Ideea dă la o parte materia ca atare. Metafora mai întîi o converteşte la sine, apoi, aşijderea, o dă la o parte.

*

Nu scrii pentru că ai încredere în tine, ci în poezie ca fiinţă, abia aceasta fiind în măsură a-ţi da încrederea în tine ca fiinţă.

*

În copilărie, pe la vreo 7-8-9 ani, frazele „triste”, sentimentale, atingînd cît de cît existenţa ca problemă, mă iritau teribil. Mi se păreau un soi de făcătură fără rost. Cum mi-aş fi putut imagina că voi ajunge să comit eu însumi asemenea texte? Era ca o abstinenţă a unui viitor mare alcoolic, ca o castitate a unui viitor mare desfrînat.

*

„Arta secolului al XIX-lea se centrează pe dezvoltarea situaţiilor (Bildungsroman, cicluri istorice, cariere etc.); arta secolului al XX-lea pe esenţele statice. Eroul era altfel la începutul decît la sfîrşitul istoriei: acum e mereu acelaşi. Copilăria ca pregătire a omului (XIX): copilăria contemplată în sine (XX)” (Cesare Pavese).

*

Amînă mereu, pentru ca nerealizarea să se înnobileze căpătînd statutul de imposibil.

*

Josnicia e mai deschisă aventurii decît buna credinţă, din pricina dezechilibrului său lăuntric.

*

„Producătorul belgian de vinuri Filip Decroix, de 49 de ani, a inventat vinul care are gust de bere. El are o podgorie în Ypres şi a combinat un Chardonnay cu un alt sortiment local de vin. (…) El şi-a brevetat reţeta şi vrea să o lanseze oficial pe piaţă anul viitor. Vinul cu gust de bere se numeşte «Steemstraetse Hoppewijn» şi va costa aproape 30 de euro o sticlă de 500 ml” (Click, 2017).

*

N-ai încotro. Începi să ai amintiri ale amintirilor.

*

Te simţi purificat atunci cînd ai simţămîntul că unele lucruri, pe care crezi că le faci, se fac, de fapt, de la sine.

*

Începi să scrii cînd ţi se pare că nu mai ai nimic altceva de făcut. Apoi îţi dai seama că, de fapt, mai ai de făcut totul.

*

„Vizita unui prieten care mă primeşte într-un salon ticsit de cărţi pe care n-are timp să le citească. I-ar trebui cel puţin o viaţă întreagă, cred. Interiorul acesta e fermecător în ochii mei. Este o încăpere pe care un om din secolul al XIX-lea ar fi recunoscut-o şi i-ar fi plăcut. S-ar fi simţit acasă, în timp ce interioarele aşa-zis moderne – şi care vor fi demodate peste cinci ani – nu mai au nimic cald, primitor, omenesc. Lipseşte din ele orice urmă de personalitate” (Julien Green).

*

Pînă acum s-a crezut că domesticirea cîinilor a avut loc cu 15.000 de ani în urmă. Ultimele cercetări stabilesc o perioadă mult mai îndepărtată: 33.000 de ani.

*

Un cîine care mă îmbrăţişează, o pisică ce se cuibăreşte la pieptul meu, fără să fie la mijloc vreun „interes”, căci eu nu le dau în acele clipe de mîncare, mă bucură indicibil, întrucît simt harul dumnezeiesc al iubirii la semenii noştri necuvîntători. Amploarea tulburătoare a harului.

*

Bucuria: o încredere în tine neegoistă, expiatoare, un egotism celest.

*

„N-a existat nici o uitare. Nu mă mai doare, n-aş vrea să repet ceea ce s-a întîmplat, de mult o judec cu mai puţină severitate, semn că povestea aceasta mi-a devenit indiferentă, dar gîndul mereu se întoarce la dînsa, şi oricît ar fi acel gînd de rece, de stăpîn pe sine prin reluarea lui, pricep că nu m-am schimbat mult de atunci, că trăiesc încă (oricîte aventuri aş mai fi avut) în acea epocă. Şi cînd fac cercetări asupra mea şi vreau să mă cunosc, mă consider acel de atunci” (Anton Holban).

*

Vîrstă. Nu mai e nimic de făcut. Chiar nimic nu mai e de făcut. Partida s-a jucat, dar tu nu ştii scorul. Cu sufletul la gură, aştepţi să-l afli. Îl vei afla vreodată?

*

Are mereu soluţii, dar nu şi probleme.

*

Maimuţele urlătoare scot un sunet ca un lătrat ciudat. Sunetul se aude şi de la o distanţă de 3 km. Măcăitul unei raţe nu produce ecou şi nu s-a dat încă o explicaţie fenomenului.

*

Orice operă literară are un Destin al său, un Destin încheiat, cuprins în autenticitatea sa, distinct de Destinul receptării de care are parte. Egalitatea operei cu Destinul său conţinut.

*

„Mi se pune în mînă facsimilul unei scurte scrieri a lui Gide, un fel de cod de viaţă în care citesc lucruri cam naive: «gîndeşte lungit, scrie în picioare, recopiază aşezat». Oare trebuie să citim în patru labe?” (Julien Green).

*

Un om de litere, profesor pe deasupra, şi cuvîntul pe care l-a învăţat recent: cutumă. Dovadă: în timpul cît am stat alături la un prînz, l-a introdus, bucuros, în frazele sale, de vreo patru-cinci ori.

*

„Incredibil! Fiul celui mai bogat chinez, Wang Sicong, de 28 de ani, refuză să moştenească imperiul tatălui său, Wang Jianlin (62 de ani), de 122 miliarde de dolari. Magnatul posedă mall-uri, hoteluri, parcuri tematice, cluburi sportive şi multe altele. «Am discutat cu fiul meu de succesiune şi mi-a zis că nu vrea să ducă o viaţă ca a mea. I-ar fi prea greu să gestioneze o avere aşa de mare», spune Jianlin” (Click, 2016).

*

Aparent, dragostea „trece” ca şi durerea. Dar dragostea însăşi nu e durere?