Indivizii care îţi amărăsc viaţa sînt de trei feluri. 1. Cei ce-şi exprimă pe faţă lipsa de înţelegere, reaua voinţă, relele intenţii în raport cu tine, neangajîndu-se în niciun joc al disimulării, nelăsînd niciun dubiu asupra atitudinii lor. Sînt adversarii aşa-zicînd „cinstiţi”, amestecînd totuşi în mîlul aversiunii şi al denigrării un dram de cavalerism. 2. Persoanele de-o bunăvoinţă forţată, de-o amabilitate factice, linguşitoare, cu un surîs ipocrit, sub care nu e greu să discerni indiferenţa rea, calculul rece. Ele îi pot păcăli în special pe neofiţi, pe naivi. O experienţă ceva mai avansată în politica relaţiilor interumane nu poate a nu sesiza contrafacerea unui asemenea comportament. 3. Ipochimenii care dispun de-o mare dibăcie , de-o veritabilă artă de a-şi ascunde gîndul real şi intenţiile inavuabile, prestidigitatori ai nuanţelor, iluzionişti ai virtuţilor, fabricatori ai unei carisme care anevoie se distinge de cea autentică. Măcar în unele cazuri, ei pot juca pe degete aproape pe oricine. Îţi trebuie nu doar o penetraţie psihologică exersată, ci şi sînge rece pentru a-i înfrunta, pentru a smulge masca lor atît de „simpatică” încît, la prima vedere, respingerea ei pare o nedreptate şi un grobianism. Se întîmplă să nu-ţi dai seama decît cu întîrziere ori să nu-ţi dai seama niciodată pe deplin de ascunzişurile morale ale acestor abili, aşa cum în dosarele justiţiei rămîn fărădelegi cu autori necunoscuţi.

*

Nu o dată o femeie „hetairică” poate dovedi incontestabile virtuţi pe linia unei legături preferenţiale: omenie, tandreţe, dispoziţie iertătoare, pe cînd femeia „virtuoasă” poate cădea uşor în păcate precum rigiditatea, opacitatea, ţîfna, dorinţa de răzbunare.

*

„Trei picturi realizate de cimpanzeul Congo, care au fost scoase la licitaţie la Londra alături de tablouri de Renoir, Fernand Léger şi Andy Warhol, au fost adjudecate luni contra sumei de 14.400 de lire sterline (21.600 de euro). Estimate la sume cuprinse între 600 şi 800 de lire sterline de casa de licitaţie Bonham, cele trei tablouri au fost achiziţionate de americanul Howard Hong care se vrea a fi «un mare amator de pictură modernă şi contemporană». Supranumit «Cézanne-ul lumii maimuţelor», Congo a realizat peste 400 de desene şi picturi în anii ‘50, încurajat de antropologul Desmond Morris. Devenit celebru pentru cărţile şi emisiunile sale de televiziune despre lumea animalelor, cercetătorul a expus tablourile lui Congo la Londra, în 1957, convins că cimpanzeii au o sensibilitate artistică. Se spune că însuşi Picasso ar fi atîrnat pe perete în atelierul său un tablou de Congo, al cărui stil l-ar fi apreciat ca fiind «un expresionism abstract»” (Adevărul, 2005).

*

Camil Ressu, după cum îşi amintea elevul său, Alin Gheorghiu, avea obiceiul de-a distruge desenele studenţilor. Aşa făcea el corectura. Motivaţia: „O să-l faci a doua oară. Dacă ţi-a reuşit doar din întîmplare, nu-i nici o pagubă; dacă există în tine talentul, o să-l faci bine şi a doua oară”.

*

Ţăranii ştiu bine că un pămînt cultivat mereu cu aceeaşi plantă, după un timp, se secătuieşte, putîndu-se reface printr-o altă cultură. Artiştii uită adesea de faptul că preocupările lor creatoare îi epuizează, fiinţa lor putîndu-se regenera prin clipele nule, prin acele clipe în care ai simţămîntul penibil că „pierzi timpul”. Clipe aparent sterile, dar asigurînd în obscurităţile sufletului o nouă fază a rodniciei.

*

„Cea mai bună apărare împotriva unei iubiri este să-ţi repeţi pînă la bourrage că această pasiune e o nerozie, că nu merită atîta pentru ea etc. Dar tendinţa unei iubiri e tocmai aceea de-a ne da iluzia că e vorba despre un mare eveniment şi frumuseţea ei constă tocmai în permanenta impresie că s-a întîmplat cu noi ceva nemaipomenit, ceva nemaiauzit” ( Cesare Pavese).

*

Omul înţelept este mereu egal cu sine prin sinceritate. Omul inteligent este, într-un anume grad, înclinat spre afectare, spre teatralitate. Nesinceritatea este un ingredient care, în cantitate mică, dă inteligenţei un gust picant.

*

O autocaracterizare a lui Malraux, prin intermediul baronului Clappique, din La condition humaine: „Cînd spunea că se va omorî, el nu credea asta, însă pentru că ea îl credea, intra într-o lume în care adevărul nu mai exista. Nu era nici adevărat, nici fals, ci trăit. Şi pentru că nu exista nici trecutul său pe care tocmai îl inventase, nici gestul elementar presupus atît de aproape pe care se bazau raporturile sale cu această femeie, nu mai exista nimic. Eliberat, el nu mai trăia decît în universul romanesc pe care îl crease”.

*

Primesc săptămînal o sumă de cărţi de versuri din toate colţurile ţării. Oare cum află autorii lor, de care, de cele mai multe ori, n-am auzit, adresa mea şi uneori şi telefonul, deoarece unii dintre ei mă sună pentru a-şi confirma recepţia cărţii trimise? Mă simt jenat, căci mi se presupune, vai, un rol de … mecena al cuvîntului critic pe care, în marea majoritate a cazurilor, nu l-aş putea asuma. Lăsînd la o parte împrejurarea că mai toate aceste plachete au un nivel foarte modest (deşi sunt şi excepţii care mă bucură), ar trebui să am la îndemînă zile de şapte ori mai lungi şi o energie corespondentă pentru a le comenta pe toate…

*

Vorba de spirit: varianta color a spectacolului inteligenţei.