Produsul de artă: rod cast al multiplelor acuplări ale realului.

*

Senectute: atîtea lucruri din programul propus sau rămas nefăcute, încît te sileşti a-l uita, astfel cum începi a uita viaţa însăşi. O viaţă transferată pe automat.

*

Din morala elementară a combatantului: să-ţi dezvălui faţa atît în ofensivă, cît şi în defensivă.

*

„Ei da, e plicticos, foarte plicticos să ai un trup (lui Plotin îi era ruşine că avea trup). E plicticos. E, de asemenea, foarte curios să ai un trup. S-ar zice, într-adevăr, că trupul este un altul şi că nu e cu adevărat «trupul de slavă». Un trup care, pe deasupra, e deosebit de trupul pe care-l aveam pînă acum cîtva timp: am un trup care acţionează altfel, care a căpătat alte obiceiuri, care are alte restricţii la mers, la aşezat, la întins şi chiar la somn. Un trup a cărui manevrare e diferită, diferită; e ca şi cum aş avea alt trup, şi am alt trup. Trebuie să mă prefac că mă obişnuiesc cu asta” (Eugčne Ionesco).

*

Senectutea? Nu o dată o paradoxală naivitate ostenită, erodată. Enorma aşteptare juvenilă îşi descoperă acum drojdiile. Nu mai e nimic de făcut. O candoare a scepticismului.

*

Pavăza anonimatului poate interveni şi printr-o excesivă discreţie.

*

Metaforele: aşchii din trupul unei Creaţii divine virtuale.

*

„Omuleţul acesta orb în vîrstă de cîteva zile, care-şi întoarce capul în toate părţile în căutarea a nu se ştie ce, ţeasta lui pleşuvă, calviţia originară, maimuţa asta mititică ce sălăşluieşte luni de zile într-o latrină şi care în curînd, uitîndu-şi obîrşia, va scuipa pe toate galaxiile” (Cioran). Nu ştiu de ce mi-a venit în minte cogitaţia rostită din vîrful buzelor, la un post tv., de o lesbiană preţioasă, ascultată respectuos de asistenţă: „pentru un bărbat, femeia e un WC”.

*

Aidoma unei păsări care culege neîncetat paie şi fire de iarbă spre a-şi construi cuibul pentru puii ce vor veni, culegi materiale trebuitoare jurnalului de faţă. Cuib al sfîrşitului tău.

*

Cedezi acum în lucrurile mici, pentru că în cele mari ai cedat mai demult.

*

Autoritate. Un singur verb autocrat care ordonă organizarea unei întregi fraze, a unui şir de fraze, avîndu-le în evidentă subordine.

*

Unica mare iubire, unica mare prietenie, chiar dacă te-au trădat, au meritul de căpetenie de-a certifica unicatul propriei tale fiinţe.

*

„Gustul pentru extraordinar este trăsătura mediocrităţii” (Diderot). Dar nu e din ce în ce mai dificil a stabili în epoca noastră bulversantă graniţa dintre extraordinar şi ordinar?

*

Zile insipide, monotone, greu suportabile într-o scurgere ce pare a nu mai avea sfîrşit. Prin însumare ajung totuşi la un soi de armistiţiu cu fiinţa. În consecinţă te simţi ca şi cum, după o puternică migrenă, ai fi luat un antinevralgic, nefiind sigur de efectul său.

*

„Kristin Harkness, de 33 de ani, şi Jay Yonz, de 35 de ani, din Carolina de Nord, sud-estul SUA, au adoptat-o pe oiţa Moko, anul trecut de la un adăpost de animale părăsite. Avea toate cele patru picioare rupte, fără să se ştie de ce. Kristin şi Jay au plătit 40,000 de dolari (166.961 de lei) ca s-o trateze, să-i pună proteze şi un scăunel cu rotile. Cu ajutorul acestuia merge. Stăpînii au amînat nunta, din cauză că i-a costat prea mult tratarea animalului. Fac baie cu mioara şi dorm cu ea în pat. Este o oaie din rasa americană Gulf Coast. Aceste oi au greutăţi între 41 şi 73 kg. şi o speranţă de viaţă între 10-12 ani” (Click, 2019).

*

Amintirea nu e tot ceea ce-ţi aminteşti (treabă mecanică a memoriei), ci un mod de-a fi. Un act al fiinţei de-a se recunoaşte cu delicată stupoare ea însăşi, aceeaşi.

*

O idee nebuloasă aidoma unui vis, un vis limpid cum o idee.

*

Fiinţa se „compune” pe sine aidoma unui portret sau unei scrieri, din conglomeratul trăirilor succesive. Momentul se varsă în durată. Artistul plastic aşterne trăsăturile persoanei din linii şi pete de culoare, în clipe distincte, dar rezultatul se dăruie timpului. La fel, scriptorul. Tranzitoriul se fixează, devine imuabil.

*

Portretul lui Descartes matematicianul, schiţat de contemporanul său, John Aubrey: „Era un erudit atît de eminent, încît toţi oamenii învăţaţi îi făceau vizite şi mulţi dintre ei îl rugau să le arate Instrumentele lui (în zilele acelea, învăţătura matematică se baza mult pe cunoaşterea Instrumentelor şi, după cum spunea Sir Henry Saville, pe diverse trucuri). Atunci el trăgea un sertăraş de sub masă şi le arăta un compas cu un braţ rupt; iar drept riglă folosea o foaie de hîrtie împăturită în două”.

*

A fi copil înseamnă a trăi o stare concomitent pasională şi naivă. A avea ardenţa vieţii aurorale şi răceala serafică a purităţii. Adevărata copilărie cuprinde in nuce esenţialul.

*

Oare dragostea nu se cuvine asociată mai curînd cu învierea decît cu moartea?