostit precoce, o urmărea/ cum se plimbă nestingherită prin mintea lui” (vocea). Relaţionarea cu oamenii este sugerată prin intermediul celui mai puternic şi uman sentiment, anume, dragostea: „el crede că iubeşte lumea/ şi chiar o iubeşte. el îşi imaginează, uneori, că trăieşte/ într-o lume complicată care necesită explicaţii simple/ sau complicate, apoi îşi imaginează că trăieşte într-o junglă/ printre triburi de canibali şi totul pare inexplicabil” (colapsul).

Capitolul Sacul conţine în incipit poemul cefele, în care poetului, căutând fiinţe sociabile, nu i se revelează decât ceafa trecătorilor, într-o grabă continuă, un fel de teatru al absurdului, în sens ionescian: „văd doar ceafa unui trecător/ îmi propun să mă gândesc la ceva frumos/ nu-mi vine în minte nimic,/ mai fac doi paşi/ [...] văd ceafa altui trecător”, asta până ce primeşte un ghiont în spate: „uită-te dracu pe unde mergi/ mă trezesc brusc”. Aşa cum susţine şi prin titlul volumului, cu privire la relaţia trup-suflet, nici poetului nu-i vine bine trupul său: „trupul meu gol din latex moale, elastic,/ pe care oricine îl poate umfla/ exact ca pe un balon/ dându-i apoi drumul în aerul încins,/ zburând peste blocuri, peste nori/ înspre un ţinut îndepărtat/ [...] unde eu plâng şi mă dezumflu” (trupul care nu îmi vine bine). Ultimul poem aduce o altă imagine insolită, cea a unui grifon, întrupare terifiantă şi devoratoare, care îl şi avertizează pe autor: „în curând cerul va fi pământ/ şi pământul va fi o mare moartă. E primul semn...”. Viziunea pare una apocaliptică, un scenariu al transmigraţiei, în urma căreia poetul devine însuşi grifonul.

Recomand volumul Trupurile care nu ne vin nicodată bine, cu convingerea că fiecare cititor va descoperi imagini foarte puternice, conotaţii neobişnuite şi o artă a spunerii poetice de mare originalitate.