Orgoliul: o umbră a spiritului tău. Vanitatea: o umbră a trupului tău.

*

Vorbind despre atenţie ca despre fenomenul originar al tuturor fiinţelor, Goethe semnala, de fapt, forma elementară a cunoaşterii. O cunoaştere apropiată de pînda animalică, în care universul se răsfrînge nu altminteri decît în dramatismul pericolului apropiat.

*

Ludovic al XIV-lea şi-a îngăduit, în 1688, a decapita pur şi simplu trei producători de săpun pentru vina de a-i fi adus produse ce i-au iritat pielea extrem de sensibilă. După care fapt a stabilit reguli privitoare la ingredientele folosite la fabricarea autentică a cunoscutului săpun de Marsilia.

*

Pe unii reavoinţa Celuilalt îi mobilizează, pe alţii îi reprimă. Din rîndul celor dintîi unii au şansa de a fi biruitori. Cei din a doua categorie sunt victime. Postum, situaţia se poate inversa.

*

„Mai mult decît orice, lumea ne arată chinul aşteptării” (Monseniorul Ghika).

*

Cinismul visului în raport cu somnul fără vise.

*

Toleranţa: acea doză de imoralitate care umanizează morala.

*

Pe ce lume trăim. „E cel mai sîngeros asasin plătit din istorie! Santiago Meza Lopez, poreclit «Cel care face supă», a fost criminalul cartelului drogurilor Sinaloa, timp de aproape 10 ani. El a ucis pînă în 2009, cînd a fost arestat, sute de persoane şi apoi le-a topit în acid. Pînă în 2012, poliţiştii au descoperit în spatele casei lui din Tijuana, Mexic, rămăşiţele a peste 240 de cadavre. Însă după mai multe săpături, anchetatorii au descoperit că Lopez a «topit» nu mai puţin de 650 de cadavre în baia lui de acid” (Click, 2018).

*

A. E.: „Autori care au făcut trotuarul sub regimul trecut. Autori care fac trotuarul în zilele noastre. Unii, să admitem, cu nuri literari atractivi”.

*

Un mistic diletant.

*

La Amiel, această amar-justă caracterizare a provinciei, ca deficit în lanţ: „În orăşelele noastre pline de invidie nimeni nu este îndeajuns de mare pentru a fi generos şi nimeni nu este îndeajuns de puternic pentru a fi binevoitor sau măcar drept”.

*

Oportunismul lui Al. Andriţoiu. Incapabil de vulgaritatea urii pe care o avea de pildă „locţiitorul” său S. V., poetul comitea un act de injustiţie cu imparţialitatea unui chirurg, întrucît acesta era impus de „cazul” aflat în faţa sa. Cu aceeaşi detaşare putea săvîrşi acte de generozitate. Accepta lumea comunistă fără entuziasm gregar, din comoditate. Laş, dar nu egoist, versatil, dar nu toxic. Suficient de inteligent pentru a evita infatuarea. Bea mult nu pentru a-şi înăbuşi conştiinţa vinovăţiei, ci pentru a-şi resimţi, cu o anume candoare, satisfacţia de sine. Ins carismatic, se putea adapta cu uşurinţă fiecărui interlocutor, fiecărui mic fapt de viaţă, perfect adaptat fiind eului său. Astfel conjuncturalismele pe care le practica aveau cumva un aer exterior. Nu-l reprezentau mai mult decît bunăoară respectarea regulilor de circulaţie. Periodic, se putea detaşa de propria-i amoralitate, circumstanţă ce-l făcea apt de creaţie. Îl putem reciti cu interes. A. E.: „Dar cum rămîne cu faptul că te-a dat afară din redacţia Familiei, aşa cum a procedat şi cu Nicolae Balotă, cu Ovidiu Cotruş, cu François Pamfil?”. Îi rămîn totuşi recunoscător pentru că mi-a deschis drumul în viaţa literară. Altminteri, nu ştiu ce-aş fi făcut.

*

Spontaneitatea: o ebrietate a noului.

*

„Arheologii de la situl de la Pompeii, faimosul oraş roman înghiţit de erupţia vulcanică a Vezuviului în anul 79 d. Hr., au descoperit cinci schelete umane, a declarat recent directorul sitului, Massimo Osanna. Este vorba, cel mai probabil, de rămăşiţele a două femei şi a trei copii, care s-au refugiat din calea erupţiei devastatoare baricadîndu-se într-o baie. Fragmente din ceea ce ar putea fi un divan sau un pat au fost găsite în apropierea scheletelor. «Cenuşa a căzut timp de 18 ore însoţită de fragmente de lavă care s-au prăbuşit pe acoperişuri şi au blocat străzile. Orice formă de evadare era imposibilă, iar acesta ar putea fi motivul pentru care femeile au încercat să împingă divanul sau patul în faţa uşii, pentru a opri forţa cenuşii. Din păcate, încercările acestora de a-şi salva viaţa au fost inutile», a precizat Osanna” (Historia, 2018).

*

Amintirea şi aşteptarea, cele două mari orizonturi ale fiinţei noastre. Dacă amintirea întruchipează esenţa celor ce s-au întîmplat (melancolia de fond a creatului), aşteptarea purcede din neîntîmplat (din increat). Între ele, misterioasa complicitate a întregului.

*

Senectute. Normalitatea are parte în genere de puţină atenţie din partea noastră, nu o dată de o indiferenţă ingrată. Anomalia, în schimb, nu în ultimul rînd cea minoră, ne captează atenţia în virtutea reflexului de apărare, mai cu seamă odată cu trecerea timpului. Fragilizarea fiinţei vîrstnice…