A. E.: „Fiinţa e indefinibilă, iată pricina pentru care literatura geme de definiţii ale caracterului său indefinibil şi va continua tot aşa”.

*

Dintr-un film: „Viaţa a trecut ca un cîntec. Îl voi mai auzi vreodată? Sau altcineva va putea asculta acest cîntec care a fost viaţa mea?“

*

Antisemiţii să ia aminte: „Care e religia lumească a evreului? Negustoria. Care e Dumnezeul lui? Banul… Banul e zeul gelos al Israelului, dinaintea căruia nici un alt zeu nu are voie să existe. (…) În ultima analiză, emanciparea evreilor e emanciparea omenirii de iudaism” (Marx, în 1844).

*

E mai uşor să înfăţişezi defectele decît calităţile unui om. De ce? a) Literatura nu e străină de-o anume demonie, de-o atracţie, fie şi disimulată, a Răului. Nu personajele „virtuoase”, „exemplare” predomină într-însa, ci cele moralmente accidentate, cu o problematică deschisă, nu o dată aidoma unor răni. b) Percepţia calităţilor, de la o treaptă în sus a acestora, bate spre afecţiune, stare adesea transverbală. c) Omul generic îşi apleacă urechea mai curînd spre refuz decît spre laudă, e mai atent la notificarea Răului decît la cea a Binelui, dintr-un reflex de apărare împotriva Răului.

*

„Cînd cauţi un lucru, acesta intră în pămînt” (proverb englez).

*

Scriptor. E mai uşor să te joci cu depărtarea ca şi cum ar fi apropiere decît cu apropierea ca şi cum ar fi depărtare.

*

„La fel ca Isus, Satana îşi dă silinţa să se facă imitat, însă nu în acelaşi mod şi nu pentru aceleaşi motive. El vrea în primul rînd să ademenească. Satana seducătorul este singurul de care lumea modernă catadicseşte cît de cît să-şi amintească, bineînţeles pentru a glumi pe seama lui. Satana se propune şi el ca model pentru dorinţele noastre şi, de bună seamă, el este mai uşor de imitat decît Cristos, căci ne sfătuieşte să ne lăsăm în voia înclinaţiilor noastre, în dispreţul moralei şi al interdictelor sale. Dacă-l ascultăm pe acest binevoitor şi foarte modern profesor, ne simţim mai întîi «eliberaţi», dar această impresie nu durează, deoarece, dacă ne luăm după Satana, suntem repede văduviţi de tot ceea ce constituie o pavăză contra mimetismului conflictual. În loc să ne avertizeze cu privire la capcanele care ne aşteaptă, Satana ne face să cădem în ele. El aplaudă ideea că interdictele «nu slujesc la nimic» şi că încălcarea lor nu comportă nici un pericol” (René Girard).

*

Poezia, o acrobaţie între existenţial şi Neant, un salt mortal din care pot fi reţinute doar clipele cînd fiinţa rămîne suspendată.

*

Nu o dată, neavînd acces la unul aşa-zicînd nou, folosim timpul ce ni se dă, aidoma unui material reciclat sau chiar în stare de uzură incorigibilă.

*

Visul nocturn: frecvent, o coincidenţă între supranatural şi firesc, confirmînd accesul nostru organic la supranatural.

*

Doar iertînd lumea, te poţi ierta pe tine.

*

Teroarea originalităţii. „O modă nebunească! În SUA, un bărbat cu numele de scenă Luna Cobra a fost primul care şi-a injectat cerneală în ochi ca să-i tatueze. De la el s-au inspirat şi alţii, care vor să lanseze această modă deosebit de periculoasă. Tatuarea globilor oculari poate să ducă la orbire. Însă celor care şi-au pus cerneală în ochi nu le pasă. Cei cu ochi negri şi-au injectat negru, cei care-i au albaştri, albastru, şi cei care-i au verzi, se tatuează cu verde. Îşi acoperă complet albul ochiului ca să arate precum personajele din desene animate” (Click, 2017).

*

Goethe, atît de german în următoarea declaraţie: „Iubesc mai mult o injustiţie decît o dezordine”.

*

Ce e imaginarul , în fond, decît o ironie la adresa realului?

*

„Cînd eşti uimit de vreo descoperire a minţii tale, departe de a-ţi atribui onoruri sau merite, gîndeşte-te că însuşi faptul de a fi surprins îţi arată în ce măsură acea descoperire vine din altă parte decît de la tine, din producţia ta” (Monseniorul Ghika).

*

Să reprezinte senectutea o diminuare, o restrîngere, o capitulare, sau dimpotrivă? Depinde de interpretare. Azi înclin spre acest dimpotrivă. Spiritul vîrstnicului e aparent blazat, nu mai aşteaptă nimic din partea lumii, dar în fapt resimte o despovărare chiar graţie unei asemenea împrejurări. Se măsoară pe sine însuşi, cu acel, uneori, tremolo al infinitului ce însoţeşte regăsirea de sine. Devine ne-limitat chiar prin asimilarea sacrificiului care, după cum îşi dă seama, îl constituie viaţa. E disponibil la ceea ce înainte îi scăpa printre degete. Nu are vîrstă, ci o organicitate tot mai clar conturată. Restrîngerile de care suferă în ochii celorlalţi au un caracter frecvent exterior naturii morale, un spaţiu aceasta în care realul şi iluzia nu se mai confruntă, ci tind a se contopi.

*

„Iubitele care ies din viaţa noastră sunt mai patetice decît cele moarte, pentru că fostele iubite sunt cele pe care le-am îngropat de vii” (Edgar Lee Masters).

*

Alergie la timp. Jünger a refuzat toată viaţa să poarte ceas.

*

A. E.: „Dramatismul în creaţia poetică, dragă amice, precum sarea în bucate”.