În colecţia Arca a Editurii Neuma a apărut, în anul 2022, volumul de versuri semnat de Liviu Capşa, cu titlul Zona de indulgenţă, coperta fiind realizată de Gelu Iordache. Despre Liviu Capşa se cunoaşte faptul că, înzestrat cu un spirit ludic foarte productiv şi atent la fenomenul literar românesc, în evoluţia lui a parodiat scriitori consacraţi, imaginând, astfel, o manieră originală de a da propria replică discursului acestora. Volume precum Parodii optzeciste sau Noi parodii optzeciste, titluri care relevă Generaţia la care se referă parodiile poetului, sunt exemple în acest sens. Desigur că poezia acestui autor nu se rezumă la parodii, registrul său liric este unul complex, de la literatura pentru copii, jucăuşă, muzicală, până la meditaţia cu accente grav-ironice, aşa cum apare ea în Victoria cotidiană, Mesaje pentru robot, Sinucidere cu crini, poeme de amor, Un coşar la Paris, Măşti veneţiene.
Volumul apărut la Neuma este împărţit în două mari capitole, Roboţi sociali şi Zona de indulgenţă, primul text din volum având un titlu care trimite către o coordonată temporală, şi anume, o zi măreaţă, dar cât de măreaţă ne convinge lectura poemului, din care citez: o zi pentru istorie/ coconul viitorului s-a ridicat/ în două picioare/ se clatină, păşeşte, umblă/ gânguritul lui are măreţia unui tunet. Atmosfera se-ncinge, româneşte, de la grătarele unde se-nvârte marele proţap naţional/ pe care rânjeşte viţelul/ cel mai gras. Este o punere în scenă, într-o tuşă deopotrivă ironică şi tristă, a Zilei Naţionale, cu acele false candori patriotice, pe care poetul le ia în colimator. Un alt poem, o altă abordare a cotidianului, de data aceasta reprezentat de statui, care, la modul magic, capătă vigoare, fac exerciţii de educaţie civică, pentru că, ne asigură Liviu Capşa, li s-a urât cu eternitatea/ nu-şi mai încap în piatră/ mâine-poimâine or să plece pe străzi/ vor da buzna prin case/ îşi vor cere dreptul la viaţă.
Poezia care dă titlul primei părţi a volumului, roboţi sociali, are ca temă, cel puţin în opinia mea, o metamorfozare a fiinţei umane în marionetă, din care derivă automatismul gândirii, incapacitatea de a găsi răspunsuri la nenumărate întrebări, într-un cuvânt, alienarea: răsar roboţii sociali/ ceva îi animă, îi împrăştie/ îi aleargă-n toate direcţiile (...) un cod universal îi uneşte/ succesiuni de fapte, noi traiectorii/ ies la iveală. Aceşti roboţi, cum le spune autorul, storc miere şi ambră, iar când redevin umani/ roboţii sociali îşi caută locul/ precum peştii şi păsările/ migrează spre ultima înmulţire, care, în niciun caz, nu pare să le readucă dimensiunea pierdută, nici să-i salveze de furtuni galactice ori, pur şi simplu, de moarte. Inegalitatea nu e manifestă doar între hotarele unei ţări, ci şi la nivel mondial, sau mai ales la nivel mondial, pentru că ţările mari au mai mult cer/ împărţeala Domnului/ n-a fost deloc dreaptă/ belşug de cer peste belşug de pământ (mai mult cer).
Următorul text nu se încadrează în tipologia precedentelor şi nici într-a celor următoare, vine ca o pată de culoare, cu un lexic de sorginte populară şi regională, ceea ce îi conferă un farmec indiscutabil. Este vorba despre scrisoarea mătuşii Profira (din anul de graţie 1969), importantă fiind şi precizarea anului. Că ne dăm uşor seama ce etapă istorică parcurge satul românesc, la acea vreme, ne ajută chiar Liviu Capşa, să înţelegem rusificarea poporului, aşa încât citim că Valea o duce bine, şi-a găsit slujbă, zice mătuşa Profira în scrisoare, adică este storoş de noapte la selsoviet, Nina e pradaveaţă la magazin, la Chiperceni dar o ia nacelnicu ei la Orhei s-a deschis un univermag cu de toate. De la mătuşa Profira ajungem la un alt membru al familiei, la tatăl, care, având o viziune personală, ascultă Europa liberă, iar copilul se miră cum de ne spun cei de afară ce se-ntâmplă în ţară/ ce nu se scrie la ziare/ şi ce nu trebuie să uităm/ deşi noi uităm imediat (în zadar).
Prin deşertizarea satelor, urbanizarea forţată, transferarea ţăranilor din case cu acareturi şi ogrăzi unde existau porci în coteţe, câini în lanţuri/ fum în hornuri, unde pământul era atât de rodnic, încât găseai prune în iarbă şi dude-n ţărână/ oameni pe bătături, s-a ajuns la cutii de beton frumos aliniate, rufe colorate fluturând în balcoane, câini fără lanţuri şi oameni care pleacă şi vin/ şi-apoi iar pleacă/ zi şi noapte/ noapte şi zi (o compunere). Pentru unii oameni, scăparea este la cârciumă, acolo unde îşi trăiesc prezentul etern, unde e o poiană renăscută/ din care politichia/ iese oloagă cu capul spart/ şi minţile rătăcite (ritual).
Partea a doua a volumului conţine, printre altele, şi textul provincia n-o să moară, ca o contrapondere la celelalte poeme din prima parte, în care este pusă sub lupă mizeria socială, sub toate aspectele sale. Citim, astfel, în poemul amintit, că: provincia n-o să moară/ cât timp soarele răsare/ şi pentru noi după blocuri/ ciorchini de vieţi/ spânzuraţi pe tulpinile neamurilor, pentru că, afirmă Liviu Capşa, am rezistat cu Siberia-n sânge/ cu gheaţa înfiptă-n viscere/ am achitat până la ultimul bănuţ/ nota de plată a fricii, a uitării.
Poemul zona de indulgenţă e un manifest pentru libertatea autoproclamată, în realitate, o iluzie, căci, deşi interdicţiile sunt arse pe rug, viaţa se consumă într-un stat vegetal un stat mineral/ un stat din care/ s-au evaporat toţi cetăţenii. În animale eliberate, Liviu Capşa valorifică substratul stilistic al alegoriei, folosind pretextul animalelor eliberate, după ce şi-au petrecut bună parte din viaţă la circ, sub biciul dresorilor, tema fiind cea a puterii de regenerare a unui neam. Întrebarea, una retorică, din final, oferă cheia de interpretare a întregului text: dar despre dresorii/ care le-au cizelat talentul/ cu atâta migală/ iubindu-le cu puterea poruncii/ a biciului şi-a recompenselor dulci/ ce se mai ştie/ ei cu cine-au rămas.
Ultimul poem adaugă tabloului, destul de pesimist, şi sentimentul zădărniciei, al efemerităţii noastre: neobservată trecu viaţa/ ca un pocnet de balon/ într-un parc de distracţii (a fost sau n-a fost). Nu ştim să răspundem dacă a fost sau n-a fost ori ce-o fi fost, dac-a fost, dar cu certitudine ştim că parcurgerea acestui volum îmbogăţeşte lectorul cu idei, nuanţe, imagini de mare fineţe stilistică şi că face dovada unui poet veritabil şi actual!