„Aşadar metafizica se găseşte în dificultate, dar nu a murit; vremurile noastre îi ignoră şi măreţia şi fragilitatea. Maritain ilustrează perfect acest paradox în Distinguer pour unir ou Les degrés de savoir. Măreţia ei constă în aceea că este o ştiinţă rodnică şi necesară despre Dumnezeu, fiinţă şi lucrurile ultime, iar fragilitatea ei stă în faptul că reprezintă o cunoaştere pe care o descoperim cu trudă şi pe care o deţinem într-un mod nesigur şi niciodată complet” (Vittorio Passenti).

*

Dacă s-ar aduna tot aurul extras pînă acum de-a lungul istoriei, s-ar obţine un cub cu o latură de 20 de metri.

*

Criza de care vorbesc psihologii, a cincancenarilor. Eu unul n-am putut-o constata pe piele proprie (ceea ce nu înseamnă neapărat că n-am trecut prin ea, aşa, pe nebăgate de seamă), dar am fost în măsură a o urmări la unii semeni. Desigur, ea nu se produce cu o rigoare calendaristică la cinci decenii (punct de reper mai curînd simbolic). Poate apărea cu ani înainte ori după această răscruce codificată, manifestîndu-se printr-o anume diferenţiere pe sexe. La bărbaţi apare o varietate specifică a crizei cu pricina. „Importanţa” lor creşte brusc în propriii ochi, drept care, chiar dacă sînt mai tineri decît tine şi te obişnuiseşi cu oarece politeţe din parte-le, încep să te tutuiască, îţi taie vorba, se lansează în lungi tirade aşteptînd să-i asculţi, anihilînd clipele cînd ai dori să spui şi tu ceva. Au pretenţia să-i saluţi primul ori se fac că nu te văd, în circumstanţe în care altădată te salutau fără ifose. La femei predomină o altă speţă de reacţii. Dispărînd ori reducîndu-se mijloacele seducţiei, le ia locul totuşi o poză a relevanţei personale de ordin fizic, necontenit retuşate, „îmbunătăţite” cu cele mai diverse ingrediente. În opoziţie cu bărbaţii, te tratează cu mai multă atenţie decît în juneţe, dar ce folos? O doamnă „coaptă” ajunge a te terifia cu relatarea împlinirilor, multiplelor ei succese eroticeşti, mişcîndu-ţi cu nonşalanţă pe sub nas evantaiul larg deschis al elogiilor ce i s-au adus. Şi ambii cincancenari, bărbatul şi dama, poftesc – ce altceva? – decît să le aduci obolul de recunoaştere supremaţiei lor tot mai impacientate, aidoma unor copii mici, lacomi de dulciuri...

*

„Dorind cu orice preţ să fie amabil, vorbeşte mult. La început m-a privit cu o seriozitate îmbufnată, primire pe care nătărăii o rezervă întotdeauna străinilor M-am gîndit că singurul lucru ce merită a fi cîştigat de la un prost e afecţiunea lui; din fericire, de astă dată dezgustul n-a precumpănit. Cucerirea lui signor Migliorini mi-a făcut plăcere. Am reuşit atît de bine încît după ce m-am despărţit de doamna P(ietragrua) m-a însoţit pînă la birtaşul Vieillard şi mi-a împărtăşit o metodă secretă cu ajutorul căreia să fii în formă. În prezent e preocupat de verificarea acestui mare secret. Cauţi o tarantulă, o faci scrum, amesteci scrumul cu untdelemn de măsline, cu alifia obţinută freci degetul mare de la piciorul drept şi, cîtă vreme păstrezi doctoria asta pe deget, totul e bine. Cînd ţi s-a făcut lehamite de atîta bărbăţie, te speli cu apă caldă. Cu un astfel de secret miraculos dînd putinţa de a fi pe placul femeilor ceva mai coapte, diverselor doamne Reb(uffel), ai face avere în orice monarhie” (Stendhal).

*

Simplitatea seduce ori decepţionează. Nu te lasă indiferent precum, de atîtea ori, complexitatea.

*

Nici nu bănuiesc X sau Y, oameni reputaţi, ce îmi atrage cu precădere atenţia în personalitatea lor: oportunismul rafinat pînă la a cincea esenţă, de-a dreptul admirabil.

*

A demitiza. Termen apărut relativ recent în critica noastră, utilizat cu insistenţă în legătură cu Marin Sorescu. Astfel bardul de la Bulzeşti ar reprezenta un antipod al lui… Blaga. O demontare, o „deconstrucţie” a ultimului. Şi nu numai. Pur şi simplu un exerciţiu de ştergere isteaţă a imaginii poetice de pe tablă. Gest de şcolar ştrengar. Dar poezia Sorescului ţine totuşi de o aderenţă circumspectă, marcată de asprimea ţărănească alutană, la un mit răspîndit în existenţial.

*

„Cele mai periculoase neadevăruri sînt adevărurile deformate cu măsură” (G. C. Lichtenberg).