Dintre ţîrcovnicii neocultului ceauşist, se detaşează acum Andrei Ujică. Cu inebranlabilă temeritate, d-sa scrie astfel: „La urma urmei, dictatorul nu e decît un artist ce are posibilitatea să-şi pună în practică egoismul. Mă întreb cine îl va socoti un filosof, plimbîndu-l pe N. C. prin vecinătatea unor Kant, Hegel, Blaga, Heidegger”. A. E.: „Dar nu te-ai gîndit de ce nimeni nu l-a asemuit încă pe geniul Carpaţilor cu Eminescu?”. Ba da, însă… „Să-ţi spun ce-am auzit eu. Această comparaţie o prepară deja Alexandru Matei. Dar în secret, de teamă că cineva i-ar putea-o lua înainte”.

*

„Rareori consolăm marile umilinţe: le uităm” (Vauvenargues).

*

Asemănarea ta cu tine însuţi duce, de la un punct încolo, la saţietate. Cauţi o diversiune, plonjînd în golul psihic.

*

În civilizaţia arabă este socotită o insultă să arăţi talpa pantofului, însă şi mai grav e să arunci cu pantoful într-un individ. Tocmai invers faţă de versurile argheziene: „Că cinstirea ţi se da/ După talpă şi pingea”…

*

Pentru a scrie, uiţi de tine. Reluînd lectura paginii tale, ai impresia că te regăseşti. Dar de fapt te îndepărtezi de tine din nou. Textul îşi pierde alura de dublură a fiinţei, căpătînd liniştea obiectivă a unui lucru. Nu te mai reprezintă, aşa cum se întîmplă cînd priveşti, atingi, rînduieşti obiectele din jurul tău.

*

Interdicţia alcoolului la musulmani, explicată de Dimitrie Cantemir în Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. Dumnezeu l-a poftit pe profet să bea din oricare dintre rîurile celeste. Acesta a preferat rîul din care curgea lapte şi rîul din care izvora miere. Văzînd Dumnezeu că rîul de vin nu fusese ales, a decis: „Întrucît pe acestea le-ai ales, de-acum încolo să fie oprită băutura vinului ţie şi celor ce-ţi vor urma ţie, afară de vinul raiului care nu vă este oprit şi pe care cu veselie îl veţi bea în veci”.

*

Un cangur poate face cu uşurinţă un salt de 13 metri.

*

„Animalul simte şi ştie că există. E de-ajuns să ne facă să rîdem de acel: «Eu cuget, deci sînt»” (Monseniorul Ghika).

*

Simţămîntul pierderii ireparabile, înscris pretutindeni, frapant cum ora exactă.

*

Suferind de un deficit al personalităţii, unii (destui) autori servesc cititorilor un meniu compus din semipreparate literare. Oare librăriile nu sînt doldora de o asemenea marfă similiculinară?

*

Simpla detentă pe care, după umoarea de moment, eşti dispus s-o iei drept un început ori un sfîrşit. S-o idealizezi.

*

Declasare. Mai demult căutai un model să te verifici pe tine. Acum cauţi un model pentru a-l verifica pe acesta.

Mihail Kogălniceanu împrumutase multor prieteni volume din biblioteca sa şi, disperat că repetatele sale cereri de restituire au rămas fără răspuns, a recurs la un mijloc eroic. A publicat în gazete o informaţie concepută astfel: „D. M. Kogălniceanu, care nu poate suferi cărţile desperecheate, roagă pe toţi prietenii săi ce au asemenea volume de la d-sa să binevoiască a veni la locuinţa d-sale pentru a-şi ridica şi restul volumelor rămase”.

*

Nu pierde din vedere faptul că şi materia neînsufleţită are un program al său, în pofida obscurităţii totale pe care i-o atribuim. Devenind, dacă eşti atent, raţională, explicativă, amabil exegetică.

*

De la o vreme cauţi doar lucrurile care diferă între ele, spre-a le putea distinge unele de altele. Cele foarte asemănătoare îţi par a ilustra un Purgatoriu al materiei.

*

„Critica completă nu este poate nici cea care ţinteşte totalitatea (cum face privirea de deasupra), nici cea care ţinteşte intimitatea (cum face intuiţia identificatoare); este o privire ce ştie să ceară rînd pe rînd privire de deasupra şi intimitate, ştiind dinainte că adevărul nu se află nici într-o încercare nici în cealaltă, ci în mişcarea neobosită de la una la cealaltă” (Jean Starobinski).

*

A cîştiga singurătatea veritabilă precum un premiu la o competiţie.

*

3 noiembrie 2014. La telefon, poetul Alexandru Petria: „X are în jurul său o adevărată curte de oameni interesaţi”. E posibil, însă e departe de-a fi un mediocru. Nu merită elogii? „Totuşi, linguşirea rămîne linguşire, cel puţin din partea unora”. În ce mă priveşte, nu m-am ferit niciodată să-mi exprim cu francheţe opiniile, inclusiv asupra celor socotiţi influenţi. „Tocmai de aceea vă iubeşte lumea”.

*

Prietenie: dorinţa ca timpul meu să-i aparţină şi semenului, iar timpul acestuia să-mi aparţină şi mie. Aidoma unor lucruri concrete. Un schimb de daruri. A. E.: „Ca să te cred, adaugă neapărat că se poate practica exclusiv în prima tinereţe…”.