vis despre cum să mori într-o dimineaţă de februarie

pe o vreme urâtă după ce ai văzut-o din nou:

femeia pe care nu ştii decât s-o visezi

nu poţi decât s-o visezi. lângă iaz a ieşit toată curtea regală

să salute colţul ierbii decretată moartă la datorie.

un scrib într-un sanatoriu pierdut printre dealuri; o pasăre

pe un tablou ciugulind din mâna unui sfânt revoltat

de sămânţa anului: mania persecuţiei într-un ungher al unei alte ierni

altă viaţă altă alegere alt vis. şi cutremur al palmei străinului.

un ceainic în clocot. un drum siberian cu sănii bezmetice

şi o sticlă de votcă făcută ţăndări între dinţii unui karamazov ştergându-se pe bot ca un animal retras la pensie.

şi chipul tău cât un strigăt pe malul celălalt al apei

gângurind spre privirea mea orbită de un soare

ce nu era al tău. sau aşa se vedea din pliul acela fragil

al unui vis de beţiv: în josul paginii cobora o turmă de miei

cântând un şlagăr de de andré dansând sub ninsoarea

aceluiaşi februarie când spre dimineaţă te-ai trezit şi ţi-ai spus:

iată încă o ocazie ratată de a muri fericit.